Bicicleta – Mercedesul olandezilor

Nu i-aş sfătui pe cei slabi de inimă să meargă la Amsterdam. Şi nu pentru că tentaţia de a consuma droguri uşoare e atît de mare încît, după o săptămînă de stat prin Caffe Shop-uri, singurele localuri unde se poate consuma legal canabis, inima ar slăbi în chip periculos. Şi nici pentru că prezentatoarele de la televiziune sînt atît de urîte că rişti un infarct înainte chiar de a apăsa pe telecomandă.
Nu, nu din aceste cauze Amsterdamul e contraindicat celor slabi de inimă.
Cauza o reprezintă bicicletele.

E de notorietate că vehiculul pe două roţi ţine loc în Olanda de elicopter, de tren, de Mercedes şi de autobuz. Pe bicicletă merge olandezul la serviciu, la cumpărături, la muls vacile şi chiar la recepţii. Pe o stradă din Amsterdam am văzut într-o seară cîteva doamne în ţinute de lux, cu pantofi ale căror tocuri costă cît salariul mediu al unui şef de clinică din Est, cu umerii dezgoliţi de rochiile elegante. Mergeau pe bicicletă spre o clădire de birouri. Prin ferestrele larg deschise se vedeau domni eleganţi, ţinînd în mînă pahare. Nu pentru a bea cu ele, ci pentru a explica poziţia firmei lor faţă de iminenta creştere a impozitelor.

În Olanda, umblă cu bicicleta toată lumea. Şi muncitorii, şi burghezii, şi afroamericanii, şi damele de consumaţie, chiar şi poliţiştii. Nu de puţine ori mi-a fost dat să întîlnesc patrule de Poliţie pe biciclete. Bărbaţi şi femei pedalau cu sîrg, ţinînd o mînă pe ghidon, iar cu cealaltă, ţinîndu-şi pistolul de la brîu. Mania umblatului pe bicicletă dă naştere unor scene unice în felul lor, cum ar fi, de exemplu, venirea Poliţiei. Într-o dimineaţă, pornind să hălăduiesc prin Amsterdam, fără un ţel anume, am zărit în faţa unei clădiri, aşezaţi pe buza de canal, cîţiva inşi care căscau gura. Ca şi nemţii, olandezii sînt foarte muncitori. Cum era 10 dimineaţa, presupun că respectivii făceau parte dintre olandezii plecaţi în concediu. Altfel nu-mi explic prezenţa lor acolo, în toiul dimineţii. Se întîmplase un accident . Cea mai bună dovadă că era ceva ieşit din comun o dădea prezenţa Televiziunii. Un cameraman se fîţîia de colo pînă colo cu instrumentul muncii sale ţinut pe umăr asemenea unui lansator de rachete. Cîţiva poliţişti mărturiseau acea mişcare alandala specifică prezenţei lor la locul unei crime, mişcare explicabilă doar prin gîndul c-a mai murit spînzurat sau împuşcat un plătitor de impozite. Unul se ducea pînă la ambulanţa staţionată pe pod, după care se întorcea la locul faptei, la fel de descumpănit cum se dusese. Alţii intrau şi ieşeau din clădire, ca nişte turişti rătăciţi de grup. Probabil că prin radio s-au cerut întăriri. Aşa îmi explic sosirea unui stol de poliţişti pe biciclete. Venirea unui echipaj al autorităţii e, peste tot în lume, un spectacol impresionant. Maşini scrîşnind din cauciucuri. Sirene urlînd dramatic. Fulgere albăstrui pe capotă. Aici, sosirea întăririlor avea ceva între blînd şi ridicol. Cîţiva inşi au apărut după colţ, dînd din picioare cu atîta disperare de parcă îi urmărea cineva să le ia portofelul.

Cu bicicleta se cară orice în Olanda: copii, sticle de lapte, imense ghivece de flori, iubite cu pulpe de alergători la maraton, gunoaie menajere, cîini şi iepuri. Oraşele occidentale oferă imaginea maşinilor parcate peste tot: pe trotuar, pe aleile parcurilor, pe carosabil, ba chiar şi pe locurile unde scrie „Parcarea strict interzisă!”. La Amsterdam, nu vei întîlni astfel de manifestări ale dezordinii. Vei da, în schimb, peste imaginea bicicletelor parcate peste tot. Ca şi în cazul maşinilor din celelalte mari oraşe, Poliţia duce o luptă crîncenă împotriva bicicletelor parcate ilegal. Pe podul care leagă Gara Centrală de Damrak, am văzut la lucru o astfel de echipă. Cîţiva inşi îşi parcaseră bicicletele legîndu-le de o stinghie a podului. Poliia venise să le ridice. Echipa proceda în felul următor. Unul se învîrtea în jurul vehiculului, căutîndu-i datele de înmatriculare. În tot acest timp, un altul aştepta cu un bomfaier în mîini, pregătit să intervină. Un al treilea nu ştiu ce aştepta, deoarece nu făcea nimic. Cînd primul a terminat de trecut datele în calculator, cel de-al doilea a luat bomfaierul şi, după ce a găsit nodul gordian al lanţului, a pus pe el lama muşcătoare. Cîteva minute mai tîrziu, într-un pîrîit ostentativ şi în fumul albăstriu al motoraşului, lanţul era tăiat. Venea rîndul celui de-al treilea. Acesta lua bicicleta şi o ducea la Secţie. Fără s-o încalece, mergînd pe lîngă ea.

Cu toate acestea, olandezii parchează bicicletele unde văd cu ochii, într-o libertate vecină cu anarhia. De aceea, poate, o imagine familiară la Amsterdam, alături de cea a fetelor din vitrină, specifică aşa-zisului Cartier Roşu, e imaginea cetăţeanului sau cetăţenei legîndu-şi bicicleta de primul ieşind apărut în cale. O imagine cu unele nuanţări, cum ar fi, de exemplu, cea a doamnei dînd de zor, bărbăteşte, la pompa care umflă cauciucul bicicletei sau a domnului chircit în plin bulevard pentru a verifica etanşeitatea ventilului.

Comentarii

Pagini: 1 2

3 comentarii pentru articolul „Bicicleta – Mercedesul olandezilor”

📹 Videoblitz 📹
Loading
Invitații cristoiublog