Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Măștile de azi și dramaturgia universală

S-a ridicat ceața. Deși e încă înnorat, nu e frig. O răcoare plăcută, aproape primăvăratică rumenește obrajii trecătorilor. Adică, atât cât se poate zări din obrajii acoperiți de măști. În interviuri, istoricul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu, printre altele, își întreabă interlocutorii: „Cum va fi reprezentată masca în artă?”. De fapt, „cum e, sau cum o să fie (!) masca în artă” nu-i întreabă chiar pe toți. Pe mine, țin bine minte, m-a întrebat. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. O întâlnire neașteptată

În însemnările sale zilnice, Samuel Pepys notează detalii referitoare la proiectul unui dulap mare, cu rafturi încăpătoare, o primă schiță a unei biblioteci. Descrie ce fel de lemn ar fi potrivit, ce proporții să aibă dulapul, câte compartimente etc. Dar îl descrie atât de bine încât îl vezi! Dorința lui de a avea un dulap-bibliotecă este atât de mare, încât ilustrarea în cuvinte a acestui concept ajunge să fie extrem de vie, de concretă. La 17 august, 1667, Samuel Pepys a scris în jurnalul său: „Așa că mi-am luat soția și acasă, acolo eu la birou, și acolo cu Simpson, bucuros pentru a pune laolaltă presa pe care mi-a adus-o, pentru cărțile mele astăzi, ceea ce mă bucură extrem de mult”. Citiți tot articolul

Despre clasicismul iubirii de adevăr și patrie

„Iubirea pentru patrie este un lucru minunat, dar există ceva mai frumos - aceasta este iubirea pentru adevăr. Dragostea pentru patrie dă naștere eroilor, dragostea pentru adevăr creează oameni înțelepți, binefăcătorii umanității. Iubirea pentru patrie desparte popoarele, hrănește ura națională și uneori îmbracă pământul în doliu, dragostea pentru adevăr răspândește lumina cunoașterii, creează plăcere spirituală, apropie oamenii de zeitate” - Petr Iacovlevici Ceaadaev, filosof rus 1794 – 1856. Citiți tot articolul

O zgârietură, un semn, sau niciun semn

Una dintre legendele cu arcași s-ar fi petrecut în urmă cu 713 ani, pe 18 noiembrie 1307.* ‒ De câți ani trageți cu arcul? ‒ De câți ani...ce ? ‒ De când vă ocupați cu tragerile la țintă? ‒ Niciodată nu am tras. ‒ Lumea spune că sunteți campion, mare arcaș. ‒ Dar de ce spune? ‒ Știu și eu ? Am aflat despre pasiunea dumneavoastră și voiam să vă pun niște întrebări. ‒ Pune! Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri

„În februarie, 1954, iarna a lovit cel mai puternic țara noastră. Viscolul a bântuit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză-record în București: 126 kilometri la oră. Un alt record consemnat în 3 februarie ’54 vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă: 115,9 l/mp în 24 de ore, la Grivița. Cel mai gros strat de zăpadă din istoria măsurătorilor ANM a fost măsurat tot atunci, la Călărași: 173 cm, troienele atingând însă în unele zone din sud-estul ţării şi cinci metri.”* Bucureștiul era paralizat. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. De unele lucruri ne pasă, pentru altele nu sunt bani

Haideți, câte doi de mână, încolonați, poftiți! Vom ieși de pe strada Horia și ne vom îndrepta spre strada Zarand. Fără gălăgie pe coridor, vă rog. Domnul Vârtaci nu și-a pus așa cum se zvonea, treningul albastru, nu. E îmbrăcat tot în costumul lui cafeniu la două rânduri de nasturi. Eram din cale afară de curioși să vedem cum arată domnul Vârtaci în echipament de sport. N-a fost să fie. Zvonul l-a lansat, mai în glumă, mai în serios, nana Cătă îngrijitoarea școlii. Ooo păi dacă mereț la geaseu, sâgur, sâgur, domnu’ învățător o să’ș pună trelingu’. Nana Cătălina pune teul și cârpa de spălat cimentul de-o parte, și ne face loc. Citiți tot articolul

Înțelegerea a ceea ce este cu adevărat important nu e un obstacol de netrecut

De când lumea și pământul obiectivele oricărei propagande sunt întotdeauna aceleași: să asigure și să mențină supremația grupului care o lansează, să influențeze moralul populației și să acționeze într-un mod agresiv față de cei cu conștiința slabă.  În timpul Revoluției Franceze și a Războaielor Napoleoniene, ambele părți au folosit în mod activ propaganda în timpul campaniilor militare. De exemplu, girondinii au distribuit afișe trupelor inamice oferindu-le recompense pentru dezertare. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Publicul are de ales între civilizația autentică și „mărgelele colorate”

10 noiembrie,1975. Mi-a venit adineauri în minte ideea unui imposibil dialog despre relația mult discutată a unui fenomen cultural și efectul acestui fenomen în public. Se produc și multiplică, cu intenție cultural-educativă, o serie de genuri artistice aparținând literaturii, muzicii, artelor plastice, teatrului, artei cinematografice. Aceste producții ar reprezenta - în limbaj economic - cerințe sau oferte ale pieței culturale de desfacere. Atâta doar că publicul, care cumpără tot ceea ce e nou, viu, colorat, șocant are încă o mare lacună: are deseori reacții asemănătoare populațiilor băștinașe uimite la vederea cuceritorilor de teritorii. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Copile dragă, ori ștergi tot ce e dezechilibrat, ori iei altă foaie

1864. Tattarescu, împreună cu Theodor Aman, a înființat Școala de Arte Frumoase din București, unde a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură, fiind mai apoi și directorul ei în anii 1891 – 1892. În 1865 a scris lucrarea „Percepte și studii folositoare asupra proporțiunilor corpului uman şi desene după cei mai celebri pictori”. De numele lui Theodor Aman (1831-1891) se leagă înființarea, la București, a primei școli superioare de arte plastice, al cărei director a fost mai bine de un sfert de veac; tot el a organizat și primele expoziții colective cu caracter periodic, precum și cea dintâi pinacotecă bucureșteană. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. De ce sabotezi munca celorlalți, tovarășa…?

București, noiembrie 2020. Realitatea fiecăruia din noi a rămas suspendată. A rămas ca un stop cadru acea realitate din care am fost extrași și plantați în visul acesta urât. E un vis în care ne mișcăm cu ochii deschiși, un vis care, de acum știm cu toții, că seamănă cu o zi, cu o noapte, fără să fie ziua și noaptea de care aveam habar sau în care, de bine de rău, aveam fiecare rostul nostru. Acestui vis urât îi simțim, mai ales mirosul de respirație scurtă sub masca ce devine rapid reavănă. Îi auzim tic-tacul orologiilor care nu arată ore sau secunde, ci doar statistici. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Omul nu își justifică viața dacă se consideră altceva decât fenomen natural (din însemnările unei foste proiectante IPAP, proaspătă absolventă de Artă Monumentală)

Augustul lui 1974, cu hulubăria lui cu tot, cu lăzile pe care zile în șir am scris FRAGIL, sunt acum departe. A venit toamna. Timpul pentru profesie - de unde înainte de a fi slujbașă, era între opt și zece ore pe zi - s-a redus acum la o oră-două, sau nici atât. Deveneam tot mai mult „creator modele” și doar din când în când, pictor de duminică. Stagiul obligatoriu în producție nu mai lăsa loc pentru profesia de bază. București, Balta Albă, noiembrie 1974. Când totul se uită, ceea ce noi numim memorie e stranie persistență a rațiunii. Ziua de azi nu are o poveste a ei. Nu-mi rămâne decât să-mi amintesc că am fost un fel de instrument de măsurat cele 24 de ore. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Cinemascop*

Brad, 1958, decembrie. Filmul s-a terminat. Un film de desene animate - Crăiasa zăpezii. Ne reamintim că afară e frig. Ne căutăm căciulițele, mănușile căzute pe sub scaune, ne scotocim fularele înghesuite în mâneci. Afară e încă lumina aia gri-albăstruie cu miros de zăpadă topită. Nu mai ninge. Podeaua dată cu motorină arată urme de galoși, șoșoni, cizmulițe, bocanci. În oraș se simte miros de cărbune, cetină și portocale. Au adus portocale! Unde, unde? La Cofetărie, la Alimentara! La noi au adus și la cantină! Au pus pe farfurii o portocală, trei bomboane de pom și o crenguță de brad! Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Fiecare din noi are în memorie răbojul întâmplărilor

Cuvânt înainte Știu că veți citi oarecum stânjeniți această stranie și stufoasă poveste-confesiune. Veți simți nevoia să reluați anumite pasaje, care par fragmente din scheciuri cu Stan și Bran. Sau cu Marin Moraru și Marian Hudac. Sau cu Stela Popescu după ce a visat cu Ava-Ava, Eva-Eva etc. Vă veți întreba, la sfârșit, care o fi rostul acestui text. Răspunsul e unul simplu. Trăim vremea statisticilor. Vremea cifrelor. Fiecare din noi are în memorie răbojul în care au rămas însemnate pierderile sau câștigurile din timpul meciului cu viața. Pentru unii, încercările prin care au trecut s-au redus la o simplă luare la trântă. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. De unde luăm apă la iarnă dacă îngheață pompa?

Orăștie, 1958. Un abur discret se ridică spre tavanul înalt al bucătăriei. Miros acrișor de măceșe. Întreaga casă e învăluită în parfum de Hetschenpetsch, denumirea săsescă a pastei de măceșe.  Bunica fierbe fructele, le trece prin sită, apoi iarăși le fierbe. Învârte în oala mare de tuci cu linguroiul ăla imens din lemn și, la răstimpuri, bombăne sau fredonează. Am spus că nu mai fac anul ăsta pastă de măceșe, da' m-am luat după gura voastră, și uite-mă păzind la oală. Frumoasa mea cu ochii veeerzi, ca doo-uă mistice smaraaalde, te duuuci spre alte țări mai caaldee, melancoliia să ți-o pieeerzi. Cincinat Pavelescu a scris versurile pentru romanța asta, Sabinuca, dragă, să nu uiți. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Am început pur şi simplu cu un patefon

Brad, 1959. Sunt în parcul „Unu Mai” cu verișoarele mele venite de la Timișoara. Mama le-a invitat într-o scurtă vacanță fiindcă părinții lor zugrăvesc casa. Le-am adus aici, în parc, pentru că vreau să le ofer o surpriză. Înghețata de vanilie la cornet, făcută de doamna David, a fost foarte bună, le-a plăcut. Dar nu asta era surpriza. Fetele privesc trecătorii cu un nedisimulat interes. Am crezut că vom vedea peste tot moți, țărani moți, spun ele. Și uite, vedem doamne elegante, domni cu ochelari de soare și băieți cu biciclete. Am un ghem în stomac. Mi-e ciudă. Nu înțeleg, cred că nu-i voi înțelege niciodată pe locuitorii orașelor mari. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Aproape întotdeauna locu’ ăla-i liber

Autobuzul zdrăngăne din toată tăblăria. E prima duminică a lunii iunie. Fiind ceva mai cald, am voie să-l însoțesc pe bunicu la „căsuța de la grădină”. Mergem la Sibișel* să vedem dacă s-a mai avansat lucrul la acoperiș, să mai ducem o lampă cu petrol și să culegem pentru bunica ‒ „dacă se poate” ‒ niște ceapă verde. Drumul plin de hârtoape abia a început. Un stâlp de telegraf al Orăștiei a rămas în urmă. Mă apucă cântatul. Cânt încetișor mai mult spre guler să nu mă audă decât geamul care acum nu mai aburește, fiindcă da, suntem în iunie! Citiți tot articolul
1 9 10 11 12 13 16