Avatarurile unei plăci comemorative

Placă. După ce-am invocat în Jurnalul meu video casa conspirativă a PCR din Vatra Luminoasă, unde în noaptea de 24 august 1944 a fost dus mareșalul Antonescu de către chelnerii lui Emil Bodnăraș, Cora Munteanu s-a deplasat a doua zi la fața locului, cu mijloacele de transport în comun, pentru a vedea dacă locația mai există. Există, da, ba mai mult, Cora, pe post de reporter frenetic, a stat de vorbă cu proprietarul actual. Acesta susține c-a găsit în pivniță, după cumpărarea casei, o placă de marmoră cu o inscripție despre semnificația locului pentru Istoria Națională. Pentru că e grea, n-o poate așeza pe peretele dinspre stradă, ba chiar n-o poate nici aduce pînă sus, ca să fie fotografiată. Cu telefonul mobil dat de Cora, distinsul trage în poză tabla. Cora mi-o trimite pe Wattaps. Scrie cu litere mari:
„În această casă, fostă conspirativă a P.C.R. au fost deținuți sub arest în perioada 23-31 august 1944 căpetenii ale statului român în frunte cu Mareșalul Ion Antonescu.”

Jos, în baza plăcii memoriale, stă scris cu litere mici:
„Placă comemorativă donată de Titan Mar. Medalion bronz – Pascu Groza și Sanda Cihodaru.”

Sus, deasupra textului, medalion cu portretul lui Ion Antonescu, înconjurat de acest text:
„Mareșalul Ion Anontescu. Erou al neamului. 1882-1946.”

Cuvîntul căpetenii mă pune în încurcătură. E un cuvînt mai puțin folosit în limbajul curent. Pare mai degrabă preluat din limba celor de peste Prut. Dacă n-ar fi medalionul, aș crede că placa memorială a fost făurită înainte de 1989. A fost postată pe peretele dinspre stradă, să vadă clasa muncitoare ce erou a fost Partidul, și a fost vîrîtă la beci după Căderea Comunismului, în cadrul vastului Proces Măcelărirea statuilor.

Prin urmare, placa a fost făcută după decembrie 1989. Devenit curios, caut amănunte despre ea pe Internet. Titan Mar descopăr că e firma celebră de marmoră a lui Adrian Videanu. Contactat, Videanu spune că nu-și aduce aminte de o asemenea donație, dar că o să se intereseze. Cum să nu-și amintească, o dată ce numele firmei e trecut pe placă? Răspunsul dă seamă de temerile lui Adrian Videanu c-ar putea fi acuzat, mult postfactum, de simpatii față de fascistul Antonescu. La vremea donației, Mareșalul era personaj pozitiv al României postdecembriste. Luptase contra bolșevismului, de care tocmai scăpasem. Acum e personaj negativ. A patronat Holocaustul din România. Off the record, pentru că nu-l văd pe fostul primar atît de curajos încît să mărturisească public donația făcută pentru fascistul Antonescu.

De pe Internet aflu că pe vremea comunismului casa avea o placă comemorativă, menită a evidenția eroismul comuniștilor în august 1944. Ce scria pe placă aflu că se dezvăluie într-o carte mult invocată cînd vine vorba de 23 august 1944:
„Locuințe pentru muncitori și funcționari
Casa Construcțiilor și parcelarea Vatra Luminoasă 1930-1949 de ANDREI RĂZVAN VOINEA, IRINA CALOTĂ, apărută la Asociația Studio Zona. Cartea poate fi cumpărată on line de la Cărturești. Mă grăbesc să fac procedurile de cumpărare.

*

Groază. Mi se aduc, trase la imprimantă, mai multe cronici la cărțile mele de proză de dinainte de Căderea Comunismului.
Mă apuc să le citesc în pauza de lectură de la birou, petrecută de regulă seara, cu picioarele întinse pe un scaun, semiamericănește, aș spune, deoarece americănește înseamnă picioare întinse pe masă. După primele rînduri ale primei cronici am tresărirea unui cal care dă de un șanț mlăștinos. Se oprește și nu vrea să treacă mai departe. Zadarnic îl îmboldește călărețul. Calul se proptește zdravăn pe picioarele din față, sforăie și nu face un pas în plus nici bătut cu sabia. Cam așa am procedat eu după primele rînduri ale unei cronici la prima mea carte de proză. Starea de spirit se explică prin groaza de a-mi vedea personajele și întîmplările, produse al sufletului, măsurate cu o riglă rece, trecute prin raționamente și considerații abstracte, într-un cuvînt supuse rațiunii metalice, moarte, cînd ele erau și sînt vii. Abia acum realizez cruzimea criticii literare așa zis profesioniste. Textul viu, plin de viață, e măsurat cu șublerul. Alta e situația criticii de tip eseistic, cea care meditează pe seama textului literar.