Avantajul de a şti sfîrşitul. 2. Ridicat în picioare Fidel Castro spune „Tatăl Nostru”

Lîngă uşa farmaciei, un afiş revoluţionar le spune tinerilor să folosească prezervativul. Cuba surprinde pe vizitatorul fostelor ţări socialiste prin sinceritatea brutală a oficialităţilor în chestiunile sexuale. În comunismul din Est, graţie unei pudori de tip ascetic, sexualitatea nu făcea obiect de discuţie publică. La Havana, afişele despre prezervative, despre virginitate, despre pericolul SIDA, le concurează pe cele despre Revoluţia mereu vie. La Catedrala din Havana, unde intru cu însoţitorii mei, ca să se închine, surprind un afiş mare cît toate zilele: „Antes del matrimonio, virginidad y despue fidelidad – unicas vias seguras para evitar SIDA” („Înainte de căsătorie, virginitatea şi, după, fidelitatea – singurele căi sigure pentru a evita SIDA”). De o parte şi de alta a intrării în Catedrală, buticuri specializate în ofertă religioasă.

Nu cer lămuriri tinerilor mei însoţitori. Ştiu că după 1990, sub acelaşi semn, al seducerii Occidentului european pentru dobîndirea de devize, credinţa catolică a fost lăsată să se manifeste deschis.
Punctul culminant a fost atins între 21-25 ianuarie 1998, cînd Papa Ioan Paul al II-lea va vizita Cuba.

Relaţia dintre regimul castrist şi Biserica catolică şi chiar dintre Castro şi Biserica catolică a străbătut un drum întortocheat din 1959 şi pînă în 1998, cînd Papa a venit pe insulă.
Unul dintre cei mai buni biografi ai lui Fidel Castro, remarcabil prin evitarea briliantă a tendenţiozităţii pro sau contra, Volker Skierka descrie acestă relaţie în capitolul Castro, Dumnezeu şi Papa din volumul Fidel Castro «El Comandante», traducere din germană apărută la editura Alvik, Paris, 2004.

În 1985, Fidel Castro acceptă un dialog de 23 de ore cu dominicanul Frei Betto, transcris într-o carte de mare ecou la vremea respectivă: Fidel y la Religion (Fidel şi Religia).
Chiar în faţa singurului interlocutor în chestiuni de religie, Castro evită să se dezvăluie în privinţa credinţei sale în Dumnezeu.
Ori de cîte ori jurnaliștii străini îl întreabă, el răspunde că-i e vorba de unul dintre lucrurile despre care el preferă să nu vorbească în public.
Argumentele sale conving.
Dacă spune, da, riscă să pară un fel de predicator faţă de atei.
Dacă spune, nu, riscă să-i supere pe credincioşi.
Datoria omului politic e să-i respecte şi pe credincioşi şi pe atei.

După cum arată comportamentul său în timpul vizitelor papale din 2012 şi 2015, cînd nu mai e demnitar, Fidel crede în Dumnezeu.
Dar chiar în 1985, cînd conducea Cuba cu o mînă de fier, el îi mărturiseşte lui Frei Betto că Biblia a făcut totdeauna parte dintre lecturile sale preferate.
Amintirile din anii din Sierra Maestra îl dezvăluie purtînd la gît o medalie religioasă, dăruită de o credincioasă din Santiago de Cuba.
În conversaţiile cu Frei Betto, el nu se sfieşte să compare sacrificiul pentru Credinţă al revoluţionarilor cu sacrificiul martirilor creştini, tot pentru o Credinţă.

Deşi în faza de cucerire a Puterii preoţii catolici l-au sprijinit pe Castro, după Revoluţie Înalta ierarhie a Bisericii din Cuba intră în conflict deschis cu regimul.
Pe 28 noiembrie 1959, cu prilejul Primului Congres Catolic Naţional, un milion de cubanezi se strîng în Piaţa Revoluţiei.
De la Stantiago de Cuba e adusă, într-o procesiune care a străbătut peste 1000 de kilometri, imaginea patroanei Cubei, Nuestra Señora de la Caridad del Cobre.
Mitingul se vrea o replică dată mitingului ţinut de Fidel Castro tot în Piaţa Revoluţiei, pentru înfiinţarea Tribunalelor revoluţionare.
La întîlnirea cu Fidel Castro, s-a strigat:
La spînzurătoare! La spînzurătoare!
La cea cu episcopii, se strigă, în chip polemic:
Milă! Milă!

Fără a ţine cont că anterior Revoluţiei, Cuba era ţara latino-americană cu cel mai scăzut procentaj de catolici (Santeria e preferată de mulţi cubanezi), Biserica catolică se angajează în acţiuni ostile împotriva unui regim care, cel puţin la început, beneficia de o simpatie uriaşă în popor.

Operaţiunea Peter Pan, desfăşurată între decembrie 1960 – octombrie 1962, e considerată cel mai mare exod de copii neînsoţiţi din Emisfera Vestică.
A fost rezultatul unei cooperări între Biserica Catolică de la Miami şi Biserica Catolică din Cuba.
Reprezentantul legal al Bisericii Catolice de la Miami a fost Bryan O. Walsh, un preot irlandez de 30 de ani, directorul Catholic Welfare Bureau.
Organizată sub coordonarea CIA, Operaţiunea a făcut parte din planurile americanilor de debarcare a lui Fidel Castro, toate soldate, decenii de decenii, cu eşecuri răsunătoare.
Pentru aceasta, după cum îi mărturiseşte Fidel Castro lui Ignacio Ramonet în Biografie à deux voix, Fayard/Galillee, 2006, s-a inventat un Decret pe care, vezi, Doamne, regimul urma să-l dea.
Potrivit zvonului, părinţilor urma să li se ia copii şi duşi în URSS, iar acolo – precizează Castro, „i-ar fi transformat în conserve de carne care aveau să fie trimise apoi în Cuba…”.
Ușor de înțeles spaima multor părinți din Cuba, mai ales a celor aparținînd micii burghezii. Pe fondul măsurilor revoluționare luate de Castro, e crezut de către partea mai înstărită a populației, orice zvon, oricît de absurd ar fi acesta.

Organizaţia Bisericii catolice de la Miami, împreună cu Biserica Catolică din Cuba, organizează între 26 decembrie 1960 şi 23 octombrie 1962 plecarea din Cuba, cu avionul, a 14.000 de minori, neacompaniaţi de părinţi. Puţini s-au reunit cu familiile de la Miami. Cei mai mulţi au fost preluaţi de organizaţii de caritate din SUA și răspîndiți pe întreg teritoriul. Un timp au fost expuși, ca maimuțele, curiozității publicului, invitat de presă să vadă victimele regimului criminal din Cuba.

Părinţii îi trimiteau în SUA temporar. Li se spusese că în scurt timp Regimul o să cadă şi copii vor veni înapoi.
N-au mai venit niciodată.
Debarcarea din Golful Porcilor împinge Criza dintre Regim și Biserică pînă în punctul maxim. Catolici și chiar preoți sînt prezenţi printre invadatorii din 17 aprilie 1961.
Deşi Biserica Catolică a fost un timp de partea duşmanilor, totuşi, în Cuba, n-a existat teroare fizică împotriva preoţilor. Suprimarea drepturilor da, dar în nici un caz suprimarea vieţii preoţilor.

După al doilea Consiliu de la Vatican (1962-1965), Biserica Catolică se deplasează spre Stînga. Ţările Americii Latine, ca teritorii ale dezmoşteniţilor sorţii, intră în atenţia preoţilor.
Noua atmosferă se simte şi-n Cuba.
Biserica Catolică se ridică împotriva embargoului, prin scrisorile pastorale din 1969.
Regimul răspunde şi el cu o îmblînzire a relaţiilor.

Anul de cotitură e 1985.
E anul în cara apare cartea Fidel y La Religion, Conversaciones con Frei Betto. Oficina de publicaciones del Consejo de Estado, La Habana, 1985.
În mai 1985, Fidel Castro dialogase cu Frei Betto. Cartea se tipăreşte în octombrie 1985.
Apărută, aşadar, la o editură a regimului, cartea se vinde în 6 milioane de exemplare, în doar cinci luni. Interesul e real, şi pentru că e prima carte în care se dezvăluie Fidel Castro omul.

Pe parcursul dialogului, Castro susţine:
„Faza în care ne găsim în prezent e cea de coexistenţă şi respect mutual între Partid şi Biserică. Cu Biserica Catolică am avut ani de dificultate, care au dispărut acum.
Trebuie să avem relaţii mai strînse, mai bune, ba chiar relaţii de colaborare a Revoluţiei cu Biserica…”

În ianuarie 1985, Fidel Castro primește patru episcopi americani cu care discută cîteva ore și se întîlnește de două ori cu episcopii cubanezi.
De Crăciun, Radio Rebelde transmite Noapte blîndă în englezeşte.

Pe parcursul călătoriei la Caracas – ea însăşi semn al unor schimbări despre care Castro declara mai înainte că nu le va face, El Lider Maximo e întrebat, graţie interviurilor luate de jurnalistul venezuelean Andre Jouffe, de la COSAS, pe 14 februarie 1989, difuzat de televiziunea cubaneză pe 16 februarie 1989, şi de Nelson Bucaranda, pe 10 februarie 1989, difuzat la Televiziunea cubaneză pe 15 februarie 1989, despre creştinism.
Cele două interviuri sînt pentru Castro un fericit prilej de a compara creştinismul cu comunismul.
Lui Andre Jauffe, cu care dialoghează mai succint şi mai riguros, în camera sa de la Hotelul Hilton din Caracas, Castro îi spune:
„Ascultă, tu ştii cine erau comunişti în vechea Romă? Erau Creştinii, pe care-i aduceau în circuri, unde erau ucişi.“
Cu Nelson Bucaranda e mult mai explicit:
„Istoria Bisericii e una revoluţionară. Cum a început Creştinismul? Comuniştii timpurilor romane erau Creştinii. Ei erau aruncaţi la lei. Ei au fost ucişi pînă cînd un Împărat a devenit Creştin (…) Una dintre cele mai umane şi mai revoluţionare istorii e cea a Creştinismului. Am citit Istoria. Asemăn mult socialul, umanul din predicile Creştinismului cu o Revoluţie. Aş putea spune că multe dintre parabolele lui Christos pot fi aplicate în practică. Chiar miracolul peştelui şi pîinii înmulţite. E ceea ce vrem noi în Cuba: să fie peşte, pîine şi vin pentru toţi.”

Amîndoi reporterii se interesează de discuţiile despre vizita Papei în Cuba.
Fidel Castro le răspunde că el îşi doreşte ca Papa să vină în Cuba:
„L-am primi cu respect, cu ospitalitate“.
Şi nu uită să-i aducă Papei elogiul cuvenit:
„Papa e respectat în Cuba nu numai de catolici, dar şi de toţi cetăţenii ţării noastre. El e considerat o figură proeminentă, care are o influenţă considerabilă în problemele lumii de azi. Am spus asta public. Am spus că ar fi pentru mine o mare onoare să vorbesc cu el despre multe subiecte arzătoare. Am fost în contact cu Papa (…) L-am informat asupra problemelor noastre.“

Lui Nelson Bucaranda, căruia îi declara acestea, Fidel Castro ţine să-i reliefeze şi rolul Papei în Lumea a Treia:
„Suportul Bisericii este oportun pentru Lumea a Treia, în bătălia acesteia pentru o nouă ordine economică, în bătălia acesteia împotriva datoriei externe şi în bătălia acesteia pentru dezvoltare. Am făcut o declaraţie publică. Declaraţia a fost bine primită de Biserica Catolică Cubaneză şi de Vatican. Avem relaţii bazate pe respect. I-am spus că în clipa cînd va decide să vină în ţara noastră va fi primit cu ospitalitate şi respect.”

Pe 15 martie 1990, are loc instalarea noului președinte al Braziliei, Fernardo Collor de Mello. La Ceremonie participă și Fidel Castro. Continuînd vizita, Castro ţine un discurs la reuniunea clericilor şi comunităţilor creştine din Brazilia, de la Palatul Congreselor din Parcul Anhembi, Sao Paolo, în noaptea de sîmbătă, 17 martie 1990.
La final, împreună cu toată lumea, ridicat în picioare, cu mîinile spre cer, Castro spune „Tatăl Nostru”.
Catolicilor brazilieni el le spune răspicat:
„Sînt sigur că, dacă aţi fi în Cuba, aţi deveni membri ai Partidului Comunist”.