Blaga comunică rapid cu cititorul prin aforism

Aforismulconstă astfel într-o observaţie asupra vieţii. O observaţie pe care e capabil s-o înţeleagă şi cititorul simplu. Ea conţine însă, dincolo de acest prim nivel, o aluzie la altceva. Fiecare parte componentă trimite la un conţinut mult mai bogat şi mai profund. Picurul de rouă semnifică frumuseţea în sine, agreabilă şi ornamentală. Floarea trimite la creaţia literar-artistică. Învăţătura conţinută e rapid decodificată. Simplul ornament stilistic face agreabilă o creaţie. dar nu reuşeşte să-i dea greutatea de conţinut.

Aforismul blagian ne apare astfel ca nivelul de suprafaţă al unui aisberg. Un element banal al vieţii trimite la o realitate mult mai profundă. Definitoriu ne apare această succintă caracterizare a aforismului:
„Un aforism e un simplu grăunte de metal nobil, dar poate avea greutatea unei lumi“.

Aforismul presupune, astfel, pe lîngă înţelepciune, şi talent de observator. Altfel spus, capacitatea de a descoperi într-un lucru familiar expresia unei înţelepciuni mai adînci. O realitate banală asupra căreia autorul ne avertizează că reprezintă un semn. Iată un aforism din Discobolul:
„Chiar şi pe drum drept şarpele tot numai în serpentine se mişcă“.

Constatarea asupra realităţii e banală. Într-adevăr, şarpele îşi păstrează mişcarea tipică şi pe drum drept. Prin accentul, chiar şi pe drum drept, fragmentul de viaţă trimite la un adevăr moral:
Cel obişnuit să nu fie cinstit, drept, va fi şerpuitor în toate împrejurările, pentru că nu realitatea îi determină comportamentul, ci pornirea interioară.

Comunicarea prin aforism se sprijină pe o preștiinţă a cititorului. Acesta n-ar recepta cel de-al doilea strat al textului, dacă nu i-ar fi cunoscută identificarea mişcării şarpelui cu mişcarea morală a unora. Aforismul blagian e o exploatare intensă a realului pentru a face accesibile cititorului învăţături mai profunde. Sînt sesizate astfel şi puse la lucru:
Obiceiul sepiei de a face cerneală, jocul delfinului, scînteia ivită la ciocnirea dintre două pietre, mişcarea şarpelui, amplificarea radiofonică, neastîmpărul izvoarelor, şuierul vîntului cînd e liber, melancolia ruinelor, amalgamul din grădina zoologică, panica de la Bursă, curgerea rîurilor în mare, întunecarea din timpul eclipselor.

Virtuţilor didactice ale aluziei li se adaugă cele stilistice.
Formularea aluzivă sporeşte misterul şi, prin aceasta, îngîndurarea provocată în cititor. În conştiinţa acestuia se crează o mişcare benefică procesului de asimilare a ideilor.

Aforismul e pentru Lucian Blaga un mijloc de a comunica cu cititorii.
În anii de după război, cînd această comunicare avea deja probleme, aforismul se dovedea poetului şi filosofului mai mult decît necesar.

Pagini: 1 2 3 4