Bădiucu Hozo II (4)

Io cu trupu meu am fo un sângur vlăstar de când m-o făcut mică-me în lume. Amu nu desprind trupu meu de sufletu care e lontru, punând ceva ce nu-i în suflet pe ptielea trupului, care-i trup mândru născut între munți, ca mică-me săraca acole m-o lăpădat afară din ie din pântece în cela, în locu ce se numește Gura Moțului. Patru căși bătrânești în moma-pădurii, a codrului Chișauăi Negre, mesteceni cu scórța ca tăciunea focului. Na așe pădure este acole. Mesteceni cu scórța neagră și când e lună plină nu vezi albu mestecenilor în pădurea Chișauăi Negre. Te ia gaia dacă te înstrăinezi de oameni și te rătăcești să ajungi pân acole. Oareunde în pădurea Chișauăi Negre sunt patru căși făcute din lemn de goron. Și ălui loc i se spune Gura Moțului, căci pe vremuri se zicea că tomna în ăla loc pier moții, hsiind o hiară sălbatică care ar hsi o mâncătoare numa de trupuri de moți. Dacă erai vinitură nu te mânca: maghiar, neamț, jidan, îți dădea pace Moica. Dacă din păcatele părinților se rătăcea un moț și merea necunoscând pe acole, acole și pierea, căci moțu era dulce pentru Moica ca nimnica altceva pe lume și asta i-o fo menirea.

Să zic doar cum s-o reușit să se trudească la acele patru căși pe pământu periculos al Moicii. Cum am zis, acole unde sânt văzute cășile amu, tomna acole era și mâncătoarea de moți altădată care s-o numnit Moica. Și Moica numa zărea prin pădurea Chișauăi Negre un pticior fain de moț viteaz, numa îndată îl ló cu de-a sila și cu japca îmbuca tăt moțu jiu. Apoi aștepta să mai vie careva rău sortit pe lume să treacă fluierând vesel și cu japca îl și loa. Dar nime din Apuseni nu știe tomna unde era acel loc al Moicii. Numa o mnică bucată de pădure era de jale și se crede că dacă aia bucată s-ar arde, muri-ar atunci și Moica pe veci. Și atunci tăți moții din Apuseni se adunară, au făcut sfat și se dumierieu cum să facă în așe feleșag ca să se afle locu Moicii, care era o hiară diavoliță. Și atunci au pus hotar îndrăzneț să trimată o jertfă de făptură prin pădure, cu o sângură iscoadă, care, ar urmări-o cu niște ochi ca cele cătănești și ar inșela-o pe Moica, prinzând locu unde moțu o fo mâncat de jiu de ea și atunci locu s-ar destăinui. Moții ar hsi tăți urlând de veselie la găsirea Moicii lor, diavolița care o săvârșit numeroase jertfe. Pojar s-ar arde în cela loc și cu pojaru, pe tătă Moica ar isprăvi pe veci. Și tomna așe s-au prins, auziți? Un flăcău s-o sortit pe sine să hsie mâncat de jiu de Moica, un flăcău și-o lot inima-n dinți și s-o mântuit ca iscoadă. Primu o fo trimăs prin pădurea Chișauăi Negre până ar da de Moica: Moica cea fără de veste și fără de glas și fără de trup muieresc. Știe bine tânărul că va hsi lot cu mare prăpăd și îmbucat de jiu zbierând. Iscoada l-o vegheat cu privire ajeră prin pădure și văzu tomna când o fo înfulecat de jiu de bestia Moica: ființă în parte înjărască, ba chiar fecioară, dar și în parte asuprită de chinuri groaznice, care se ușurau doar pentru scurt timp după gustarea unui moț tânăr și fain. Dacă ar hsi avut Moica săraca glas ca să zbiare, n-ar hsi putut durni nime prin tăți munții Apuseni de urletele dânsei. Cât de oropsită era săraca zi și noapte fără stâmpărare. Și când era luna văzuta plină, mai cumplit urla, mai nebunește și drăcește cum urlă femeia la ceasu scoaterii pruncului. Dar pentru auzul omului, era tăcere. Nu se putieu auzi, strigătele ei de om, căci altminteri, bolunzieu și hiarele-n munți de țipătura ei și s-ar hsi aruncat asupra satelor să le prade cu turbare din lipsa somnului adânc.

Ăla loc unde Moica iar o dovedit că nu s-o putut înfrâna de a nu se bucura mâncându-l pe moțu tânăr și chipeș la trup, când o văzd un asemeni pticior mușchiulos. Și s-o ațâțat inima de dânsu cu flăcări și mai întîi l-o luat cu sila și l-o pipăit așe păstie trup și apoi o gustat din el după plăcerea ei. Și chinurile ei au fo mai ușurate.

Ăla loc o fo arătat de un urlet de izbândă și atunci clacă mare de moți o venit și au ridicat acole pojaru să arză tăt-tăt-tăt în cel loc blăstămat. Și chiar așe, vă spui c-au făcut și au adeverit-o pe Moica cea păcălită cu un flăcău mândru și nealcoș și fain. Moica n-o putut să se înfrâneze să nu guste de jiu așe tânăr când l-o văzut mărgând. Și se zice din bătrâni, când ó făcut pojar grozav în cela loc unde s-o văzut c-o pierit cu-n strigăt din valea plângerii, ca apoi s-au auzit niște țipete cumplite de femee care suna ca femeia la sarcină gré când lăpăda și apoi s-o așternut liniște.

În cela loc după ce o fo ars, un moș de-al moșului meu o ridicat cele patru căși din lemn de goron, de pomina Moicii. Că amu o sosit vremea să ne veselim că o fo rasă din pădurea Chisauăi Negre, dânsa nu mai este. Să hsie amu casă mândră cu fecioare cu fii cu fiice și doar cu gândurile să păstrăm pe cei moți aci mâncați di jii. Acole m-o făcut mica-me și am venit pă lume, pe pământ încruntat de sânjălă moților de vacuri pieriți. Io pă ala trup, să scriu amu falnic pe o limbă străina, care limbă nici n-o poci stăpâni prin buze: God save the Queen, cugetu meu nu-mi dă hodină să scrijelesc aiasta ca o rană pe trupu meu. Căci ar hsi o hulă pentru tăți moții pieriți pe ăla pământ roditor unde am fo așternut, din pântece curat și nevinovat, păstie cruzimea drăcească a Moicii. Io în suflet zidesc și rămâne loc tăinuitor de multe vieți.

(va urma)