Deși nu a început, olimpiada de vară din anul acesta ne copleșește cu bizarerii.
Iată astăzi una dintre ele. Un francez reprezintă România la Olimpiada din Japonia.
Triatlonistul de origine franceză Felix-Pierre Duchampt a primit aprobarea Comitetului Internaţional Olimpic de a reprezenta România la Jocurile Olimpice.
Duchampt a devenit cetățean român pe 9 martie 2020 şi se află în momentul de faţă în poziţie calificabilă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Felix-Pierre Duchampt a participat ultima dată în competiţii sub culorile Franţei în cadrul etapei de Cupă Mondială de la Miyazaki, din 10 noiembrie 2018, iar fără derogarea obţinută de la CIO nu putea fi cooptat în Team Romania înainte de 10 noiembrie 2021.
Derogarea vine în urma solicitării Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, iar aprobarea a fost decisă de Comitetul Executiv al CIO, care a acordat scutirea de la Regula 41 din Charta Olimpică, potrivit căreia un sportiv poate reprezenta o ţară la Jocurile Olimpice după o perioadă de aşteptare de trei ani de la ultima participare sub culorile altei ţări.
Felix Duchampt, legitimat la CS Politehnica Cluj-Napoca, şi Ovidiu Burghelea, secretarul general al Federaţiei Române de Triatlon, s-au întâlnit, la câteva zile după ce sportivul a obţinut cetăţenia română, cu preşedintele COSR, Mihai Covaliu, şi cu secretarul general George Boroi.
„Felix Duchampt a spus că îşi doreşte să reprezinte ţara noastră la Jocurile de la Tokyo, dar nu a ascuns ca visul lui cel mare este de a concura pentru România în faţa părinţilor, a familiei, a prietenilor, la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, oraşul său natal”, precizează site-ul COSR.
Acum, poate nu toată lumea știe ce înseamnă triatlonul. Deci, este vorba despre un sport compus din trei discipline distincte: natație, ciclism și alergare.
Aceste probe au loc fără întrerupere, fiind legate între ele de tranziții și tot timpul cronometrate. Triatlonul a devenit, oficial, sport olimpic la Olimpiada de vară din anul 2000, care s-a desfășurat la Sydney.
Triatlonul este guvernat de Uniunea Internațională de Triatlon.
Bine, dar acum vreau să văd comentariile dumneavoastră la o asemenea realitate.
Eu mă întreb așa. Ce părere au triatloniștii din țara noastră? Ei nu se pot califica la o competiție majoră a sportului mondial?
Este precis pila,prietenul sau iubitul cuiva din politicieni,care l-au ajutat să participe.Nu este corect!Dar ce mai este corect în România,în lume?Nimic!