Are multă dreptate Ion Cristoiu atunci când spune și scrie că, de fapt, Klaus Iohannis nu este decât un purtător de cuvânt al guWERNului (încă) în exercițiu. Ba încă unul foarte inabil, care le creează și, cu siguranță, le va mai crea, lui Ludovic Orban și băieților lui, multe și tot mai gogonate probleme! Afirm asta nu pentru că aș vrea să îl flatez pe titularul blogului care îmi găzduiește modestele însemnări, ci pentru că așa o dovedesc faptele. În primul rând, super-catastrofala logoree cu pretenție de conferință de presă de joi seară, când tele-logoreicul personaj a dat dovadă de o crasă nepricepere în materie. Citiți tot articolul →

Ce înseamnă să fii băiatul lui domnu’ Maurer… Prin toamna lui 1971, la scurtă vreme după ce am devenit, cum s-ar zice, ziarist cu acte în regulă, am fost trimis pe teren la Sibiu. Urma să relatez, de la fața locului, despre manifestările care aveau loc în acest superb oraș,apreciat și renumit pentru efervescența vieții sale culturale. Aveam, recunosc, și alte câteva motive mai personale ca să vin la Sibiu, dar despre asta am să povestesc, poate, cu altă ocazie. De data asta aș vrea să scriu, în premieră, după aproape cincizeci de ani, despre o întâmplare foarte nostimă pe care am aflat-o cu ocazia descinderii mele la Sibiu. Întâmplare despre care se va înțelege lesne și de ce, la acea vreme, mi-am autocenzurat plăcerea de a o povesti la gazetă… Citiți tot articolul →

Cu cinci ani în urmă, publicam un articol în care puneam această întrebare, după ce, în calitate de utilizator al serviciilor companiei Blue Air, avusesem o neplăcută experiență provocată de comportamentul unei angajate a acesteia.… Citiți tot articolul →

A(m) fost odată un reporter arestat A stârnit o vie emoție și multă indignare isprava vigilenților noștri jandarmi care, surprinzându-l în metrou pe un tânăr fără masca trasă fix peste nas, au tăbărât pe el, l-au legat fedeleș și nu s-au lăsat până nu i-au aplicat 4 (patru!) amenzi. Bravo lor, vor zice vajnicii propagandiști ai isteriei Covid-19, așa îi trebuie dacă nu respectă regulile jocului! Așa aș fi spus și eu, dar bag de seamă că mai mulți oameni cu toate țiglele pe casă nu mi-au atras atenția că tânărul cu pricina putea fi atenționat să își pună masca așa cum trebuie, iar, în cazul în care ar fi fost recalcitrant, putea fi legitimat și sancționat fără să fie nevoie de un ditamai comando și de un asemenea tămbălău. Citiți tot articolul →

Cum a rezolvat Pavca problema complexelor lui Conu Alecu în fața lui Nicolae Ceaușescu! Fără doar și poate, una dintre figurile cele mai interesante din galeria personajelor pe care le-am cunoscut și cu care am lucrat în perioada 1971-1989 în presa de tineret rămâne A. I. Zăinescu. Poet și publicist care a fost o bună bucată de vreme redactor-șef adjunct al cotidianului „Scânteia tineretului”. Om inteligent și citit, având la purtător o vorbă cu tâlc pentru mai fiecare ocazie și, mai ales, un fler aparte în a mirosi impostura, atât în scris cât și în viața de fiecare zi. Tare morale sau profesionale pe care Conul Alecu (așa cum îl apelau cu simpatie prietenii și colaboratorii) le sancționa cu replici memorabile Citiți tot articolul →

„Nu există să nu se infecteze cineva”. Asta a prorocit, aseară, la emisiunea „Subiectiv”, difuzată pe canalul Antena 3, șeful DSU, Raed Arafat. „Dacă te duci la un astfel de miting și fără mască - și-a întărit supramediatizatul propagandist al Covidoparanoiei afirmațiile -, nu există câteva persoane care să nu se infecteze”. După care, a transmis acest mesaj pătruns de o cutremurătoare solidaritate umanistă: „Îi așteptăm la spitale”. Las la o parte, deocamdată, amănuntul (?!) că a lansa în spațiul public o asemenea concluzie și, de fapt, un asemenea raționament este un act absolut incompatibil cu calitatea oficială în care se află (încă!) doctorul Raed Arafat și fac mențiunea că, până la ora când scriu rândurile de față, nu avem știință că măcar unul sau doi–trei-cinci ș.a.m.d. dintre participanții la mitingul de ieri după amiază din Piața Victoriei să se afle în spital fiind subit infectați cu Covid-19. Citiți tot articolul →

Tamango, eroul de la… telecinematecă Student fiind, intrase în ritualul venirilor mele la redacția revistei „Contemporanul”, aflată în corul C al fostei Case Scânteii, ca, după ce îmi predam textulețele pentru numărul viitor, de obicei lui N. Popescu-Bogdănești sau lui Mihai Mazaneț, să îl însoțesc pe Bădia, adică pe C. N. Constantiniu, fabulosul redactor șef adjunct al revistei, în descinderile sale pe terase de renume. Nu eram, firește, singurul beneficiar al acestei alese companii,fiindcă din desant făceau parte nume grele ale redacției, precum Laurențiu Ulici, Călin Căliman sau Dinu Kivu. La început, adică prin 1966-1967, descinderile aveau ca punct terminus Orly-ul, adică esplanada Aeroportului Băneasa, așa cum îi plăcea lui Bădia să o răsfețe. Numai că, după conflictul armat din 1967 din Orientul Mijlociu, urmat de valul de atentate teroriste care au lovit mai multe state din Occident, au fost luate și la noi măsuri severe de securitate, așa că era și normal ca acest aeroport, singura poartă aeriană a Capitalei (fiindcă viitorul Aeroport Otopeni era, pe atunci în construcție), să intre sub incidența acestor restricții. Citiți tot articolul →

O ilustră anonimă: Greta Garbo O care cu adevărat de excepție a publicat, recent, la editura POLIROM, Aurora Liiceanu. Cartea se numește „Sindromul Greta Garbo” și are subtitlul „Despre celebritate și anonimat”. Este o analiză a personalității Gretei Garbo, marea stea a studiourilor de la Hollywood din anii 20-30 ai veacului trecut și care, în anul 1941, după cvasi-eșecul filmului „Femeia cu două fețe”, a decis să se retragă cu promisiunea că, după terminarea războiului, va reveni în lumina reflectoarelor și în prim-planul unor noi pelicule. Diva avea, atunci, 36 de ani, dar nu și-a mai onorat niciodată promisiunea. Citiți tot articolul →

Toma cu șopârla Povestind, așa, ca să ne mai treacă frica de Covid-19 pe care ne-o induc și o întrețin cu încăpățânare guWERNatorii scumpei noastre patrii, nu puteam să nu ajung cu gândul la Toma Caragiu, personaj de legendă al teatrului și al ecranului românesc. Cel care, în orice antologie a umorului nostru,va figura, cu siguranță, dimpreună cu acea scenetă cu și despre partida de tenis. Scenetă al cărei refren era: Haida dârla, dârla, / Toma cu șopârla. Citiți tot articolul →

Dumneavoastră, la cine vă gândeați? Am povestit, data trecută, despre pățania prietenului meu, Florin, ale căruia bancuri, spuse la o cafea la bufetul „Scânteii”, i-au plăcut atât de mult unui căpitan de Securitate încât nu l-a lăsat până nu a aflat de la cine le știa cel care le-a povestit la o agapă unde fusese și el invitat. Nu am mai precizat, însă, ce fel de bancuri erau acelea, fiindcă este, de-acum, bine știut că, mai ales în ultimii ani de dinaintea lui Decembrie 1989, asemenea bancuri- zise „cu fitil” sau „cu șoprârle”- erau un teribil instrument de descărcare a revoltei și a disperării create de politicile de austeritate impuse populației pentru plata datoriei externe. Citiți tot articolul →

Securistului i-au plăcut la nebunie bancurile lui Florin Nu mică mi-a fost mirarea în acea zi când, cam pe la orele 11 și ceva, în biroul meu a intrat prietenul Florin, redactor la "Scânteia". Care, pe un ton ce nu admitea replică, mi-a spus: — Hai cu mine la „Hanul Prahova”! (Locantă predilectă a celor care lucram în clădirea impozantă a „Casei Scânteii”, astăzi dispărută din perimetru.) Mirarea mea venea din aceea că îl știam pe Florin ca fiind un om foarte disciplinat, care nu ar fi plecat fără motiv de la program. În plus, nici nu îl bănuiam a face parte din rândul Martorilor lui Bachus. Citiți tot articolul →

Sile Pozaru’, nostalgic utemist și brigadier Aflându-mă, după cum v-am povestit în textul anterior, la Iași, am profitat de ocazie și am purces la o străpungere a șoselei până la Lacul Roșu, adică trecând prin Piatra Neamț , prin Bicaz și apoi prin Cheile Bicazului. (Pentru corecta informare a celor interesați, fac precizarea că întregul nostru echipaj de pelegrini a respectat cu strictețe restricțiile în vigoare și că nu s-a abătut cu o iotă de la severele limitări.) Citiți tot articolul →

Doamna Lisette și urmașa coanei Smaranda, moașa diplomată Aflându-mă, în aceste zile, la Iași - această Florență a României, cum în chip memorabil i-a spus G.Călinescu - am avut plăcuta surpriză de a găsi, la prestigioasa librărie „Junimea”, cartea lui F. Brunea-Fox „Reportajele mele.1927-1938”, apărută la editura POLIROM. De fapt, o reeditare a cărții apărută în 1979, sub îngrijirea doamnei Lisette Daniel-Brunea, soția Prințului reportajului românesc. Iașiul fiind, de altfel, orașul în care Brunea-Fox și-a început cariera jurnalistică și pe care, după cum ne spune doamna Lisette Daniel-Brunea, avea să îl părăsească la numai douăzeci de ani. Citiți tot articolul →

Cum a ratat Don Pedro un baban echange d`appartement… Zi obișnuită de muncă în redacție la „Scânteia tineretului” și poate că așa ar fi rămas dacă, la un moment dat, colegul nostru,Adrian Vasilescu, nu mi-ar fi arătat ceva pe pagina de Mica publicitate a ziarului „România liberă’. - Gata, a exclamat el cu satisfacție, i-a apărut anunțul lui don Pedro! Acum e bun de cinste. Citiți tot articolul →

Radu Șerban, de la vot de blam la premiul de stat Am mai spus-o și nu voi conteni să o spun, șansa astrală a generației mele, care a intrat în viața publică în cea de-a doua jumătate a anilor 60, a fost aceea că am putut întâlni, în facultate sau prin redacțiile revistelor la care ne încumetam să scriem, personalități marcante ale literaturii, artei științei și chiar ale lumii politice, care ne-au onorat cu simpatia și, nu o dată, cu încrederea lor. Oameni înțelepți și valoroși. Citiți tot articolul →