„Noi ne-am adresat tuturor primarilor de sector şi primarului general al Capitalei cu câteva întrebări care, evident, se referă la soluţiile pe care le gândesc, le au în vedere pentru a depăşi situaţia de astăzi. Am pus întrebări şi în legătură cu situaţia juridică, dar sigur că noi nu ne putem amesteca în asta, pe noi însă ne interesează ce fac administratorii sectoarelor din Bucureşti şi primarul general, în condiţiile în care ţara se confruntă cu o pandemie fără precedent şi când sistemul imunitar al fiecărei persoane este extraordinar de important ca să lupte cu acest nou coronavirus. Or, în condiţiile de iarnă, lipsa apei calde, sfaturile sunt – nu? – o igienă personală cu o anume ritmicitate, lipsa căldurii şi posibilitatea ca oamenii să răcească mai uşor şi în felul acesta să devină vulnerabili, noi am văzut-o şi o vedem prin prisma unei chestiuni de sănătate publică. Din aceleaşi considerente ne-am adresat suplimentar primarului Sectorului 1 în ceea ce priveşte chestiunea necolectării deşeurilor. Din nou, chestiunea juridică este, evident, în competenţele primarului, deci o să vadă ce rezolvare găseşte, dar pe noi ne interesează ce soluţii are ca să pună în practică şi să fie colectate aceste deşeuri. Este, totuşi, perioadă de iarnă, ceea ce încă este bine, în sensul în care deșeurile acelea, când se degradează, nu o fac cu aceeași rapiditate ca vara, dar chestiunea chiar este una de sănătate publică. Îmi e teamă că ne vom trezi cu șobolani alergând pe străzile Bucureștiului și știţi bine că aceștia sunt purtătorii altor virusuri. Deci, exact numai asta ne-ar mai lipsi în această perioadă și așa extrem de critică pentru România și pentru București, unde vedeți că rata infectării cu noul coronavirus este în continuare foarte mare”, a explicat Weber.
Întrebată dacă a primit răspuns din partea autorităților, a spus că sesizările s-au făcut pe data de 9 decembrie și că, în conformitate cu legea, au 30 de zile la dispoziție să răspundă. „Eu sper, sincer, ca răspunsurile să vină mai repede și de fapt cel mai mult și mai mult pe noi ne interesează ca aceste autorități locale abia alese, abia instalate în funcție, repet, să găsească soluții pentru problemele cu care astăzi se confruntă cetățenii. Cu siguranță, problemele sunt complexe, cu siguranță ele nu sunt de acum, dar cu o asemenea realitate, da, cu frig, cu lipsă de apă caldă, cu deșeuri pe străzi, eu nu mai îmi aduc aminte când s-a confruntat Bucureștiul. Adică, mi se pare că este chiar pentru prima dată”, a precizat Renate Weber.
Avocatul Poporului are rol de mediator și poate emite o recomandare. „Mai mult decât atât, din păcate, instituția noastră nu poate face. Sigur, în funcție de răspuns, vedem dacă nu este cazul să ne adresăm și altor autorități care ar putea să ajute la deblocarea situației. Evident, mă refer la Guvern, mă refer la ministere de resort și așa mai departe, dar așteptăm să primim răspunsurile oficiale”, a conchis Renate Weber.
Lasă un răspuns