Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Azomureș propune autorităților și mediului economic național soluții pentru reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă

În cadrul evenimentului „Energia în priză” organizat la București de ziarul Bursa, directorul general al Azomureș, Harri Kiiski a prezentat câteva dintre soluțiile identificate pentru reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă, în contextul programului Green Deal al Comisiei Europene.

Azomureș a redus emisiile cu efect de seră cu 54 % față de 1990 și 2005, anii de referință luați în calcul de programul Green Deal și va ajunge la un procent de 61 % în următorii ani. În planul său de a atinge neutralitatea din punct de vedere a emisiilor de carbon, Azomureș propune stocarea emisiilor de CO2 în depozitele subterane de unde a fost extras gazul metan de-a lungul anilor și care pot înmagazina acum cantități importante de emisii. „Este nevoie de o serie de investiții din partea companiilor și a statului, în special în infrastructură specifică, dar pe termen lung este una dintre cele mai bune opțiuni pentru România. Există suficiente spații subternare, foste zăcăminte de gaz natural și petrol, care pot fi refolosite acum pentru stocarea de CO2. Proceduri de acest fel se realizează deja în țări din vestul Europei. Crearea unui consorțiu la nivel național și stabilirea unui operator ar fi un prim pas foarte bun”, a declarat Harri Kiiski.

În cadrul mecanismelor europene de finanțare pot fi identificate surse de finanțare care să acopere investițiile în infrastructura necesară. Soluția propusă poate fi utilizată, la nivel național, de mai multe companii din domeniul industrial astfel că impactul asupra mediului înconjurător va fi unul major. Azomureș ar sublinia cooperarea dintre guvernele român și bulgar în proiecte hidroenergetice comune, de exemplu în zona  Turnu Măgurele – Nikopol, cu o capacitate de 2 GW pentru nevoile industriei din cele două țări. Un alta avantaj ar fi o nouă legătură rutieră și feroviară cu țara vecină.

O altă soluție propusă de Azomureș este restabilirea unui sistem centralizat de încălzire a locuințelor în orașele care au în apropiere platforme industriale. „Pot să vă dau exemplul orașului Târgu Mureș, acolo unde activăm noi. Aburul ce rezultă din procesele noastre tehnologice ar putea fi o sursă foarte bună de încălzire a locuințelor. A mai existat un astfel de sistem până în anii ’90, la fel cum astăzi alte platforme industriale din Europa reușesc să coexiste în simbioză cu societatea care formează comunitatea locală. Tehnologia ne permite și răcirea locuințelor pe timpul verii, reducând astfel mult consumul de electricitate. Așadar soluții există și consider că un parteneriat public privat ar duce la reducerea semnificativă a emisiilor de CO2, până la 200.000 de tone de la centralele de apartament”, a declarat Harri Kiiski.

Grație investițiilor în retehnologizarea instalațiilor de producere a îngrășămintelor pentru agricultură, Azomureș a redus emisiile cu efect de seră și continuă acest proces prin implementarea altor soluții, cum ar fi iluminat LED, pompe și motoare eficiente energetic și producerea de curent electric folosind abur de proces. O parte din emisiile de COeste folosită pentru producerea carbinatului de calciu, un exemplu de economie circulară. Este important ca România să aibă o abordare strategică a Green Deal, un acord ce poate însemna a 4-a revoluție industrială.

Biroul de presă Azomureș


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *