Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Bătrânul și filosoful
Cică, într-un sat, undeva unde lumea părea că se află la marginea ei, trăia un bătrân singur, în mijlocul unui codru. Aici se obișnuise să vorbească cu jivinele pădurii, cu copacii, unii bătrâni și scorburoși, alții tineri, mai ieri abia niște lăstare.Pe cei bătrâni i-a văzut crescând, împodobiți de frunze sau bătuți de vântul iernii și se gândea adeseori că tot ceea ce este pe lumea aceasta se naște, crește, înflorește și apoi moare. Nu, moartea nu i se părea un final. Era sigur că este doar o trecere pentru care omul trebuie să se pregătească atâta timp cât este pe acest pământ.
Nu-l preocupa nimic din ceea ce nu stătea în puterile lui, așa că era mulțumit în pacea și bucuria de a trăi. „La ce să mă frământe ceea ce oricum se va întâmpla și eu sunt neputincios? Tot ceea ce face omul are o anumită rezolvare, într-un fel, dar ceea ce vine dinafara lui nu are nicio rezolvare la noi, așa că nu merită să-mi bat capul!” Se bucura de fiecare anotimp, de fiecare răsărit de soare, de fiecare picătură de ploaie și de rouă și mulțumea cerului că-i dăruiește atâta fericire, de a fi părtaș la toată creația și ordinea divină. Uneori, când treceau pe acolo vânătorii, era nemulțumit și chiar revoltat de sălbăticia și violența cu care hăitașii speriau animalele, aducându-le în bătaia puștii, așa că, seara, când se așternea liniștea peste tot, se așeza pe butucul acela de lemn, ce pare că se tocise de atâta așezat, și le vorbea animalelor, cu glasul stins și molcom: „Poate că oamenii ar trebui să înțeleagă că una dintre poruncile de pe Tablele Legii este: să nu ucizi! Acolo nu scrie pe cine să nu ucizi, ci scrie în piatră „să nu ucizi”, și cine încalcă porunca își atrage după sine mare pedeapsă!”
Într-o seară, a poposit la casa lui un tânăr, care se vedea de departe că este cu multă școală, mai ales pentru că știa numele stelelor de pe cer, „ori poate nu le știa ci le zicea la întâmplare, știind că nu-l pot contrazice”, se gândea bătrânul râzând în sinea lui. I-a vorbit bătrânului în pilde despre natura lucrurilor și a încercat să-i demonstreze că universul s-a creat din „explozia unei particule cât un fir de praf de pe masa bătrânului!” Bătrânul l-a privit cu suspiciune, pentru că nu putea înțelege cum un om care ”citea stelele„ este atât de naiv!
– Păi acum de ce nu explodează praful de pe masa mea? I s-o fi urât de atâta explozie și acuma stă și pândește momentul, bag de seamă!
– Păi nu era chiar un fir de praf, dar eu așa am spus, ca să înțelegeți mai bine!
– Aha! Te-ai gândit că eu nu prea pot înțelege! Numai că mă mir tare cum poate cineva crede așa ceva și nu poate crede că Dumnezeu a făcut lumea doar cu Cuvântul. A zis să se facă și s-a făcut! Oare care este mai ușor de crezut?
– Păi, teoria mea este demonstrată matematic!
– Voi fi fiind eu aici în sălbăticie, dar asta nu înseamnă că sunt cam prost. Dacă se poate demonstra matematic teoria cu firul acela de praf, de ce nu se poate demonstra și existența lui Dumnezeu și faptul că El a făcut cerul și pământul, că doar cifrele acelea suportă orice dacă le așezi în ordinea lor?
După câteva momente în care tăcerea s-a așezat între cei doi, bătrânul continuă:
– Te-ai gândit vreodată cum arată eternitatea și infinitul? Închide ochii și încearcă! Nu poți să-ți imaginezi, nu-i așa? Nu poți pentru că noi avem limitele noastre, de care nu putem trece decât o dată și pentru totdeauna.
Tânărul stătea dus pe gânduri și o ușoară cută i se profila pe fruntea înaltă. Ar fi vrut să-i argumenteze bătrânului folosind modelul cosmologic susținut de explicațiile extinderii Universului de la o singularitate primordială fierbinte și densă acum aproximativ 13,8 miliarde de ani, dar nici el nu mai era foarte sigur de asta, deoarece s-a descoperit o planetă ce pare că este mai „bătrână” decât Universul. Chestiunea aceea controversată privind primordialitatea oului sau a găinii…Asta însă nu-i putea spune bătrânului, care-l privea cu o bună doză de amuzament, tâlcuind în mintea lui o întrebare:
– Oare ai putea să mă lămurești cu ceva? Am câteva întrebări la care nu cred că pot răspunde.
– Sigur că da, se arată foarte binevoitor tânărul.
– S-a întâlnit un împărat cu un țăran, care mergea la plug și l-a întrebat: „Om bun, departe-i departele?” Țăranul a stat puțin pe gânduri, apoi i-a răspuns: „Până la coarnele boilor mei!” Oare ce fel de răspuns este acesta?
Tânărul era acum în încurcătură. Răspunsul țăranului nu părea să aibă vreo logică. A tăcut, a dat din cap, în semn că este în mare dilemma, apoi a recunoscut că nu știe ce anume a vrut să spună țăranul prin răspunsul lui. Bătrânul a zâmbit și i-a spus:
– Pentru țăranul acela departele era până la coarnele boilor, deoarece el doar până acolo putea să vadă. Iată că și pentru noi, departele este până acolo până unde putem vedea și înțelege. Împăratul Acela și-a dat seama că țăranul era foarte înțelept, așa că i-a pus o a doua întrebare: „Care este cel mai mare deal din lume?”. După ce s-a gândit puțin, țăranul i-a răspuns: „Cel mai mare deal din lume este pragul casei!”
– Nu prea îi înțeleg logica!, sare tânărul repede, ca să nu mai trebuiască să se gândească la tâlcul răspunsului.
– Ei, domnule dragă! Logica este foarte clară! Pragul casei este cel mai mare deal din lume pentru că îl treci într-o parte, dar nu se știe dacă mai apuci să-l treci înapoi!
– Mda! Este o chestiune discutabilă!, răspunde tânărul mai mult pentru sine, apoi cu o rază de bucurie pe față îi cere bătrânului să- răspundă și el la o întrebare:
– Se spune că Dumnezeu este drept și bun. Dacă este drept nu poate să fie bun, iar dacă este bun nu poate să fie drept! Ei, ce puteți spune despre asta?
– Păi, dragă domnule, pot să spun că tocmai de aceea este bun pentru că este drept. Dacă mergi la Judecător cu o problemă și-ți face dreptate, oare nu vei spune în sufletul tău că este un judecător bun?
Seara se lăsa ușor peste pădure și doar câte o creangă uscată pocnea molcom în liniștea ce se așeza cuminte în univers. Parcă și păsările au obosit de atâta cântat și acum tac și își hrănesc puișorii. Fiecare dintre cei doi s-a adâncit în gândurile lui, cu bucuria revelației că întâlnirea dintre ei nu a fost întâmplătoare.
Comentarii
Acum… nu ca ar fi cine stie ce abis intre. 🙂
adica: tanarul vrea sa il umileasca pe batran cu stiinta lui, dar si batranul pe tanar cu intelepciunea lui, ambii in mod arogant. Atunci care e diferenta ?
Evolutionisti, creationisti, controversa ar trebuie depasita pe planul teoretic si mutata pe cel al comportamentului. Evolutionistii sa dovedim ca am evoluat de la maimute incoace, creationistii ca suntem creati dupa chipul si asemanarea Lui. Dar si aici suntem mai mult decat limitati, se pare.
daca nici evolutionistii au evoluat…atunci cine?!:))
faza e ca nu te poti uita catre evolutionisti prin ochelari proprii creationistilor, ca…nu vezi evolutia.
evolutionistii merg catre nemurire, deci catre artificializarea vietii, ei sint cei care energizeaza Civilizatia, si de data asta chiar vor evolua in stil fibonacci in propria paradigma, adica in lipsa Iernii:)
creationistii…au si ei calea lor de evolutie, spre ex cea prin care reusesc sa recunoasca artificializarea proprie evolutionistilor:)), acceptandu-i manifestarea, insa delimitindu-se de ea…
–
deci…nu numai ca nu e vorba despre limitare, dar discutia fundamentala e fix despre nelimitare, fie ea…infinit sau…zero:))
–
niciodata pe aici n-au misunat oameni mai oameni decat acum, si niciopdata paici n-au misunat antioameni mai anti decat pe vremurile astea:)), asa ca totul e dupa chipul si asemanarea…
@online: In omenie spuneam ca nu evoluam, restul sunt prostii, se invata.
evoluam si n omenie, …implacabil!:)
batranii care sint si intelepti sint cei peste care se suprapun cifrele 9, 3 si 6.
ca sa fii intelept nu e suficient sa fii batran, mai tre sa fii si un tanar pe masura, concomitent, si sa mai faci si pace intre acestia:))))
de unde rezulta ca intelepciunea poate fi regasita si in copii, si in batrani, insa intotdeauna intre cei Verzi.
mai intai Iubirea si dupaia Dreptatea,
mai intai Iubirea si dupaia Bunatatea.
–
daca oamenii ar vorbi in cheia Iubirii, n ar mai vorbi despre dreptate si bunatate.
insa ei incearca sa ‘construiasca logic’ Dreptatea si Bunatatea, adica punind la Temelie…Acoperisul 🙂
e ceva de bun-simt ca Acumularea sa vorbeasca despre…o explozie inimaginabila, iar Daruirea despre…o daruire plenara:)) :))))
un batran nu se adanceste in gandurile lui, ci eventual in gandurile altora:)))
‘Fiecare dintre cei doi s-a adâncit în gândurile lui, cu bucuria revelației că întâlnirea dintre ei nu a fost întâmplătoare.’
–
:))
pai…ce batran e ala care tocma la batranete incepe! sa priceapa ca…nimic, dar absolut nimic nu e intamplator?!:)))))
daca vezi Creatia prin paradigma Acumularii, in Univers sint…o gramada de fotoni,
insa daca vezi Creatia prin paradigma Daruirii, in Univers se manifesta un singur foton, care se daruieste pe sine…Spatiului.
–
deci…citi fotoni sint in Univers?!:))))
unul? sau…mai multi?!
–
ce inseamna ‘mai multi?’…
inca unul? inca doi?…
sau…m-am daruit o data, …si inca o data, …si inca o data…:)))
–
e adevarat ca ma pot darui de infinite ori, insa…tot Unu sint, iar Darull meu…tot Doi se cheama,
pentru ca Doi se naste in Sinele lui Unu, …care s-a daruit pe sine insusi, nu prin clonarea lui Unu,
asta fiind ceva fundamental paici, pe lumea asta,
pentru ca paici Pluralul, invatat inca de la gradinita, inseamna Acumulare, nicicum Daruire,
iar asta pentru ca Lumea Mare lucreaza in paradigma Matematicii, nu a Iubirii.
–
Stiati ca Matematica, in modul, e egala cu Iubirea, la limita?
tot asa cum Zeri e egal, la limita cu Infinit?
–
tocma daia paradigma Lumii Mari se idnreapta spre una in care Matematica e Zeu, …penru ca se indreapta spre ‘lipsa Iubirii’:)), or ‘lipsa Iubirii’ e ‘manifestarea plenara a punerii la indoiala a Iubirii’, asta fiind chiar…Matematica.
spre deosebire de matematica, Matematica are la dispozitie, pentru gandire, Tot Timpul din Univers.
–
cum stim ca Matematica se va manifesta? pai cautand manifestarea Tot Timpului.
si cei care o vor cauta…o vor gasi:))
ea e culcusita in Computerul Cuantic.
–
cel mai departe vede cel care vede in sine insusi, iar cel mai departe, dintre acestia, vede cel care se cunoaste pe sine insusi.
mai intai Cerul si dupaia Pamantul, deci mai intai cunoasterea de sine si dupaia cunoasterea…din afara ta, fie ea si una care se…opreste:)) la Infinit!
Te-ai gândit vreodată cum arată eternitatea și infinitul?
–
cu una din astea doua tre sa incepi, e clar.
deci sa zicem ca incepi gandindu-te la Infinit.
dupa care se poate spune ca te ai gandit la el.
–
insa poate incepi ganditul cu eternitatea, cu vesnicia.
dupa care se poate spune ca te-ai gandit la ea.
–
faza mai complexa e aia in care te gandesti si la Infinit, si la Vesnicie,
pentruca tre sa suprapui, in gandirea ta, Tot Timpul pe care Infinitul il presupune, peste Lipsa Timpului pe care Vesnicia o poarta.
–
‘eternitatea SI infinitul’, adica ‘Timpul SI Lipsa Timpului’, adica ‘Zero SI Infinit’ arata ca Oul Absolut.
–
intrebarea…ce a fost mai intai oul sau gaina are un raspuns…absolut. adica cu toate ca intrebarea e relativa, raspunsul poate fi doar unul absolut: Oul Absolut
Desteptii nu-l pot pricepe pe Dumnezeu, iar Prostii nu pot pricepe Matematica,
insa Prostii stiu!, iar Desteptii inca mai tre sa acumuleze stiinta…
Acum… nu ca ar fi cine stie abis intre. 🙂
„nu ca ar fi cine stie ce abis intre”, am vrut sa scriu, dar m-am emotionat 🙂
‘ ‘a fi’ si ‘a nu fi’ ‘ e cel mai performant algoritm, pentru ca el duce la Iubire.
insa el duce si la Antiiubire, daca e…’ ‘a nu fi’ si ‘a fi’ ‘, adica ‘a fi’ pe taramul lui ‘a nu fi’
Antiiubire VS Iubire devine, astfel, o poveste a lui sau, insa una care e si a lui si.
intre si si sau e VS-ul, pina la urma, caz in care cel care ramane in picioare e intotdeauna si, ca sau, la un moment dat, renunta chiar la referinta propriei definitii.
deci cea mai adanca esenta a creatiei este si.
insa pentru ca superpozitia il creaza pe intre, care l defineste, astfel, pe si si pe sau, mai adanca decat ea e superpozitia
insa pentru ca superpozitia se manifesta, mai adanca decat ea e Inima.
deci cea mai adanca manifestare absoluta e Inima, ea permitindu-i Mintii manifestarea prin superpozitii, adica manifestarea lui si si sau.
„explozia unei particule cât un fir de praf de pe masa bătrânului!”
–
o sa vina si vremea in care explozia va fi inteleasa:)), ea fiind o explozie in Spatiu si Timp a aceleiasi particule, care ramane egala cu ea insasi,
deci particula ramane singulara, iar faptul ca poate ocupa tot Timpul in lipsa Spatiului, si tot Spatiul in lipsa Timpului poate fi asimilat cu o explozie, insa una….Inteligenta:))), caz in care nu ‘explozia’ e temelia, ci Inteligenta de la Temelia ei.
–
nu neputinta Matematicii de a demonstra existenta Creatorului, e problema, ci putinta Matematicii de a tinde sa devina unul, e mirarea…