Bădiucul Hozo

Autorul cu pseudonim literar Bădiucu Hozo a decolat la vârsta de trei ani de pe pista aeroportului București împreună cu părinții lui, spre Regatul Britanic. Familia s-a stabilit in orasul Wifmon, comitatul Wifmonshire, Anglia de Est. Hozo a crescut printre copii englezi, se împrietenise cu mulți dintre ei. Mergea în fiecare săptămână, vinerea, cu un amic pe jumătate indian, la antrenamente de fotbal. Hozo a prins limba româna de la părinți, o strigase pe ulițele dușmănoase ale orașului Wifmon. Veni sfârșitul clasei a șasea, înfricoșătoarea vamă a liceului, numit High School. Fiecare copil putea să-și aleagă trei prieteni cu care urma să fie împerecheat într-o clasă, pe toată durata liceului, adică cinci ani. Un puști ortodox rusnac l-a implorat pe Hozo să îl înscrie ca tovarășul său de clasă, dar Hozo, din prudență, se abținuse. L-a înlăturat pe rusnac și a ales trei amici englezi; unii dintre ei l-au ales și pe Hozo.

Hozo fu racolat instituțional si ajunse la liceu, într-o clasă cu 30 de odoare: unele mai cuminți, sfioase, altele cu colți și bădărănoși ca niște dulăi. Timp de trei ani a avut un diriginte care se refugiase din Irlanda de Nord, tare patriarhal, având o conduită pe care o descrisese odată cu sinceritate ca fiind ‘abilități sociale asemănătoare cu cele ale boului’. Trecuse Hozo prin multe în acei ani. În liceu, prietenia cu rusul si polonezul a evoluat, reușind să eclipseze prieteniile cu englezii. Dar nu a fost să fie. Rusul a trecut printr-o criză identitară mai severă și manifesta comportamente care îl sufocau, îl epuizau pe Hozo. Nu a acceptat să fie dominat și după o luptă sufletească a reușit să se desprindă, rupând-o definitiv, irevocabil cu rusnacul. După liceu au urmat doi ani de ‘A Levels’ și încă un an pre-universitar de ‘Art and Design’, ca să își sporească șansele de a fi admis la Fine Art, Universitatea din Băile Romane, Anglia. Acum e student.

Hozo a dovedit de timpuriu veleități spre toate domeniile artei (desen, pictură, sculptură, ceramică), talente sportive, iar de la vârsta adolescenței, un interes pentru lingvistică (arheologia limbajului) și limbile vechi.

În ultimul an, Hozo a reușit o mică performanță în a scrie proză, povestiri scurte în limba română, fără să fi studiat româna la școală, fără meditații sau lecții predate de părinți. A învățat singur, citind doar ceea ce l-a interesat și gândind în ambele limbi.

Autorul și-a ales pseudonimul literar de la personajul principal al povestirilor create. Scopul inițial a fost ca povestirile să fie primite ca informație orală, radiofonică. În acest scop a folosit un DR-40 și apoi un software pentru a le face mai curgătoare. Ritmul adevărat se dezvăluie ascultându-le.


Ultimele articole publicate ale autorului:

Henric al optulea

Oarecând demult de tot, insula se fălea cu sute de mănăstiri care găzduiau măicuţe dintre cele mai mămoase, călugări dintre cei mai rugători şi oaspeţi de elită din tot regatul. ...

Bădiucu Hozo II (5)

M-am dus vă spui. Am găsit locu unde se înfig pe ptielicica omenească închipuiri deșarte, năzuințe, dorințe, vise, aprinse jinduri. M-am băgat lontru ca un flăcău nealcoș. Strig, “io mis cel care poartă numele Hozo!” ...

Bădiucu Hozo II (4)

Io cu trupu meu am fo un sângur vlăstar de când m-o făcut mică-me în lume. Amu nu desprind trupu meu de sufletu care e lontru, punând ceva ce nu-i în suflet pe ptielea trupului, care-i trup mândru născut între munți, ca mică-me săraca acole m-o lăpădat afară din ie din pântece în cela ...

Bădiucu Hozo II (3)

“Atunci e musai să merem cu pruncu deodată cu tăt ca dovada jertfei: doar unu din pticiorele mele tătot regal. Altfel, lumea n-ar crede pe popa Găvrilă spuind cu foc după botez:
“Căci din pricina ăstui pticior a lui Hozo mântuit prin însemnătura regală ...
Traian Băsescu: „Anticipatele sunt la mâna PSD”
Circulă pe Net
Filmele lui decembrie ’89 comentate de Ion Cristoiu