Ursula von der Leyen: Comisia Europeană va prezenta, în martie, o propunere privind crearea unui paşaport de vaccinare digital la nivelul UE

Amintirile unui fost procuror criminalist

Gândurile îmi aleargă „încoace și-ncolo ca o pisică sălbatică”[1] în dimineața aceasta toropitoare de vară. Mă căznesc să le îmblânzesc, să le așez cumva, însă ele se zbat strașnic, nu-i chip să le potolesc. În cele din urmă, de la atâta încurare, se opresc în loc, istovite și blânde. Le mângâi pe creștet și le adorm în culcușul de celuloză alburie, mânat de o pornire venită brusc dintr-un trecut încă viu, poate prea viu...  Așteptasem cu o nerăbdare fremătătoare primăvara aceea din 1992, dar nu știu să vă spun și pricina sâcâitoarei frenezii. Se scurseseră doi ani de când mă mutasem în București și deja profesia mă absorbise cum puțini sunt capabili să-și mai închipuie azi. Eram procuror criminalist și în martie fusesem planificat de serviciu la omoruri în trei zile, ca de obicei, așadar nimic schimbat. Numai că de data asta destinul urma să mă împingă brutal în furcile unor cazuri cu totul și cu totul speciale. Citiți tot articolul

Islazul văzut dinspre… Albania

„Pentru Vasiliqia, Albania era ușor accesibilă, cu câmpiile și colinele ei încremenite de ger, cu loviturile de maiuri, dis-de-dimineață, în putineiul în care se bătea laptele, cu țesutul nesfârșit al pânzelor de zestre, cu ulița bisericii scăldată-n soare și cu cucul, căruia aici i se spune piază rea.”[1] Pun un semn la pagina asta din cartea lui Ismail Kadare și mă retrag înlăuntru-mi. Ce aproape îmi este de suflet, deodată, Albania, țara la care am privit, de când mă știu, cu superioritate nătângă, cu un amestec de dispreț și compasiune. Mi-o imaginez ca pe o soră mai mică a României, a României Islazului meu de odinioară... Da, fiindcă și la noi unele femei se numeau Vasilca sau Vasilica, iar câmpiile și colinele - domoale, desigur - se întindeau cât cuprindeai cu ochii... Citiți tot articolul

Oblemenco, voievodul Olteniei

În urmă cu o jumătate de secol, România fotbalistică se reîmpârțise iarăși în trei istorice și seducătoare provincii. Și ca-ntotdeauna, chibiții, câtă frunză și iarbă, își proclamaseră voievozii: Dobrin, Dumitrache și Oblemenco. Ei erau domnitori peste sufletele complicate, năbădăioase și nestatornice ale microbiștilor grupați pe criterii de naturel, nicidecum științifice. Eu mi-l alesesem stăpân pe „Mopsu'” și lui îi aduceam zi de zi ofranda pasiunii mele inocente și răvășitoare. Numai că Islazul (prima localitate după ce treci Oltul în... „eterna Terra Nova”), acolo unde locuiau bunicii materni și unde s-a întâmplat să descopăr paradisul copilăriei, îl adula pe Nelu, „acest munte de blândețe și de iubire.“ Citiți tot articolul

Pe când o echipă complexă de identificare criminalistică a victimelor dezastrelor și la noi?

Catastrofa aeronautică de la Balotești, din 31 martie 1995, ne prinsese complet nepregătiți, uman și tehnic. Ca procuror, nu fusesem niciodată pregătit pentru o astfel de situație, cercetarea la fața locului presupunând particularități deosebite. Cât despre nevolnicia tehnică și materială de atunci nici n-are rost să mai consum cerneala... Noroc că Eugen Vasiliu, șef al Secției de urmărire penală și criminalistică de la Parchetul General, avusese în trecut o cauză similară și m-a îndrumat, altminteri... În fine, știu însă că fără ajutorul echipei de specialiști belgieni sosită chiar de-a doua zi la București, identificarea victimelor ar fi fost un fiasco răsunător. Citiți tot articolul

Justiția rațiunilor superioare de stat

În 1938, Maria Tănase îl cunoștea pe Maurice Nègre la restaurantul Neptun din Piața Buzești și cei doi vor începe o poveste de dragoste furtunoasă. Dar nu despre idila lor vreau să scriu, a făcut-o cu migală și talent Stejărel Olaru, ci despre afacerea judiciară a francezului, condamnat la București pentru spionaj în favoarea unei puteri străine. După câteva luni de recluziune, deținutul a fost pus în libertate și trimis acasă, jocurile de culise dezvăluite prin documentele oficiale ale vremii fiind o mărturie a stării justiției noastre de atunci și de-a pururi. Căci, „în realitate, eliberarea lui Nègre s-a realizat datorită eforturilor constante ale lui Jacques Truelle, ministrul plenipotențiar al Franței la București, care a știut cum să implice în acest joc diplomatic guvernul de la Vichy. Citiți tot articolul

Bâjbâind prin lumea schimbată

Colind indecis de colo-colo, nu prea îmi găsesc locul în rânduielile ce s-au schimbat atât de rapid, de radical, atât de fără noimă... Rătăcesc printre cioturi de amintiri lucitoare și printre balizele restrictive ale unei realități deloc agreabile. Și, involuntar, îmi șoptesc împăcat cu un destin de care nu-i chip să scap: „Lumea de acum nu mai era cea de altădată. Apunea. Şi era în ordinea lucrurilor ca, o oră înaintea apusului, văile să aibă dreptate faţă de munţi, tinerii faţă de bătrâni, nerozii faţă de cei cu judecată.”[1] Ehe, și cum mai asfințește soarele vârstelor, și cum se mai înmulțesc nătărăii... Citiți tot articolul

Minciunile lui Paul Johnson despre România

Cineva îmi recomandă cu un entuziasm bine strunit cartea lui Paul Johnson, O istorie a lumii moderne, 1920-2000. Cândva, în urmă cu vreo cincisprezece ani, am citit Intelectualii, așa că englezul nu-mi e un necunoscut. Volumul, apărut la noi pentru prima oară prin 1992, mă inhibă, are sute de pagini. Încep urcușul mușuroiului de cuvinte legate în celuloză și perspectiva ce mi se deschide mă amețește pur și simplu. Savurez cu încântare micul tratat de istorie trudit de consilierul de odinioară al „Doamnei de fier” a Angliei, sintagmă inventată de ciracii lui Brejnev! Britanicul ne lesnicește înțelegerea marilor evenimente ale planetei cu un firesc captivant și totul curge lin, fascinant. Sigur, mă prefac că nu bag în seamă omisiunea menționării uriașului număr de victime ale colonialismului european și american în Africa, Asia și aiurea, îndeosebi ale crudului rege belgian Leopold (câteva milioane de congolezi în statisticile niciodată negate...) Citiți tot articolul

„Vara americană”

MOTTO: „Ce frumoasă-i omenirea, minunată lume nouă...” - William Shakespeare, Furtuna America și-a condus în genunchi ultimul ei erou. Un „penal” sinistru, în limbajul drag al „haștagiștilor” de pe Dâmbovița și Potomac. Comparat cu Luther King și cu nu mai știu cine, interlopul din Minneapolis a devenit simbolul luptei antirasiste, deși afroamericanii se bucură de aceleași drepturi ca și semenii lor de alte culori epidermice. De la Joe Biden și până la decrepitul homeless, americanii, ahtiați după orice formă de spectacol, au vărsat șiroaie de lacrimi, au pupat noile moaște și au cadorisit-o cu sume colosale pe văduva îndurerată din rațiuni superioare de marketing militant-politic. Citiți tot articolul

La Rătez, pe prispă

E cinci dimineața aici, la Rătez. Plouă mărunt și molcom, o stropeală binecuvântată peste „ținutul acesta imposibil de frumos.”[1] Stau pe prispă și tăifăsuiesc cu o tufă înflorită de „Mâna Maicii Domnului”. Cuvintele ei sunt parfumate și plutesc în aerul înmiresmat ca niște aripi de fluturi invizibili. Mi se plânge că oamenii s-au rărit și că-i lipsește mângâierea lor tandră. O ascult în vacarmul serafic al păsăretului trezit de cu zori. Mierlele, pițigoii, privighetorile și cucii s-au pornit să aprindă dimineața cu triluri melodioase care mai de care. Citiți tot articolul

Vindeca-ne-vom oare?

Ușor-ușor, autoritățile ne restituie viața furată pe motiv de pandemie. Dar nu dintr-odată, ci pe felii, să nu cumva să ne alegem cu vreo indigestie, să nu ni se aplece de atâta normalitate! În lunga și insuportabila stare de izolare, deși mă desparte doar o stradă de Catedrala Mântuirii Neamului, l-am boscorodit întruna pe Cel de Sus. I-am tot cerut socoteală, pentru că și-a abandonat fiii, cu suspectă nepăsare, în ghearele cinicilor păpușari planetari, că a pactizat iarăși cu mesagerii răului. Citiți tot articolul

Baronul Münchhausen de Cotroceni

Motto: „Într-o bună dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.” - Franz Kafka, Metamorfoza Știam cu toții că președintele haștagiștilor „se numără printre oamenii aceia cu inimă rece la care și surâsul seamănă cu o sticlire de gheață” Citiți tot articolul

Pandemie, pandresură…

„Aproape de cheiul de debarcare se zăreau doi copaci înalți, cu frunze răzlețe, profilați pe înaltul cerului și încărcați cu nenumărați ciorchini respingători de lilieci adormiți. Soarele apunea. Odată cu lumina care pălea, liliecii începeau să freamăte. Ceea ce păruse a fi o legumă s-a desfăcut și și-a întins încet o aripă ca din piele. A urmat o fluturare bruscă, o agitație de crenguțe și două dintre acele fructe negre și pendulânde s-au apropiat și au început să facă dragoste, cu capul în jos” Citiți tot articolul

Justiția sub „starea de alertă”

„Vom avea parte azi de o temperatură modestă”, o aud pe fătuca siliconată și calpă care prezintă știrile meteo. „Temperatură modestă”, ptiu, drace, ce o mai însemna și asta ? Închid izbăvitor televizorul și ies din casă, grijuliu să păstrez distanța oriunde mă vor purta pașii. „Guvernul Covid-20” ne-a dat deunăzi o primă porție de relaxare, așa că nu trebuie să completez infamanta declarație pe proprie răspundere, precum răufăcătorii aflați sub monitorizarea „gaborilor”. Citiți tot articolul

Octavian Cioltea, in memoriam

„O zi strălucitoare își tremura lumina transparentă, toată numai soare și celest azur”, chiar dacă gerul mușca vârtos. Zăpada se topise pe nesimțite și un firicel de aer primăvăratic adia stingher peste țara înfrigurată a moroșenilor. E 22 februarie 1996 și nimic nu pare să tulbure curgerea monotonă a timpului. Dimineața s-a scuturat anevoie de pâcla deasă și umedă, lăsată ca o cortină opacă, îndărătul căreia contururile abia se întrezăresc. Citiți tot articolul

Țara copilăriei mele

Între starea de urgență și starea de alertă o zbughesc la Islaz, în căutarea stării de grație. În definitiv, „acolo e țara copilăriei mele. Acolo am văzut prima pasăre moartă, prima șopârlă moartă, primul om mort. Am văzut primul pom verde, primul fir de iarbă, primul câine.” Citiți tot articolul

Dureri de cap

Uneori, în clipele de restriște lăuntrică, mă îndrept spășit cu vorba înspre Dumnezeu, „pentru că numai el, cel neștiut și nevăzut” are „putința de a împăca în sufletul omului cele de neîmpăcat - începutul și sfârșitul, viața și moartea.” Citiți tot articolul
1 2 3 4 5 7