Joe Biden se retrage din cursa prezidențială: „Este în interesul partidului meu și al țării”

Bestsellere comerciale și chixuri terapeutice

Așa cum spuneam într-un alt articol, și medicamentele se încadrează la categoria droguri. De la banala aspirină la cele 50 de bestsellere, acele „substanțe naturale sau de sinteză” sunt folosite „pentru a vindeca, ameliora sau preveni o boală”. Și ele pot face bine și pot face rău, pot crea dependențe și își pot însuma, potența ori neutraliza reciproc efectele, în funcție de numărul și varietatea prescripțiilor. Din nefericire, lista prescripțiilor e de multe ori prea lungă și mult prea stufoasă.

Nu vreau să pierd timpul enumerând firme, medicamente de top, recorduri de vânzări și profituri de sute de miliarde de dolari pe care le vârâm cu toții de voie sau de nevoie în buzunarul marilor concerne. Profit se poate face oricum, fie că te specializezi în cele mai scumpe preparate pentru boli rare și greu curabile, fie că te decizi pentru unele mai ieftine, dar pe care le utilizează miliarde de oameni. Sunt lucruri arhicunoscute sau măcar bănuite și, reevocându-le, ne-am face singuri rău, ne-ar crește pulsul, tensiunea și nivelul hormonilor de stres și-ar trebui să apelăm la remediile marilor corporații. Or, tocmai asta încerc să evit prin articolul de față. Vreau ca măcar să-i pun pe gânduri atât pe consumatori, cât și pe cei care prescriu un medicament după altul fără să țină cont de consecințe. Nimic nu pare să fie mai dificil în medicină decât să te decizi pentru o anume terapie medicamentoasă, să alegi remediul potrivit pentru pacientul potrivit din abundența de produse câtă frunză câtă iarbă, și să ignori lobbiștii ale căror bătăi la ușa cabinetului sunt mai dese și mai insistente decât ale pacienților. Și să te limitezi la cât mai puține preparate.

Ar fi interesant de aflat cam câți dintre pacienții care trec pragul unui cabinet medical o fac cu intenția de a-l părăsi cu o rețetă în mână și câți speră să rezolve problemele de sănătate fără ajutorul drogurilor. Câți pun presiune pe medic să li se prescrie ceva contra febrei, durerilor, insomniei, tusei, diareii ori vărsăturilor și câți doresc ca mai întâi să afle ce se ascunde în spatele acelor simptome de care ei vor să scape cât mai repede posibil. Fiecare simptom, însă, reprezintă un semn din partea organismului că ceva nu e în regulă și că se lucrează la rezolvarea problemei. Și pentru asta e nevoie de o temperatură mai mare ca de obicei sau chiar de febră (sistemul imunitar lucrează), de tuse (ca să înlăture secrețiile în exces), de diaree și vărsături (cu rol de evacuare a toxinelor) și tot așa. Prin urmare, nu simptomele se cer combătute, ci cauza declanșatoare.

Ar fi interesant de aflat și cam câți medici încearcă din capul locului să detecteze și să înlăture cauza dereglărilor și nu noianul de simptome, câți dintre ei întind mâna după rețetă ca să scape de presiunea pacienților (fiindcă nu vor să-și piardă clientela) și câți își iau timp să le explice pe înțelesul lor că nimeni nu se află exclusiv la discreția factorilor perturbatori, ci fiecare are un sistem de apărare în propriul corp și că acela trebuie susținut. Și că un sistem imunitar nu se repară la comandă cu medicamente, vitamine și suplimente alimentare prescrise pe ultima sută de metri, ci se îngrijește în permanență. Iar dacă e nevoie de chimie, atunci se cere bine chibzuit de ce anume și trebuie avut în vedere și câte medicamente poate suporta organismul fără să cadă într-o nouă dereglare. Multe persoane ajunse în spital se află deja în posesia unei jumătăți de farmacie și uită (sau nu sunt întrebate) să prezinte lista medicamentelor pe care le consumă. Alteori pacienții aleargă din medic în medic să-și întregească și prelungească acea listă fatidică, cu speranța că-și vor scurta drumul spre vindecare, fără să ia în calcul și contrariul, la fel de valabil.

Am mai spus și cu altă ocazie că fiecare al cincilea medicament prescris de medic este inutil, la fel și fiecare a patra investigație și fiecare a zecea intervenție. Potrivit unui studiu efectuat de olandezi într-un azil de bătrâni, patru din zece seniori iau cel puțin un medicament, care nu e „degeaba”, dar e de prisos. E un medicament pe care aceștia l-ar putea întrerupe fără niciun fel de urmări nefavorabile. Mai multă medicină nu înseamnă și mai multă sănătate. Uneori e chiar invers. Medicii înșiși recunosc acest lucru, se văd însă de multe ori în imposibilitatea de a schimba starea de lucruri. Fie insistă pacienții înșiși, fie concernele, fie îi presează timpul prea scurt alocat unei consultații, care nu le permite să afle mai nimic despre unicitatea pacientului transformat într-o simplă cifră, în exponentul unui cod diagnostic „ICD” care solicită la rândul său exponentul conform al clasei de remedii chimice.

Un medicament nu aduce doar efecte propice, ci și unele nedorite. Pentru a le combate, se recurge la un altul, care nu face nici el excepție de la regulă, și tot așa. Nu rare sunt cazurile în care o persoană suferindă se vede confruntată cu 10-15 tablete, pilule și capsule și cu tot atâtea neplăceri de la respectivele droguri. Dacă ar fi numai asta! Dar acele substanțe au prostul obicei să interacționeze și să se influențeze reciproc. Unele își anihilează „rivalii”, altele potențează efectul celorlalte și al produșilor de metabolism, devenind adevărate bombe cu ceas pentru organe, țesuturi și funcțiile lor, iar la final mai nimeni nu se alege cu vreun rezultat benefic, cu excepția… industriei farmaceutice. Să ne imaginăm un singur aspect: Un medicament X declanșează o reacție adverse severă, reacție care se manifestă prin simptomul Y. Combătând acel simptom cu un medicament Z, riscăm să camuflăm acel efect grav și să punem viața pacientului în pericol. N-ar fi mai înțelept ca, înainte de a prescrie un drog cu scopul combaterii unor simptome, să ne asigurăm că acele simptome nu sunt cauzate de un alt drog?

Munca cu oamenii suferinzi este stresantă și ne așteptăm ca acolo unde lucrează oameni să se comită și greșeli. Dar nu cred că se așteaptă cineva ca jumătate din acele erori să fie cauzate de medicamentele propriu-zise. De la prescripții, dozări, transcrieri și administrări greșite, la reacții adverse și interacțiuni medicamentoase serioase. Asta acolo unde există o oarecare cultură a erorilor și personalul nu disimulează și nu mătură sub preș greșelile. În Marea Britanie, de pildă, se consemnează anual nici mai mult nici mai puțin decât 237 de milioane de erori de medicație. Erori evitabile, care costă sistemul 98 de milioane de lire sterline și pe pacienți 1.700 de vieți. La nivel global pagubele – cunoscute – ajung la 42 de miliarde de dolari anual.

Sunt cifre care spun multe. Spun cât de mult mai avem încă de învățat și cu cât respect s-ar cuveni să întâmpinăm acele arme cu două tăișuri cu care nu are nimeni dreptul – medic sau pacient – să se joace. (Se știe că foarte mulți se tratează singuri ori cu ajutorul neprețuitului Dr. Google.) Ce-i de făcut? Începând de la câte medicamente ar trebui să ne punem întrebarea dacă e cazul să mai prescriem/acceptăm încă unul? Mulți sunt de părere că maximul ar fi de 3-5 preparate, pe care ar trebui să le analizăm îndeaproape dacă nu cumva interacționează și cum. Ar trebui ca atât medicii cât și pacienții să conștientizeze faptul că cel puțin 3-7% din internările în spital se „datorează” reacțiilor adverse ale diverselor medicamente pe care (și) le administrează și că procentul crește pe măsura înaintării în vârstă, ajungând la 30% la cei peste 80 de ani. Ce-i drept, există nenumărate programe electronice și sisteme de alertă pentru medici și farmaciști, care-i atenționează asupra (in)compatibilităților medicamentoase. Numai că ele sunt destul de eterogene și mai mult complică situația prin numărul imens de avertismente emise, forțând utilizatorul la o selecție în funcție de „relevanța clinică”.

Medicamente care scad tensiunea arterială, nivelurile de colesterol, zahăr sau grăsimi din sânge ori anticoagulantele sunt de mult bestsellere. Dar dacă sunt atât de „eficiente”, pentru ce e nevoie să fie administrate tot restul vieții și nu ca antibioticele, antiinflamatoarele ori antalgicele, doar o scurtă perioadă de timp, până când și-au îndeplinit menirea și au anihilat agresorul ori până au restabilit echilibrul biologic perturbat? Răspunsul e trist: Niciunul dintre ele nu-i făcut să vindece, fiindcă niciunul nu lucrează la cauza bolilor, ci doar la simptome. Uneori nici măcar atât, ci doar îndreaptă cifre afișate pe buletinul de analiză. Atât timp cât oamenii se vor lăsa răsfățați mai departe de industriile de debilitare în masă, vor înghiți acele pilule amare și vor spera într-o minune care nu se va produce niciodată. Niciuna dintre acele industrii nu are interes ca miracolul să se instaleze, fiindcă asta ar însemna începutul sfârșitului… acumulării. Și cine-și taie cu bună știință craca de sub picioare? Singurii care și-o taie sunt consumatorii, prin naivitate sau prin nepăsare. Multora nu le pasă atât de îngrijirea sănătății cât de menținerea plăcerii și a confortului. Din păcate nu și-a făcut apariția și o altfel de industrie, una care să se ocupe de educația – sanitară – a populației. Educația e o afacere nerentabilă, costă timp și resurse și poate deveni chiar periculoasă pentru profitori. Tocmai de aceea nu intră în discuția concernelor specializate în debilitare despre care am mai vorbit – nici măcar a celor zise „filantropice”.

Să luăm doar exemplul antihipertensivelor, al medicamentelor administrate cu scopul de a scădea tensiunea arterială, o dereglare căreia știm că în 85-90% din cazuri nu îi cunoaștem exact cauzele. Prin urmare, n-o putem vindeca fiindcă nu-i cunoaștem cauza/cauzele. Ne mulțumim s-o declarăm ca fiind esențială (primară) și să dezvoltăm an de an un întreg arsenal de medicamente mai „bune”, mai „eficiente”, mai bine „tolerate” de organism (adică cu mai puține reacții adverse – cel puțin până la proba contrarie, apariția efectelor pe termen lung), mai „accesibile” ș.a.m.d. Asta deși există voci care pun acea dereglare pe seama mai multor factori care țin de alimentație, de stres și de stilul de viață complet nesănătos. Dar nimeni nu pare să dorească să umble la (bine)facerile acelor industrii de debilitare în masă și să le perturbe afacerile, cu toate că, acolo unde s-a încercat, s-au înregistrat succese remarcabile prin schimbarea stilului de viață.

Mai devreme sau mai târziu, fiecărui medicament nou introdus în circulație i se descoperă tot felul de neplăceri. Mai cu seamă la seniori, care au și așa de luptat cu reacțiile adverse ale puzderiei de medicamente prescrise pentru o serie de dereglări adiacente vârstei ori apărute tocmai ca urmare a amestecului halucinant de pilule din toate clasele terapeutice. Dacă ne referim doar la clasa sartanilor, medicamente antihipertensive cu reputație largă, trebuie să știm că fiecare al cincilea pacient în vârstă se confruntă cu reacții adverse severe (care necesită spitalizare, îi pun viața în pericol sau chiar i-o curmă). În viața reală, rata acelor evenimente poate fi și de patru ori mai mare decât cea înregistrată în studiile clinice. De ce este așa? Fiindcă studiile se limitează la a cerceta „efectul” noilor medicamente pe o altă categorie de persoane – de obicei mai tinere și mai robuste – decât beneficiarii finali. În realitate ele se prescriu și se administrează unei categorii aparte, cu multe comorbidități și care obișnuiește să mai înghită pe alături un pumn de alte „recomandări”, multe dintre ele absolut inutile. Despre modalitatea „originală” a studiilor de a defini și cumpăni riscurile și beneficiile… știm câte ceva de la noile vaccinuri anti-Covid-19. Nimic mai simplu decât să cumpănești un beneficiu grozav (evitarea riscului de deces prin AVC) cu riscul de reacții adverse (amețeală, cădere și fracturarea șoldului, accident care la vârste înaintate are deseori consecințe fatale). Un risc aproape inexistent în grupul pe care se testează medicamentul, dar cât se poate de real (posibil la fel de frecvent ca și AVC-urile pe care urmează să le evite) la grupul care „beneficiază” de terapia antihipertensivă.

Există atât de multă știință și cunoștințe despre modul de acțiune al medicamentelor în corpul uman! Despre farmacocinetică și farmacodinamică, despre timpul optim de administrare, ordinea medicamentelor, asocierea cu alimente, despre dozaj, pe care rareori îl adaptăm vârstei, sexului și comorbidităților, despre incompatibilități medicamentoase complexe ori despre prescrierea fără sens a unor antibiotice acolo unde nu ne amenință nicio bacterie periculoasă, ci mai degrabă dezvoltarea de rezistențe la antibiotice cu consecințe imprevizibile. Cunoștințe care rămân neutilizate, din lipsă de timp ori de interes. Fiecare pacient e unic și terapia se cere adaptată. Există multe inițiative și platforme, atât pentru pacienți cât și pentru medici. Despre cum să-ți alegi furnizorul de servicii de sănătate în care să poți avea încredere și despre ce ar trebui să eviți. Despre problematica polifarmaciei la pacienții multimorbizi (cu mai multe patologii) și despre faptul că less is more. Dar câți își iau timpul să învețe din greșeli (proprii ori ale altora) și câți lucrează în virtutea inerției, convinși fiind de infailibilitatea deciziilor, conform principiului „Așa am procedat întotdeauna”.

Și OMS și-a propus ca între 2017-2022 să reducă la jumătate daunele severe evitabile asociate cu erorile de medicație, care au loc în orice moment al procesului: de la prescriere la eliberare, administrare și monitorizare. Iată cum arată rezultatele: „Pandemia de COVID-19 a exacerbat semnificativ riscul erorilor de medicație și daunele asociate medicamentelor. În acest context, «Siguranța medicamentelor» a fost selectată ca temă pentru Ziua Mondială a Securității Pacienților din 2022, cu sloganul «Medicație fără daune».” Așadar, vinovatul pentru nereușită este virusul SARS-CoV-2 (probabil că la data la care s-a emis acel comunicat nu izbucnise încă războiul din Ucraina) și urma să se discute despre asta la reuniunea din 17 septembrie 2022. Oare la comemorarea securității pacienților s-a discutat și despre „siguranța” noilor vaccinuri? Nu știm. În orice caz, nu figurează pe lista mesajelor-cheie!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Bestsellere comerciale și chixuri terapeutice”

  • Am omis sa spun ca asta nu a facut-o un singur medic. Am cam fost din cabinet in cabinet sa fiu sigur. Mi s-a propus chiar sa trec la next step: methotrexate (mi-a spus ceva de o analiza pentru ficat sa vada daca il pot lua, dar de o biopsie nu a venit vorba).

  • „N-ar fi mai înțelept ca, înainte de a prescrie un drog cu scopul combaterii unor simptome”(?)

    Tratat de psoriazis multe luni cu corticosteroizii cei mai potenti. Gresit, aveam micoza piciorului, luata de la piscina. Intr-un tarziu, s-a gandit cineva sa-mi faca o biopsie si analiza pentru fungi. Nu sunt medic, trebuia sa stiu eu ca pentru stabilirea diagnosticului de psoriazis trebuie sa fac biopsie?
    Ma chinui si acum cu efectele adverse ale corticosteroidului superpotent:
    -dermatita de contact (care se vindeca tot cu aceeasi minunatie de medicament, medicament cu proprietatea ca vindeca intr-un loc, dar reapar eczeme in alta parte). Ma intreb cand o sa scap de ele sau daca o sa scap, mai precis.
    -piele subtiata, trebuie sa ma spal cam… fara sapun
    -probleme cu vederea: mi-am schimbat dioptriile de doua ori pana acum. Sper sa fie doar atat. Am avut globul ocular dureros la miscare, a necesitat tratament.

    Doamna doctor, eu ii iert.

    • Îmi pare rău să aud prin ce ați trecut și nu-mi vine să cred că s-a inițiat o astfel de terapie fără un diagnostic precis de psoriazis și fără să fi exclus mai întâi micoza. De fapt diagnosticul de micoză e foarte simplu, mai ales pentru un dermatolog. De multe ori ajunge o privire experimentată și, pentru siguranță, un examen microscopic direct al scuamelor cutanate. Totul durează 20 de minute.
      Sper să treceți cu bine și de actualele înercări.
      Multă sănătate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *