Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Bătălia pentru Castelul Itter. Atunci când americanii au luptat alături de foști naziști împotriva SS

Bătălia pentru Castelul Itter reprezintă un angajament militar din al Doilea Război Mondial, în care soldații americani și-au unit forțele cu trupele germane (auto)renegate pentru a respinge un asalt al Waffen-SS asupra unei fortărețe din Tirol, Austria, unde personalități politice franceze de elită erau ținute prizoniere de către naziști. Bătălia a avut loc la 5 mai 1945, cu doar trei zile înainte de încheierea oficială a războiului în Europa. Se crede, în mod desigur eronat, că a fost singura dată când americanii și germanii au luptat ca aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Castelul Itter (germană: Schloss Itter) din Alpii austrieci a existat ca fortăreață cel puțin din secolul al XIII-lea și a fost reconstruit în anul 1532. A fost renovat în 1878 și transformat în hotel la începutul secolului XX. În 1940, după ce Anschluss-ul a adus Austria în cel de-al Treilea Reich, castelul a fost închiriat guvernului german. În 1943, a intrat sub controlul administrativ al Dachau, un lagăr de concentrare aflat la aproximativ 145 km distanță, și a fost transformat într-un centru de detenție special al SS pentru prizonierii care puteau fi folosiți drept ostatici. Ultimii prizonieri din Castelul Itter au fost, în majoritate, francezi în vârstă, care fuseseră funcționari guvernamentali de rang înalt înainte de a cădea în dizgrația Franței de Vichy sau a celui de-al Treilea Reich. Doi prizonieri au fost foști premieri francezi: Édouard Daladier, care a semnat Acordul de la München, dar a fost arestat în exilul african, și Paul Reynaud, care s-a opus constant Germaniei. Foștii generali Maxime Weygand (care a fost prins încercând să fugă din țară în 1942) și Maurice Gamelin, care a rezistat fără succes avansului german în primăvara anului 1940, au fost, de asemenea, deținuți la castel. Printre alți prizonieri notabili se numărau Léon Jouhaux, un sindicalist care s-a opus guvernului de la Vichy, Jean-Robert Borotra, un campion de tenis care a fost ministru al sportului de la Vichy, înainte de a cădea în dizgrația regimului, François de La Rocque, un fost orator fascist care a fost arestat după ce s-a alăturat colaboraționiștilor și Michel Clemenceau (fiul regretatului premier Georges Clemenceau), care s-a întors în ultima vreme împotriva regimului de la Vichy. În plus, mai multe femei au fost încarcerate împreună cu soții sau partenerii lor, iar două persoane, o soră a generalului Charles de Gaulle și o rudă a generalului Henri Giraud au fost reținute din cauza legăturilor lor familiale cu inamicii regimului. Prizonierii ocupau celule transformate din camere de hotel și aveau un personal de serviciu de la Dachau. Aveau hrană adecvată și erau liberi să se plimbe în incintă. Cu toate acestea, au ajuns să se teamă pentru viețile lor, în 1945, pe măsură ce Germania pierdea rapid teren în război. Comandantul de la Dachau a fugit la Castelul Itter, în timp ce lagărul era eliberat de către trupele americane, dar în 2 mai s-a sinucis. Două zile mai târziu, comandantul și gardienii lagărului de la Castelul Itter și-au abandonat posturile, lăsând prizonierii la conducere, dar fără a putea pleca, deoarece germanii ostili rămâneau în apropiere. Prizonierii îl trimiseseră deja pe meșterul lor iugoslav, Zvonimir Čučković, pentru a obține ajutor de la americanii care înaintau. Čučković a luat legătura cu trupele americane din Innsbruck, dar castelul se afla în afara jurisdicției militare a diviziei lor. Sfidând ordinele, maiorul John T. Kramers a trimis un mic grup de salvare. Neștiind soarta lui Čučković, prizonierii Itter au trimis un al doilea emisar, bucătarul Andreas Krobot. Acesta l-a întâlnit pe maiorul Sepp Gangl, un ofițer Wehrmacht care renunțase la cauza nazistă și conducea un mic grup de soldați germani. Gangl a luat apoi legătura cu căpitanul Jack C. Lee Jr., un comandant de tancuri american, iar cei doi ofițeri au vizitat pe furiș castelul și au făcut o recunoaștere. Întors la unitatea sa, Lee a organizat o echipă de salvare, dar niciun alt tanc în afară de cel al lui Lee nu a reușit să se întoarcă la castel.

Preluând conducerea apărării castelului, Lee s-a pregătit pentru a rezista unui asediu. Micul său grup s-a bazat pe ajutorul oamenilor lui Gangl și al căpitanului Kurt-Siegfried Schrader, un ofițer Waffen-SS care, precum Gangl, ajunsese să respingă nazismul. Asaltul așteptat al Waffen-SS a avut loc în dimineața zilei de 5 mai 1945. Unii dintre prizonieri au ajutat la apărarea castelului, utilizând arme de calibru mic lăsate în urmă de către foștii lor gardieni. Atacatorii Waffen-SS l-au împușcat și ucis pe Gangl, au distrus tancul lui Lee și au avariat zidurile castelului. În timp ce muniția apărătorilor era pe cale să se epuizeze, o coloană de tancuri organizată de Kramers a sosit în cele din urmă după-amiaza și i-a alungat pe atacatori. Lee a primit în cele din urmă Distinguished Service Cross/Crucea pentru Evidențiere/Distincție în Serviciu, cea de a doua decorație SUA după Medal of Honor/Medalia de Onoare pentru eroismul său. Să nu uităm și că bătălia a avut loc la cinci zile după ce Adolf Hitler s-a sinucis și cu doar două zile înainte de semnarea capitulării necondiționate a Germaniei. Pe viitor, o să vedem detalii și despre Operațiunea Cowboy, momentul în care soldații americani și germani și-au unit forțele pentru a salva legendarii cai Lipizzaner, în ultimele ore ale celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru cei care nu știu, Lipițanul este o rasă de cai, originară din Lipica, Slovenia. Lipițanii sunt „balerinii” din lumea cailor și pot fi văzuți în acțiune și la Școala de Călărie Spaniolă din Viena. Superbii cai albi ai școlii sunt faimoși în toată lumea pentru grația cu care execută mișcări complicate de dresaj. Noi, românii, putem afirma cu mândrie că lipițanul este reprodus si crescut la Hergheliile Sâmbăta de Jos din județul Brașov si la Beclean, în Bistrița-Năsăud. Această rasă de cai a ajuns în țara noastră atunci când s-a înființat herghelia de la Sâmbăta de Jos (anul 1874), pe timpul lui Johannes de Brukenthal, cu un efectiv de cai lipițani proveniți direct de la Herghelia Lipica din Slovenia. De atunci, rasa s-a perpetuat continuu.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog