Aventura autorului necunoscut și lupta sa cu rafturile din librării

„Eu nu am nicio putere să decid, vorbiţi cu Șeful”, zise vânzătoarea celei de a treia librării. Într-un interval de o săptămână, trei librării. Mă întreb ce ar fi spus dacă erau bărbaţi? Şi-ar fi declarat cu aceeaşi râvnă convingătoare incapacitatea decizională? Ţine de atuurile, apanajul feminităţii, o scuză bună, acceptată în cultura autohtonă, pentru o femeie? Să fii în banca ta, la locul tău, să nu sari vreo barieră profesională impusă de mentalul colectiv? De data asta nu am mai plecat cu cartea de vizită între degete, ci am apăsat pe butoane, calm, dar cu vădita intenţie de a merge până la capăt: „Aşa mi s-a spus şi la celelalte două librării; mi se pare ciudat să nu aveţi nicio putere de decizie; de o săptămână, de când m-am întors din Anglia şi vizitez librării, numai asta aud: vorbiţi cu Șefa sau Șeful, nu depinde de mine. Daţi-mi măcar adresa de email sau telefonul direct al şefului. Care e numele șefului?”

Era vizibil că domnişoarei îi displăcea să fie sub tirul întrebărilor, dar nu dădea niciun semn de reflecţie în moment, ci dimpotrivă, o încăpăţânare de a persevera în asumarea lipsei puterii decizionale. Probabil e plăcut, confortabil, un semn de statut. Toată lumea sibiană ar înţelege asta şi nu ar cere altceva de la femeia-angajat. „Uite-l pe Şeful, e aici!” Eu am crezut că atunci intrase în librărie, dar nu, Şeful era într-o altă încăpere şi fusese probabil chemat de către colega librăresei de la ghişeu şi casa de marcat, atunci când a văzut că nu ies smerită cu pomana cărţii de vizită în palme, şi că atmosfera se încinge. Un Şef abordabil, neautoritar, cu un zâmbet care te îndemna să vorbeşti deschis, fără ocolişuri. Aş fi înţeles rezerva vânzătoarei de a-şi deranja Şeful, dacă acesta ar fi fost un scorţos. Asta mă face să concluzionez că pasivitatea şi indolenţa în a răspunde unei solicitări rationale şi legale din partea unui client are alte cauze. Poate a anticipat un răspuns negativ al Şefului, un refuz, pe baza experienţelor anterioare şi nu vroia să pledeze pentru o cauză pierdută. Să nu-şi deranjeze Şeful pentru atâta lucru. Sau poate o cutumă de gândire patriarhală, pe linia tradiţiei: care e reputaţia ta de scriitoare, cine a semnat, cine a vorbit prin recenzii despre tine, ce fel de carte vrei tu să aduci în librăria noastră, de o reputaţie exemplară?

Dar să mă întorc la Şeful, care avea un nume deosebit de muzical, de frumos. M-a ascultat pânã la capăt, dar fiind o librărie preponderent de limbă germană, volumul meu de poezii nu se potrivea, se pare. Doar dacă aş fi fost cunoscută, cu un nume de scriitor cunoscut. Asta pot înţelege. Românii nu cumpără decât cărţile scriitorilor români cunoscuţi: Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, Ana Blandiana, şi poate câteva alte nume. Poate ar cumpăra un anonim cu o recenzie pe coperta spate a cărţii, dacă e semnată de un nume Mare, Greu. Acel nume cunoscut să laude cartea, să-ţi spună în câteva învârteli de condei de ce merită să ai volumul pe raftul bibliotecii de acasă. Nu cumperi volumul scriitorului mărunt necunoscut, ci regurgitarea venită de la Înainte-stătătorul de la care mulţimile iau lumină. Ce ridicol! Nu s-au săturat Greii Literaturii de ei înşişi, de imaginile lor reflectate în oglinzile atâtor librării, încât să zică: gata, ajunge, mai faceţi loc şi pentru alţii? Înainte de a fi nume cunoscute, nu au fost şi ei nişte necunoscuţi? Din punctul meu de vedere, în lumea artei şi a literaturii, criticul care face recenzii este o maimuţică, ce poate ridica sau dărâma un nume. Maimuţica poate impune cota unui scriitor pe piaţa de carte. Cititorul a ajuns să fie dresat de opiniile celor care împart lumina. Nu mai au curajul, spontaneitatea, capacitatea de a spune singuri: îmi place, nu-mi place? Chiar fără explicaţii. Sau e frivol să îţi placă pur şi simplu ceva scris de un necunoscut pe care nu l-a lăudat un Iluminat, sau căruia nu i s-au decernat premii? Lăsaţi cititorii, atâţia câţi mai sunt, să posede ei înşişi lectura, să şi-o facă a lor. Mai uşor cu critica şi analizele literare ieşite din minţile profesorilor, şi a celor încremeniţi în ipostaza de îndrumători ai neamului. Dacă nu se vinde cartea, vine autorul, le ia şi le duce acasă. Simplu. Eu nu m-aş simţi ofensată. Gustul nu se discută, iar decizia de a investi într-o carte, nu ţine neapărat de valoarea acelei cărţi, ci de o mulţime de alte variabile.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Aventura autorului necunoscut și lupta sa cu rafturile din librării”

  • sint fara Muza. m-am pierdut, deci m-a pierdut.
    e singura in stare sa ma caute pina ma gaseste.
    sint caz grav, …doar Muza mai poate gasi calea catre mine insumi.
    sint caz unic, Muza e doar una.

    dau sfoara n Creatie!
    cautati-mi Muza!

    pierdut calea catre mine insumi. o declare absoluta!
    cautati-mi Inima!, asisderea!

    • Întoarce-te la articolul precedent, unde vei avea o surpriza placuta, geniule!
      😎

      • vaaai!…, iti multumesc ca m ai anuntat! te si pup, cu drag!:))
        🙂
        vino sa te mbratisez, ca tare dor mi era de tine!:))))))

      • …geo, esti un manipulator genial!
        ..pai ce, nu ti ziceam io ca nu esti, daca nu erai?!:))
        Hai pa!:)

  • …a trebuit sa privesc interviul cu maestrul, aseara, ca sa ajung sa pot defini gandul nascut dupa ce am citit ‘locul librarilor a fost luat de vanzatori’.
    azi, citindu-ti framantarea, mi e deja clar ca temelia oricarei faceri a oricarui om se numeste ‘filozoful ce e’ .
    mai greu de gasit filozofi,… in spatele librarilor, sefilor,…, pe vremurile astea.
    Maestrul…ar fi putut sa fie el un grandios istoric, ba si mai si… al clipei, un ziarist neintrecut si alte si altele, insa daca n ar fi fost filozof…e lipsit de indoiala ca n-ar fi putut fi si ‘maestru’.
    ‘desavarsire’ fara ‘discipol’…asa ceva nu exista! deci nici cale spre desavarsire fara ‘filozof’.
    eu nu citesc, …decit la nevoie, insa atunci chiar citesc in stil 360grade… deci pina ma dumiresc sau simt ca m as putea dumiri…peste o vreme.

    o librarie e si asta, cristoiublog, si…din cite mi dau seama poarta cu ea ‘viata’, deci ‘vesnicie’, poate chiar pentru simplul fapt ca librarul, mai inainte de a fi orice altceva e un filozof.

    sa stii ca am si eu poezii pe care le indragesc.
    ba chiar si poeti pe care i consider geniali, deci referinte ale Creatiei, iar asta pentru simplul fapt ca recunosc genialii…pe loc!:)), spre ex maestrul e unul dintre ei.
    daruieste-ne(mi) o poezie de-a ta, ba chiar mai multe, …folosind chiar libraria in care te afli deja, si daca porti Scanteia-n tine…io o sa dau de ea, ca e simplu…
    ti as spune de pe acum, insa…vreau sa ti citesc poezii:)

    hai, Monica,…Hai!
    daruieste ne poezii!
    🙂

    • uite, io sint genial. e clara treaba, chiar genialitatea pe care-o port imi permite sa recunosc genialitatea…din mine!:)))))
      sa nu recunosc ca sint genial…ar fi un soi de afront adus Creatorul;ui!:)))
      cum sa spun ca nu sint, daca sint?!:)))))
      pai ce, am io vre un aport? n-am! asa m am nascut!, cu genialitatea nu e de glumit in Creatie!:))), daia si recunosc ca sint genial, fara sa tresar!
      si nu tresar pentru ca, cum spuneam,. n am nicio participare la povestea genialitatii mele, deci cu genialitatea nu ma pot lauda!:)))
      m-as fi putut lauda cu desteptaciunea mea, aia da!, ar fi fost o lauda de sine, insa…am scapat ieftin, la faza asta, ca sint prost!
      deci io sint prost, iar Io sint genial:)), despre Io ce sint…nu ti mai spun, ca te sperii!:))))))
      prin urmare la orice ora doresti vei recunoaste in mine un prost sadea, insa un genial va recunoaste pe loc si genialitatea pe care o port!:)))
      ceva imi spune ca tre sa scriu, tre sa vorbesc! si…asta si fac!, ii umplu, cind si cind, maestrului, blogul cu litere, iar daca asa e sa fie, chiar si cu cuvinte:))), insa atunci cind nu mai am loc, sa nu mi-l mai gasesc, am un loc cam pustiu, in care continui sa scriu, in fapt sa fac ceva cu totul si cu totul deosebit in Creatie: sa mi transpun in unde, gandurile care…se nasc singure, in fata muzei potrivite:)

      prin urmare, draga Monica, si zic draga pentru ca daca asa e, …daia!, nu conteaza in ce librarie esti!, poti fi chiar si in una din pustiu!, importanta e vibratia pe care poezia ta o poarta, deci vibratia cu care poeziile tale isi cauta Armonia…

      Monica, asculta-ma pe moa, genialul,:)))
      bibliotecile in care merita sa-ti odihnesti poeziile sint… inimile oamenilor! 🙂
      cui ii mai pasa daca pentru a ajunge acolo ti le ai publicat, mai nainte, intr un pustiu?!:))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *