Beţivul de pe serpentină

Şoseaua străbate localităţi cu denumiri luate parcă din repertoriul dezastrelor: Malul Spart, Malul Surpat, Rîpa de Sus, Rîpa de Jos, ba chiar şi Rîpa de Mijloc.
De o parte şi de alta, a carosabilului se înalţă în soarele molîu de toamnă focurile zecilor de picnice. Copii vioi aruncă în ruguri, sporindu-le vîlvătaia, bucăţi de lemne uscate. Din pădure ies pe neaşteptate, ducînd în spinare legături de crengi, bărbaţi în bermude. Doamnele – nevestele lor – stau la o bîrfă în jurul meselor pliante. Celor organizate, respectînd riguros Legea, le urmează picnicurile improvizate.

Un bărbat tuns scurt, milităreşte, într-o scurtă de fîş, frige la o flacără de acetilenă un mănunchi de cremwuşti, ţinuţi de nevastă-sa la capătul unei vergele de aluminiu.
Proprietarul unui Fiat cumpărat la mîna a doua îşi face o ciorbă de vită cu legume pe un reşou pus pe scaunul de lîngă şofer, cel poreclit şi locul mortului. A conectat reşoul, graţie unei instalaţii meşterite de mîinile sale, la bateria maşinii, alimentate de motorul pornit.
Ciorba a dat în clocot.
Inventivul domn se pregăteşte să treacă la felul doi: friptură prăjită într-o tigaie, pe care tocmai acum o spală la un hidrant din marginea şoselei.

Trec pe lîngă tine maşini decapotabile. Lîngă moşnegii de la volan, june cu umerii goi privesc lumea din jur prin ochelari de soare uriaşi, în genul celor purtaţi de schiori în Alpii austrieci. Depăşeşti, la rîndu-ţi, căruţe pline vîrf cu coceni. Sus, stau ca nişte momîi nevasta şi copiii gospodarului. Care gospodar dă alene cu biciuşca în boul de la jug. Boul trage atelajul plictisit de moarte de o muscă fără treabă, chitită să i se vîre în nări, deşi nu acolo e locul ei.

Lăsat în urmă de toate autovehicolele, unele chiar claxonînd vesele, pe banda întîi a şoselei merge sub viteza legală un Logan despre care nu poţi spune dacă e nou-nouţ sau dacă abia a ieşit de la recondiţionat.
Conduce o şoferiţă cu ochelari, niţel bucălată, aflată la debutul carierei de participantă la trafic.
Stă la volan de parcă s-ar ţine de el să nu cadă pe spate.

Alături, o altă tînără, amica şoferiţei, probabil, e toată numai o apă de spaimă.
Nu ştie ce să facă.
Dacă-i spune să oprească, nu-i exclus ca şoferiţa, descumpănită cum e, să acceleze.
Astfel că, încredinţîndu-şi soarta în mîinile Celui de Sus, amica stă pe scaunul din dreapta sperînd că va scăpa, totuşi, doar cu nişte răni uşoare.

Pe serpentina urcată cu gîfîituri asmatice de maşinile grele şi cu un tors abia perceptibil, de jeepuri şi de limuzine, se bălăngăne primejdios un ins cu fes, ţinîndu-şi în mînă pantoful stîng. Şoferii îl ocolesc neliniştiţi. Insul dă să cadă pe carosabil. Se apleacă pînă la jumătate, dar îşi revine imediat, întorcîndu-se la verticală, ca un Hopa-Mitică.
Nu se ştie cînd va pica de a binelea.
S-ar putea să se întîmple în faţa unei maşini în viteză.
De aceea, prudente, maşinile trec la cîţiva metri de el.