Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Arhiva Afectivă. Desene, strepticină și un pickup

Biserica Reformată străjuia intrarea în școala noastră de pe strada Horia din Brad. Aici am învățat, între anii 1956 -1959, în clasa domnului învățător Dumitru Vârtaci. Învățătorul nostru era din Pecica. Impunător, sever, cunoscător al sufletului și imaginației școlarului avea un stil de predare aparte. Deseori scotea băncile afară din clasă și aproape tot anul școlar, exceptând zilele ploioase sau friguroase, desfășura orarul lecțiilor de botanică, geografie, istorie, sport numai sub cerul liber. Pentru orele de Matematică, Citire se reintra în clasă. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Păsări nu mai sunt demult pe aici

2020. August. Ies din casă o dată pe săptămână. Dorm prost din cauza lipsei de mișcare. Ațipesc, și pe la ora trei dimineața am un vis. Bizar ca orice vis. Mă visez într-un grup de oameni, călătorind. Așadar, suntem într-un tren. Nu știm de unde vine trenul și prin câte gări va trece. Nu știm. Câtă vreme trenul merge, e bine. Drumul poate să fie sau să nu fie lung. Pasagerii pot urca, pot coborî, pot opri trenul ori de câte ori doresc. Unii călători privesc pe fereastră, alții urmăresc ce se întâmplă pe coridor, unii citesc, mănâncă, dorm, alții stau la taclale. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Reporterul de la Stănilești

Bunica Alexandra și unchiul Constantin 1672. Catrina, fiica vistiernicului Iordache (nepoată de frate a stolnicului Constantin Cantacuzino, măritată cu vistiernicul Enache Neculce, originar din Moldova, neam cu Vasile Lupu, om întreprinzător, bogat, cu faimă, învățat), naște, la 1672, la Prigorenii Mici, lângă Târgu Frumos, pe Ion. Copilul abia împlinise șapte ani când tatăl său, Enache, este ucis la drumul mare de niște polonezi. Mamă-sa, Catrina, se mărită cu Ienache grămăticul. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Atlasul Botanic și deprinderile fanariote

2018, București. Făcând ordine în bibliotecă, de dimineață, m-am lăsat pierdută în timp și m-a apucat ora trei după amiaza citind la întâmplare pagini din cărți uitate cu semne puse la diverse date, în diverși ani. Din fericire, asemenea momente nu se întâmplă des, dar atunci când se întâmplă, sunt bine venite. Într-un vechi Atlas Botanic, editat de Cartea Românească în 1930, am citit această prefață : „Plantele sunt ființi. Având viața lor ca toate ființele au bucurii și necazuri. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Supa de tapet

Herăstrău,1964. Duminică, zi de vară. Pălării de pai sau umbrele de soare, mănuși subțiri de ață trase pe mâini care țineau poșete, evantaie sau plase cu fructe. Tramvaiul cisternă răcorind bulevardul Magheru. Parcuri, ștranduri, cofetării sau grădini de vară. Suntem în Herăstrău și așteptăm la micul debarcader să vină vaporașul. Am nisip în șoseta piciorului drept. Mă aplec privind în sus și văd trecând multe fuste colorate și pantaloni bej de pânză. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Globul înfățișând o lebădă printre nori

1955. Mă joc toată ziua în curte cu două fetițe mai mici decât mine, Ruhălă și Haielă. Părinții lor, Ely și Moise Alstein, mă acceptă în locuința lor la orice oră a zilei sau a serii. Ne așezăm uneori în fața aparatului de radio Orion și ascultăm muzică de la Viena, știri de la Budapesta sau noutăți de seară de la Vocea Americii. Vinerea, spre de apusul soarelui, nenea Alstein își începe rugăciunile punându-și filacterele, acoperindu-și capul cu o pânză albă, un soi de șal cu dungi și ciucuri. În zilele de sărbătoare, Ely tante prepară cel mai bun salam de gâscă din lume. Doar odată i-am tulburat fără să vreau. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Puterea de a transforma în zâmbet de triumf total până și ultima lacrimă

În clădirea din partea stângă a fotografiei, în casa scundă fără etaj, era sediul farmaciei din centrul vechi al Bradului. Pare greu de crezut, dar eu am apucat să-l vad în timpul anilor 54-60, nu odată, pe domnul Mihály respectabilul farmacist a urbei, cu impecabilul lui halat alb, cum manevra uși și obloane metalice când închidea sau deschidea farmacia. În curtea interioară, unde se afla continuarea corpului farmaciei, ne jucam noi – eu, Ruhălă, Haielă, Dudi și Ocsi, strigând și chiuind. Dar brusc se lăsa liniștea când auzeam la răstimpuri zgomotul grelelor zăvoare și lacăte descuiate de domnișoara Eluș, care asigura buna pază a depozitului. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Risipire

București, 1981. Ultima zi din an. Ieșeam dintr-o prelungă adolescență neștiind că voi sărbători în curând ”căldura gerului”. Părea că în loc de inimă aveam un fel de împletitură ciudată din cabluri nevăzute alimentate de diverse generatoare, aflate la distanțe diferite purtând sarcini electrice necunoscute și imposibil de controlat. Un tremur straniu care se transmitea în tot corpul mă balansa între vis și realitate. Ajunsesem să încep sau să încetez din senin orice aveam de făcut în clipele acelea. Încercam să respir adânc și apoi să-mi continui mersul, respiratul sau privitul spre cernerea iernii de dincolo de ferestre. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Oameni suntem și noi, nu-i așa stimați tovarăși profesori?

1955, Timișoara, strada Ion Heliade Rădulescu, aproape de Piaţa Küttl. Plouă. Umbrela mare, neagră, cu mâner galben de lemn, deși atât de folositoare, va fi din nou lăsată afară lângă ușă. Are ceva de babă singuratică umbrela asta când stă afară să se scurgă de apă. Bunicul a plecat să se întâlnească, în față la Elit, cu nenea Peșchir, dar a uitat să ia cartela de zahăr. A plecat și fără galoși. Așa că, în casă e liniștea aia urâtă cu ”dă-mi te rog apă și un antinevralgic”. Bunica e supărată și pe mine că am făcut ferfeniță fitilul cel nou pentru primus. Dar era atât de bun pentru păpușa mea care nu are breton, ci are doar păr pictat. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Nu-i deloc ușor să scrii elegant despre mizeriile acelor timpuri

1959. Septembrie. Aveam zece ani. Era o toamnă bogată cu struguri mulți. Piața era plină de muscat, tămâioasă, coarnă. Pepeni galbeni și lubenițe se mâncau la aproape orice colț de stradă, așa „la botul calului”. Lumea se bucura de bunătățile unui august generos, dar odată cu încheierea vacanței și concediilor oamenii își „revizuiau” încălțămintea. Așa era atunci. Nu se aruncau pantofii dacă puteau să fie reparați. Ghete, sandale, mocasini etc. erau duși la pantofărie pentru ajustat, revigorat. Astfel, încălțările mai țineau un sezon, chiar două. Dar pentru noi, copiii, REGI erau „teneșii” chinezești din pânză cu talpă de cauciuc. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Previzibilul bine temperat

1961. Călătorim spre casă, întâi spre Deva. De acolo, cu o mașină, peste Dealul Mare, vom ajunge la Brad. În clipa asta, când scriu, văd și aud foșnetul ziarelor, revistelor, în liniștea dinaintea plecării. Suntem în vagonul trenului București-Deva aflat pe peronul opt al Gării de Nord. „Persoanele care au condus pe călători la tren sunt rugate să coboare din vagoane”. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Tasi dragă, doamna asta îmi zâmbește atât de frumos

Brad, 1958. E o după amiază obișnuită. Prin perdele, lumina unui septembrie blând înviorează culoarea învechită a pereților. Mama mă urmărește cum scriu. Așteaptă cu nerăbdare să termin primul rând caligrafiat. Apoi îmi dictează o nouă propoziție. Auzi, mămico, soneria de la intrare? Se ridică și cu pași grăbiți se îndreaptă spre antreu. Eu cu penița suspendată deasupra caietului dar cu privirea spre ușa întredeschisă, ciulesc urechile. E glasul lui nenea Ionică vizitiul. Bine, ne pregătim imediat zice mama. Aud deschizându-se ușa dulapului care cam scârțâie. Tata ne cheamă. Acum seara? Ce să facem în cabinet? Trebuie să ne îmbrăcăm mai gros. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Fără radio, ascultând un Stuka în picaj

Tiberiu Munteanu, cel care în anii 50 mă lua pe genunchi să ascultăm împreună concerte radio la postul Novisad, era bunicul din partea mamei. Fiu al memorandistului Alexandru Munteanu al lui Vasile*, bunicul Tiberiu era văr prin alianță cu Emil Cioran (unchiul Aurel Câlniceanu era căsătorit cu Aurelia Comăniciu, sora mamei lui Emil Cioran). Vorbind despre tatăl ei, mama spunea că a fost un om iubit de familie, prețuit de prieteni,  dar un om liniștit, modest fără dorință de parvenire. Deși a căutat mereu să fie un om corect și să nu supere pe nimeni, a suferit mari decepții și umilințe și înainte de 45 și după aceea. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Mărturisire celui ce privește

„Căpșuna perfectă”, august 1988. Filmarea a fost realizată „din mână”, cu o cameră National cu casetă VHS, în timp ce cu cealaltă mână desenam. Nu am folosit trepiedul, fiindcă nu îl aveam la acea dată. Am dorit să arăt, nu doar că natura nu poate fi concurată, ci, mai ales, că în generozitatea ei, natura ne dă spontan chei pentru rezolvări plastice pline de prospețime și inedit. La încheierea acelei filmări am notat: „Am ajuns la un stadiu destul de arid (nu neapărat deprimant) al experienței de viață - nu doar ca artist, dar mai ales ca om care gândește și simte mai bine cu ajutorul limbajului artei. Când spun arid încerc să definesc întrucâtva «peisajul» meu interior.” Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Însuflețiri

Psalmodiere. Nu am mai pictat pe sticlă de foarte mulți ani. La rugămintea unor prieteni, am încercat totuși. Am avut senzația că mă învârt pe gheață, că fac piruete fără patine. E ciudat, chiar fascinant cum încep să văd altfel totul. Și cel mai mult mă încântă că reușesc să uit “canoanele” școlii. Ei, chiar de tot nu pot uita unele “norme”. Însă, ceea ce era rigid, ceea ce era diferit față de bucuria autentică a ivirii imaginii a dispărut. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Întâmplări de pe fosta Uliță a Târgoviștei

București, 7 aprilie 1881. Ia ființă, prin Înaltul Decret Regal nr. 996, semnat de principele Carol I, Școala Specială de Artilerie şi Geniu, școală ce a funcționat inițial în București, într-o clădire de pe Ulița Târgoviștei (azi Calea Griviței), la nr. 28. Școala de Artilerie și Geniu se deschisese, în 1881, în localul din Calea Griviței nr. 28, împreună cu Școala Militară de Infanterie și Cavalerie. Era foarte prețuită, avea discipline de pregătire militară generală, discipline din științele fundamentale și științele aplicative. Citiți tot articolul
1 12 13 14 15 16