Joe Biden se retrage din cursa prezidențială: „Este în interesul partidului meu și al țării”

Bilanț (de)moralizant

În 11 martie 2020 OMS declara cu emfază pandemia de Covid-19. Avea să fie nu doar debutul unei pandemii, ci și primul dintr-o lungă serie de evenimente care nu-și aveau nici precedent și nici corespondent în deontologia și științele medicale. Pentru prima dată, o infecție cauzată de un virus din familia Corona – familie cunoscută de mult și foarte răspândită – era ridicată la rang de pandemie care afecta orice categorie de populație fără deosebire. Pentru asta experții s-au folosit de multe proceduri inedite, inclusiv de definiții noi. S-a modificat în primul rând definiția uzuală a cazului de îmbolnăvire, așa cum o cunoaștem de la alte maladii. Pentru întâia oară, un caz confirmat avea să fie bazat pe un simplu test PCR, indiferent dacă persoana respectivă prezenta simptome de boală sau nu. Un test care detecta orice, inclusiv virusul mort și în concentrații insuficiente pentru a declanșa boala. Din păcate, asta nu a fost singura premieră în istoria medicinei și a pandemiilor. S-ar putea spune că în plin secol XXI am trăit și am participat volens nolens la derularea unui nesfârșit și impardonabil șir de erori. Rareori s-a înregistrat atât exces de zel și o asemenea desfășurare de forțe la nivel planetar. De parcă s-ar fi declanșat o competiție pe viață și pe moarte cu titlul Cine e capabil să ia cele mai anapoda decizii într-un timp dat? Partea tristă este că, cu puține excepții (Suedia), participanții la Jalnica Comedie nu au excelat prin originalitate, ci prin imitație. Cu toții au copiat fără să roșească. Mai toată pleiada măsurilor aberante a avut la bază un mare și halucinant plagiat. Până și „originalul” după care s-a copiat sârguincios colcăia de absurdități.

Deși încă nu s-a pronunțat încheierea oficială a pandemiei de către același for care a declanșat-o, circulă multe zvonuri, mai fățiș, mai pe sub mână, despre finalul apropiat. Unii se cramponează cu disperarea înecatului de ultimul fir de pai și imploră virusul să mai facă o sforțare (măcar până în vară!), alții ne avertizează cu un „Pandemia pleacă, virusul rămâne!” (din păcate, nu numai virusul, ci și politicienii!), iar alții exersează în diversiune. Oricum ar fi, a sosit vremea bilanțului. Nu vorbim aici de bilanțul învingătorilor – care își făcuseră de mult calculele, au luat deja totul și și-au pus la adăpost câștigurile –, ci al efectelor deciziilor luate. Orice om învață din greșeli, se spune, așa că nu strică să-și arate și decidenții din când în când fața „umană”și să prezinte un bilanț, măcar de ochii lumii. (Personal, încă n-am auzit ca vreun manager să-și recunoască vreo greșeală – încă și în public –, și nu-mi fac iluzii nici de data asta că o să se petreacă vreo minune.) „Noblețea” îi obligă oarecum să arunce publicului afectat preț de trei ani și câteva grăunțe. Chit că nu le vor împacheta în regrete eterne, ci doar în veșnica pomenire a: „Acelea erau cunoștințele de care dispuneam la vremea respectivă.” (Nu se specifică dacă acele cunoștințe chiar erau atât de precare sau dacă ele reprezentau doar doza zilnică cu care erau „tratați” în calitatea lor de experți selectați de înșiși autorii scenariului. Au mai existat și alte cunoștințe, mai complexe și mai pertinente, provenite de la experți reduși numaidecât la tăcere, dar asta e o altă poveste.) În general se regretă că măsurile luate n-au fost mai susținute și mai rapide și că nu s-a comunicat cu o și mai mare fermitate… ce se cerea comunicat. Se regretă sincer și greșeala fundamentală de a nu fi vaccinat și mai multe persoane. Autorii regretelor promit însă că-și vor corecta greșeala și își vor lua revanșa prin introducerea vaccinării anti-Corona an de an!

Pe ici pe acolo, moderatorii sinistrului spectacol care a ținut în șah o planetă întreagă se prezintă acum conștienți de existența greșelilor, deși n-ar putea spune cu mâna pe inimă că și le asumă. Întocmai cum la început de pandemie trăgeau cu ochiul la vecini și la clona de regizori, stau și acum cu urechea lipită de cortina în spatele căreia se discută aprins ce greșeli să recunoască în fața gloatei. Sau măcar în spinarea și în ograda cui să mai arunce câte ceva din povara bilanțului catastrofal. O nouă pandemie de morți subite și (in)explicabile le strică socotelile. Tot mai multe voci insistă să afle încotro s-au îndreptat sumele astronomice scurse pe apa Sâmbetei. Armate de oameni se simt neluați în seamă și în serios, aleargă de la un medic la altul și se izbesc de ziduri ridicate inopinat, de îndată ce-și expun suferințele care, aprioric, „nu au de-a face cu vaccinurile” pe care le-au acceptat de voie sau de nevoie. Copiii trag și ei linie și constată că au pierdut ireversibil felii substanțiale din tortul educației, ceea ce nu-i va scuti de contribuția la plata pensiilor fabuloase pe care managerii de succes și le alocă de pe acum.

Mai peste tot se prefigurează o unică și cu jumătate de gură acceptată greșeală (întâmplător sau nu, ideea pare să fi pornit chiar de la un guru sclipitor, pe urmele căruia au călcat împiedicat mai toți în pandemie). O greșeală bine aleasă de diriguitori, fiindcă se referă la o generație care, deocamdată, nu are cum să pună mâna pe furci și topoare! Până se va deștepta ea, generația profitorilor va fi de mult în adăposturi! Da, se recunoaște că s-a procedat greșit închizând școlile și obligând copiii să-și petreacă și mai mult timp cu jucăriile inteligente în spațiul virtual în care-i azvârleau oricum adulții dornici să se debaraseze de sarcini educaționale. Și… cam atât. Cu cealaltă jumătate de gură, experții pocăiți promit că data viitoare (!) o să știe cum să procedeze și n-o să mai repete greșeala. Dincolo de faptul că data viitoare lucrurile s-ar putea să decurgă altfel – decurg deja, dacă ne uităm la gripa și la celelalte viroze care dau iama printre aceiași copii privați de libertatea fundamentală de a-și antrena sistemul imunitar – și să se impună cu totul alte măsuri, ce-au învățat de fapt acei adulți (i)responsabili în mâna cărora se află soarta generațiilor de neajutorați?!

Altundeva nu se recunoaște nici măcar atât, ci se trece direct la atac – dovedit din timpuri primitive ca fiind cea mai bună dintre apărări –, cerându-se fățiș punerea la zid a tuturor acelora care le-au pus bețe în roate și au împiedicat bunul mers al lucră(tu)rilor. Pe de o parte ar fi ceata celor care s-au împotrivit vehement vaccinării și au făcut ca vaccinurile să aibă reacții adverse (!); pe de altă parte sunt vocile care s-au ridicat chiar dintre purtătorii de halate albe și au pus la îndoială spusele oficialilor, pătând rânduri întregi de simboluri ale purității din regimentul celor deciși să facă front comun și să susțină o cauză ce începuse să se destrame și se pierdea pe drum, sub presiunea adevărului. Caracterul se depliază fără pic de menajament atunci când posesorului i se pune în mână puterea. Sperăm să apucăm să trăim pe viu cât mai multe aspecte ale Procesului de Apoi. Speranța ne șoptește că fiecare masacru își are Nürnbergul său.

Dar până atunci, n-ar fi rău ca fiecare să se așeze în fața oglinzii și să deruleze cu încetinitorul cei trei ani de frică și teroare și să încerce să priceapă unde și prin ce a greșit. Clar, memoria ne joacă feste și încearcă mereu să ne facă pe plac, chiar și atunci când evidențele strigă și vorbesc o altă limbă. Cu toții am greșit cândva și cu siguranță că am fi putut proceda altfel la un moment dat. Dacă, în loc să ne etalăm greșelile în fața propriei conștiințe, ne vom limita la „Eu n-am spus asta niciodată!”, „Când vă spuneam eu… Nu m-ați ascultat!”, „S-a adeverit ce vă spuneam!”, „N-am crezut niciodată în… etc.”, nu vom ajunge prea departe. N-ar fi rău să procedeze astfel și influencerii în gura cărora se uitau la vremea respectivă milioane de debusolați – indiferent că o făceau pentru că le plăcea gura sau ce ieșea pe acolo –, și care lansau replici puerile gen „Vrem să știm care este originea virusului!” fără să poată explica ce anume voiau să spună prin „origine” și de ce era ea importantă în lupta anti-virus. Alții au fost de-a dreptul brutali cu „antivacciniștii”, pe care i-au declarat fără menajamente „ignoranți needucați”, cerând „vedetelor”, indiferent de culoare și reputație, să facă mai multă reclamă vaccinului. Virusuri există dintotdeauna și vor continua să existe, indiferent că vin din laboratoare sau din natură. Dar ce nu mai are voie să existe este isteria, nici naturală și nici contrafăcută.

În ce mă privește, prima reacție, în primele săptămâni, a fost nedumerirea cu privire la importanța exacerbată care se dădea unui astfel de patogen și mai ales la măsurile disproporționate care se preconizau. Cunoșteam patogeni mult mai periculoși și aveam în spate o experiență care mă făcea să dau din cap cu neîncredere la crescendoul de nervozitate. Zi de zi așteptam ca lumea să-și revină, dar am rămas cu așteptarea. Am început să-mi fac zilnic notițe. Consemnam cu acribie și comentam – pentru mine – tot ce venea „nou” în materie de „cazuri”, recomandări, măsuri. Intenționam ca mai târziu, peste luni și ani, să-mi recitesc însemnările și să văd dacă raționamentul meu a fost corect și ce am interpretat greșit. Cândva, i-am povestit și unui bun prieten, Viorel Zaicu, despre tacitele mărturisiri și el mi-a propus să-mi împărtășesc gândurile și altora pe blogul maestrului Ion Cristoiu. Cu îngăduința maestrului și sprijinul neprețuit al Corei Muntean au apărut câteva zeci de articole care  compun cronica unui colaps planetar. Mulțumesc călduros tuturor!

Viața m-a învățat că nimeni nu știe niciodată totul. Respectul pentru profesie m-a împiedicat să scriu „din burtă”, fără argumente și fără probe, și m-a obligat să trec mai întâi totul prin filtrul cunoștințelor și al experienței. Am început cu sfaturi despre igienă – în fond, o chestiune simplă, eficientă și de bun-simț –, cu îndemnuri la calm și cumpătare și cu explicații pe înțelesul cât mai multora. Am consacrat mult timp și mult efort celor mai nedreptățite și mai neajutorate dintre victimele măsurilor – copiii – și am făcut apel la rațiune în ce-i privește. Mi-am reîmprospătat și împărtășit cititorilor cunoștințele despre ce pot și ce nu pot vaccinurile, dezinfectanții, măștile, testele și testările în masă. Am reflectat la lockdown și izolare, am analizat excesul de mortalitate și valurile pandemiei și am comparat-o cu altele care au precedat-o. Am parcurs zeci de articole și cărți de specialitate și am scris despre efectele panicii induse de comunicarea incompetentă. Am căutat mereu să fiu imparțială și am expus păreri pro și contra asupra temelor tratate. Recunosc, însă, că mi-a fost imposibil să rămân imparțială atunci când descopeream afirmații care cochetau cu absurdul și sfidau bunul-simț elementar. Pe măsură ce încercam să pătrund în impenetrabila junglă a publicațiilor, descopeream că unele erau… doar tendențioase și contraziceau cras știința prin lipsa de profesionalism. Atunci când s-a luat în calcul obligativitatea vaccinării, s-a produs și ruptura și am devenit mai tranșantă.

Până nu demult predam cu pasiune studenților cursuri despre igienă, microbiologie, boli infecțioase, imunologie și vaccinuri. Pandemia și noile vaccinuri mi-au frânat entuziasmul și m-au făcut să mă întreb dacă cele afirmate cu atâta convingere corespundeau întru totul realității. De obicei recomandam cu căldură vaccinurile – deși nu orice vaccin, oricui – și eram încredințată că procedez corect. Mă bazam pe ceva ridicat la rang de certitudine: pe probitatea experților, de care nu aveam motive să mă îndoiesc. Dacă cercetările lor – pe care mi le imaginam de o corectitudine exemplară – evidențiau un anume rezultat… pentru ce l-aș fi contestat?! De-abia acum, analizând îndeaproape modul în care se „cercetează” și se publică pe alocuri – inclusiv la casele mari –, mi-am îndreptat căutările și în alte direcții. Așa am aflat că, de pildă, vaccinul antigripal nu-și respectă promisiunile înscrise în prospect. Nu mai mult decât o fac și alte vaccinuri menite să protejeze de infecții respiratorii, de care ne feresc mult mai eficient măsurile de igienă (dar nu acelea luate în pandemie!). În general, în cazul maladiilor de căi respiratorii, nu putem avea așteptări prea mari de la vaccinuri, mai ales de la cele injectabile și inactivate. Am mai constatat și că în ultima vreme s-a coborât mult ștacheta și s-a cam renunțat la rigoarea și seriozitatea cu care se testau vaccinurile odinioară înainte de a fi puse în circulație.

Li se reproșează multe conspiraționiștilor – de la negarea pandemiei și a virusului, la denigrarea medicilor și subminarea încrederii în profesia medicală. Nu știu în ce măsură acei rebeli au contribuit la denigrarea științelor medicale, și în ce măsură au făcut-o chiar reprezentanții lor. Timpul ne va da răspunsul. Nu e ușor să conștientizezi că unele dintre învățăturile propagate de tine n-au fost întotdeauna cele mai bune. E adevărat că științele avansează, dar poate că tocmai de aceea ar trebui să ne îndoim mai des de anumite lucruri și să ne punem mai multe întrebări. Deși nu fac parte dintre adepții teoriilor conspirației, e posibil ca în articolele scrise pe parcursul celor trei ani să le fi dat dreptate de mai multe ori. Dar numai după ce am studiat îndeaproape fiecare context și situație, așa cum m-a învățat deontologia profesională că trebuie făcut. Mai avem multe de aflat și de acceptat în perioada care urmează. Multe ne vor bulversa și încă și mai multe ne vor suna familiar. Ne așteptăm măcar la regrete sincere din partea celor care au abuzat de funcții și de încrederea noastră, pe care „data viitoare” mi-aș dori să n-o mai aibă. Ar face bine să-și analizeze comportamentul punct cu punct și pas cu pas, fiindcă bilanțul spune că s-a greșit enorm. Orice altă alegație ar fi o ticăloșie.

Personal îmi oferă mângâiere și mă face să-mi simt conștiința cât de cât împăcată nu atât ceea ce am făcut (ar fi putut fi mai mult), cât ceea ce nu am săvârșit: Pe cât mi-a stat în putință nu am contribuit la amplificarea isteriei, nu am vaccinat pe nimeni și nu am impus nimănui o anume conduită, nicidecum pe cea adoptată de mine. (Sunt și așa destui care insistă să li se copieze comportamentul, fiindcă ei așa au făcut și a ieșit bine!) Cu excepția familiei, nu am îndemnat pe nimeni să (nu) se vaccineze. Tuturor celor care mi-au cerut sfatul le-am oferit informații cât mai complete, menite (sper) să-i ajute să ia cele mai bune decizii pentru propria persoană. Am crezut și cred încă în puterea educației și a informației corecte și inteligibile (din păcate bruiată de mult prea mulți în ultimii ani). Consider că numai înțelegerea fenomenelor combate frica. Pandemia mi-a deschis și mie ochii și m-a ajutat să-mi revizuiesc atitudinea față de unele vaccinuri, cercetări și studii de specialitate. Mi-a zdruncinat teribil bruma de încrederea pe care o mai aveam în autorități. (În politicieni era oricum aproape inexistentă!) Nu știu câți dintre cititori s-au simțit informați și pe câți i-au liniștit ori revoltat mărturiile din scrierile mele. Sper, totuși, ca ele să constituie un sprijin pentru viitor. Indiferent dacă viitorul va aduce sau nu dezlegarea enigmelor pandemice, cu siguranță ne va solicita mult mai multă vigilență.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Bilanț (de)moralizant”

  • Pentru mine, articolele pe care le-ați publicat în vremea Pandemiei au fost de mare folos. A fost ca și cum, în bezna în care bâjbâiam, cineva scăpăra (din când în când) un chibrit și la lumina lui puteam să zăresc ceva ce nu știam.
    Și să știți că scrierile dvs. au mai avut un efect colateral. M-au ajutat să-mi redobândesc un anumit nivel de confort emoțional pe care mi-l pierdusem sub avalanșa măsurilor nesăbuite cu care eram terorizați. Inchiziția e cea care naște eretici. Măsurile aberante sunt cele ce au născut mefiența și împotrivirea mocnită. Răul produs (prin acest experiment fără precedent) fiind atât de mare, nu va răspunde nimeni pentru el.
    Zilele trecute am auzit (în trecere) o frântură din conversația unor adolescente. La o cafea sorbită în picioare și pe fugă, o fată îi spunea celeilalte: „Eu n-am deloc încredere în oameni!” Am întors capul s-o văd mai bine. O mutriță de copil îmbufnat. Cea căreia i se adresate și-a ridicat ochii din telefonul pe care-l butona și a întrebat-o mirată: „De ce?” N-am mai putut s-aud răspunsul pentru că l-a găsit claxonatul pe unu cu mașina parcată peste drum.
    Chiar eram curioasă! Oare de ce copilul ăla n-avea încredere în oameni?

  • Informatiile si gandurile pe care ni le-ati impartasit sunt importante, pretioase, si sunt un sprijin, o lumina in ceata imprastiata asupra lumii de minti nelimpezi, parsive sau perverse. Va asteptam cu drag articolele si va multumim ! Sanatate tuturor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *