(28 martie 1999) Ieri, pe la prînz, după primele ore petrecute în Serbia, mi-am dat seama de ce NATO bombardează în neştire obiective civile. NATO vrea să-i scoată din sărite pe sîrbi. Nu să-i demoralizeze, cum credeam înainte de a ajunge la faţa locului, ci să-i enerveze, să-i înfurie chiar. Ieri, pe la prînz, m-am plimbat prin centrul Novi Sadului, unul dintre cele mai bombardate oraşe ale Serbiei. Oraş tăiat în două prin spulberarea podurilor care legau părţile despărţite de Dunăre. Oraş în care au fost lovite rafinăria, sediul Consiliului Executiv al Adunării Provinciei Autonome Voivodina, fabrica de elemente de construcţii. Oraş în care sună noapte de noapte alarma. Oraş peste care trec ziua, fără a bombarda, ci doar pentru a stîrni un zgomot cît mai înfricoşător, avioanele Alianţei. Ştiind aceste lucruri, m-aş fi aşteptat să întîlnesc un oraş pe picior de război. Un oraş în care lumea se furişează pe lîngă ziduri, în care magazinele sînt oblonite, în care oamenii pot bea o cafea sau o bere numai într-un subsol întunecos şi umed, apărat de planşee de beton armat. Citiți tot articolul →

Parcurgerea rapidă a textelor pentru Historia special, număr pe martie 2013, cu titlul Trădători români. După ce le citesc, îmi notez să sun mîine pentru a schimba titlul în Trădarea la români. Trădători români iese niţel din sfera de conţinutului sau, mai bine zis, n-o acoperă cu totul. Pe deasupra, îl simt jignitor pentru cititorii revistei. Ca toţii pasionaţi de Istorie, sînt ciupiţi niţel de naţionalism. Îmi atrag atenţia textele despre Colonelul Sturdza, dezertorul la nemţi în Primul Război Mondial şi cel despre Emil Bodnăraş. Colonelul Sturdza îmi e cunoscut. Dacă nu mă înşel, am şi scris ceva despre aceste personaj, pornind de la locul prin care a dezertat: undeva lîngă Vidra din Vrancea. Citiți tot articolul →

După ce, un timp, practică meseria de martor mincinos, Vasile Şandru din Vintileasa se apucă de furat de prin autoserviri. Despre perioada primei meserii, Vasile Şandru avea de spus numai cuvinte bune. Nu era prea greu, se cîştigau bani buni şi, spre deosebire de alte meserii, nu dădea înapoi niciodată, indiferent de întîmplările din jur. Pentru că, zicea Vasile Şandru cînd venea vorba de meseria de martor mincinos, orice s-ar întîmpla pe lume, cît timp mai există oameni, oricînd se vor găsi doi inşi ca să se certe pentru ceva. Să se certe nu oricum, ci atît de tare încît, la un moment dat, să nu mai ştie nimeni cine e cîştigătorul. Şi pentru a stabili asta, mergeau la judecată. Citiți tot articolul →

Cum aţi reuşit să vă smulgeţi din viaţa aceasta dură? Cum aţi reuşit să vă convingeţi mama să vă lase să citiţi, să mergeţi la şcoli înalte? La şcoala elementară trebuia să mă duc, era obligatorie. Dar pe mama n-am reuşit să o fac să mă lase că citesc, a trebuit să-mi fac eu timp să citesc. Aveam două probleme mari. Cu vaca o mai rezolvam, mai găseam locuri cu iarbă şi puteam sta liniştit. Dar pe la opt ani am trecut la o fază „superioară“ a muncii de la ţară şi anume datul cu sapa. Mergeam cu părinţii la vie sau la porumb. Şi atunci, ca să pot să citesc, întrebam care e porţiunea mea şi mă grăbeam să îmi termin treburile mai repede. De aici am şi moştenit obsesia să fac rapid totul, să rezolv toate problemele în timp record. Inclusiv a lua masa, a mînca, la mine nu e o plăcere, e o necesitate. Şi atunci mănînc grăbit, în cinci-zece minute. Asta, cînd nu am un prînz de lucru cu un politician. Citiți tot articolul →

 
Citiți tot articolul →

 
Citiți tot articolul →

 
Citiți tot articolul →

 
Citiți tot articolul →

 
Citiți tot articolul →

 
Citiți tot articolul →

 
Citiți tot articolul →

 
Citiți tot articolul →