Pe o prispă a literaturii române, Dinu Săraru șade bine înfipt și se uită cu nesaț la lumea care trece pe drum și-l salută: „Sărut mâna, boierule !” Iar asemenea bunicului său patern, tot Constantin,
nu răspunde pentru că n-aude în secunda-n care țăranul spune „Sărut mâna, boierule!”,
și după vreo câteva secunde, când țăranul trece, atunci el îl strigă și îl blagoslovește: „«Aba, mă, nărodule, tu nu știi să dai bună ziua ?» «Păi, dădui, boierule !» «Dăduși pe dracu!»”
și îl mai blagoslovește o dată, așa încât până dimineața înjură un sat întreg!
Cu această imagine, vie și colțuroasă, am rămas după ce am terminat de citit
Jurnalul unui personaj controversat, lansat recent de octogenarul scriitor. Sigur, în rememorările provocate de Vartan Arachelian, Maestrului i-au rămas destui
neînjurați, însă spiritul său polemic, ascuțit, complex nu i-a menajat deloc pe fariseii întâlniți de-a lungul vremii. Ehee, și ce vremuri... Dar mărturisitorul și le asumă cu sinceritate, altminteri n-ar fi publicat și memoriul adresat din detenția dobrogeană autorităților comuniste, un document delicat prin care cerea iertare și îndurare. Și nu oricum, ci renegându-și originea, în special un bunic, un „chiabur în toată puterea cuvântului”, „foarte înstărit care provenise la această situație” în urma căsătoriei, prilej să dobândească „pământ și o cârciumă cu ajutorul cărora prin exploatare și-a mărit averea.” Nu lipsește nici denunțarea legionarilor Gh. Iliescu și Ridiche C. și nici angajamentul ferm: „Eu nu pot concepe viața mea în afara liniei partidului nostru. Tot ceea ce am făcut, tot ceea ce am gândit, tot ceea ce am scris și publicat, fiecare rând, au fost pătrunse de încrederea mea de nezdruncinat în cauza partidului. (...)
Mă adresez Dumneavoastră cu încredere că mă veți înțelege și că-mi veți da putința să-mi aduc contribuția mea la realizarea marii opere a construirii socialismului, pentru că altfel viața mea nu mai are niciun sens și deci nici nu mai trebuie trăită.”
Viitorul prozator avea atunci doar 21 de ani și vremelnicul, scurtul statut de deținut politic l-a obligat să deprindă arta dedublării, ca modalitate de supraviețuire și parvenire într-o țară a limbajului premeditat disociat.
Citiți tot articolul →