BBC: Noul C al MI6 și-a dezvăluit identitatea

Noul director al Serviciului Secret de Informaţii britanic (MI6) a petrecut prima zi în această funcţie. Richard Moore a declarat că este mândru să devină noul „C”, cum este cunoscut şeful acestui serviciu. În urmă cu un sfert de secol, MI6 era un serviciu atât de secret, încât existenţa sa nu era nici măcar recunoscută oficial, iar identitatea directorului acestuia, cunoscut drept „C” era doar şoptită în cercuri restrânse. Însă noul director al serviciului şi-a marcat prima zi în funcţie cu un mesaj pe Twitter – primul scris vreodată de cineva aflat în acest post. Richard Moore, care a folosit intens platforma de socializare online în perioada în care a fost ambasador în Turcia, a scris că simte un privilegiu imens de a conduce „funcţionari publici talentaţi şi dedicaţi”. Există limite pentru ceea ce putem scrie pe Twitter – a mai scris Moore, adăugând hashtagul „succesele noastre trebuie să rămână secrete”. (Rador)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii