Birocrația țaristă – precursoarea birocrației sovietice

Ajuns cu lectura la schița Consilierul, publicată de Cehov în Novoe Vremea, din 6 mai 1886, realizez,  deodată, că n-am reușit să scriu eseul  despre birocrația țaristă ca precursoare a birocrației sovietice, eseul încolțit în mintea mea după volumul 1 și 2, citite deja din Opere de marele scriitor.

În schița, mama personajului narator află dintr-o scrisoare din Petersburg că fratele ei, Ivan, consilier intim (potrivit Tabloului rangurilor, reprodus de volumul I al ediției, ocupă clasa a III-a, egală în grad cu poziția de general-locotenent în Armată), va veni să stea la ea, la țară, în concediu, pentru că nu-și poate permite anul acesta să meargă la Margienbad. Din câte se vede, consilierul intim nu e un om bogat, o dată ce solicită să fie  găzduit de soră la țară, pentru că n-are banii ceruți de un concediu peste hotare.

Cu toate acestea, știrea o dă literalmente peste cap pe Klavdia Arhipovna, văduvă de locotenent:

„După ce mai citi o dată scrisoarea, mama îi adună pe toți ai casei și, cu glas întretăiat de emoție, începu să le spună că Gundasovii fuseseră, de toți, patru frați: unul murise pe când era copil, altul îmbrățișase cariera armelor și murise și el, al treilea, să nu fie cu bănat, era actor, iar al patrulea …

– Al patrulea s-a ridicat sus, sus de tot, zicea mama printre suspine. Mi-e frate drept, am crescut împreună, și totuși tremur, tremur toată … Gândiți-vă numai că e consilier intim! Cum o să-l primesc, îngerul meu? Despre ce o să vorbesc cu el, eu, femeie proastă și neștiutoare?”

Așadar, frământările nu țin de sosirea fratelui iubit, ci de popasul ditamai consilierului intim.
În fine, oaspetele binevoiește să vină.
Geniul cehovian dă naștere acestei imagini colosale:

„N-a trebuit să așteptăm prea mult sosirea oaspetelui nostru. La începutul lui mai, veniră de la gară două căruțe încărcate cu geamantane uriașe. Geamantanele acelea aveau un aer atât de impunător, încât în timp ce le coborau, căruțașii își scoteau fără voie căciulile”.

Mă grăbesc să notez această schiță, deoarece ea concretizează strălucit adevărul despre care mă tot gândesc să scriu.
Și anume că birocrația întrecea în chip categoric bogăția din vremea Rusiei țariste. Poate și pe fondul unei schițe de modernizare a Rusiei, raporturile de slugărnicie dintre săraci și bogați se mai îmblânzesc. Cele de slugărnicie dintre șefii funcționarii subordonați, din cadrul Birocrației țariste, rămân.

Capodopera lui Cehov,  Moartea unui slujbaș , e structurată pe drama iscată în ufletul eroului – funcționarul Ivan Dmitrici Cerveakov – de faptul că strănutul său la teatru îl stropește pe consilierul de stat Brizjolov, de la Ministerul Comunicațiilor. Până la moartea năprasnică provocată de momentul când consilierul zbiară la el, funcționarul nu-și găsește liniștea, pentru că, fără să vrea, stropise un consilier de stat.

Important, crucial de precizat:
Cel stropit nu e un om bogat.
Nu e baron, conte, prinț.
E un șef aflat în Tabloul rangurilor, în clasa a III-a, consilier intim, echivalent generalului-locotenent din Armată.

Culmea!
Stropitul nu e șef al lui Cerveakov.
Nici direct, nici indirect.

Cu toate acestea, Cerveakov trăiește o dramă devastatoare la gândul că stropise un personaj cu o asemenea funcție.
Nu de teamă că i-ar putea face ceva respectivul, ci pur și simplu, pentru că era consilier intim.
Asta înseamnă că-n Rusia țaristă de la finele secolului al XIX-lea ierarhizarea socială are drept criteriu locurile ocupate în structura birocratică și nu bogăția, talentul sau chiar titlul.

E suficient un salt înainte, la vremurile Uniunii Sovietice Staliniste, pentru a percepe că Birocrația țaristă e înaintașa birocrației comuniste.
Ca și în Rusia țaristă, în Rusia comunistă inegalitatea socială e dată de funcție, și nu de avere.
Locul slujbașului care moare nenorocit de gândul c-ac stropit un consilier de stat e luat de simplul activist de raion care tremură la gândul că va da ochii cu primul secretar de la regiune.