Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Răzbunarea lui Fane Stoian…

A murit Dumitru (Puși)Dinulescu! Apreciat scriitor și împătimit al artei spectacolui, unul dintre ultimii mohicaniai boemei bucureștene care ne-a făcut zilele frumoase în anii relativei, dar realei, dechideri culturale din anii *60 ca și din cei ce i-au urmat. Genrație pe care neuitatul Fănuş Neagu o socoteşte a fi parte din”lumea literelor înfrăţite cu boema”, din care, dimpreună cu Puși au mai făcut parte George Țărnea, Ion Nicolescu, Octavian Stoica, Gabriel Iuga, Ion Iuga, Vasile Andronacheși încă mulți alții. Nu am fost un apropiat al regretatului Puși Dinulescu, așa că, la acest dureros ceas al despărțirii, nu aș puea să îl evoc într-o istorie sugestivă. În scimb am să îl evoc pe neuitatul Fane sau Tata Fane cum i se spunea în lumeacafenelelor și a locantelor în care era o prozență absolut inconfundabilă. Este vorba despre prozatorul Ştefan Stoian, autor, după ştiinţa mea, al unui singur, dar absolut remarcabil, volum, „Pe malul fluiviului, departe…” , apărut în 1968 în colecţia”Luceafărul” a Editurii pentru literatură, pe drept cuvînt apreciat de critica literară ca un debut de excepţie.
Din păcate, Ştefan Stoian a publicat relativ puţin, aşa încât, despre „Fane”, mai multe se cunosc, azi, din puzderia de anecdote care l-au avut ca protagonsit. Omul era pur şi simplu fermecător şi impunea, prin statura marţială, prin prestanţa pe care o afişa cu morgă îndelung studiată, prin vocea de stentor şi, mai ales, prin harul zicerilor cu tâlc subţire, pitoreşti şi memorabile. Destinat a face parte din specia auto-devoratoare a risipitorilor fără leac şi fără scăpare, Fane a fost şi va rămâne!, un prinţ al boemei bucureştene şi nu cred că există în hronicul nescris al cahfenelelor,de prin *960 şi până, hăt!, acum zece ani, cînd Fane s-a petrecut din viaţă, prea mulţi care să-legaleze dar, încă, să îl şi întreacă!
L-am cunoscut și eu pe Ștefan Stoian, cam prin 1970, în redacţiile din(fosta)”Casă a Scânteii” şi trebuie să mărturisesc, după atîţia ani, căinsul merita cu prisosinţă efortul de a ficultivat. După cum stăteau lucrurile, Ștefan Stoian putea fi, la fel de bine, protocolar sau obsecvios,de o umilinţă mieroasă şi teatrală sau ţanţoş nevoie mare, totul depindea numai de factura interlocutorului. Flerul lui fără greş îi dicta în cepoziţie să se aşezefaţă de tine, interlocutor, şi cum să te apeleze. Cu”băi acesta” sau cu”excelenţa voastră”… Iar dacă îi picai cu năbădăi, ăla erai! Nu te mai spăla toată apa Dâmboviţei de etichetele pe care ţi le lipea Fane, mai ceva ca marca de scrisoare.
Vorbeam despre flerul săuimbatabil în materie de hahalere. Mulţiguguştiuci ifosaţi care își căutau de vorbă în lumea pitorescă a boemei bucureștene au căzut, fără scăpare, în plasa vorbelor sarcastice, neiertătoare alelui Fane Stoian.
A făcut, de pildă, mare vâlvă felul în care se prezenta el în chip de samsar de mobilă de epocă. L-am auzit cu urechile mele, la Casa Scriitorilor, atunci cândîi admonesta pe nişte gură-cască:”Nu mai râdeţi, mă, ca tîmpiţii, că asta e meseria mea, samsar de mobilă de lux.”
Bref, Fane, careştia întodeaua cam pe unde se poartă târguieli în materie, apărea ca din senin la locul faptei, dar nu singur ci cu un însoţitor careîi făcea oficiile de secretar, sau , mă rog, de asistent. Pentru început se ţinea deoparte, privind la mersul târguielilor şi, atunci când vedea că amatorii de chilipir se preţăluiesc prea mult în faţa unei piese- scrin, comodă, vitrină sau mai ştiu eu ce- , intervenea cu aplomb:
– Sunt scriitorul Ştefan Stoian, dânsul este asistentul meu, domnul Takorian (Numele a apaţinut unui distins profesor de belle arte de la Şcoal Centrală şi, pentru că mi-a plăcut exotismul său, i l-am cedat lui Fane. Bineînțeles contra cam 200 de coniac!) Achiziţionez această superbă piesă Bieddermeyer.Un unicat, o feerie! Domnule Takorian te rog să completezi imediat formele de cumpărare. Banii îi scoţi din contul meu la CEC. Ofer…(urma o sumă năucitoare pentru vremea aia.)
Vânzătoarea, care era dinainteînţeleasă cu Fane, se făcea că ia partea clienţilor:
– Dardânşii şi-au exprimat deja. intenţia de a o cumpăra.
Fane nu ceda și marșa:- Mă rog, poate că dânşii sunt eroi ai muncii socialiste, membri ai CC-ului, deputaţi în M.A.N. Eu sunt scriitor român contemporan !!!
Atunci, vânzătoarea prindea curaj șiîi lua la rost pe şovăielnici:
-Vedeţi ? tov. scriitor oferăbanii pe loc. Şi încă ce bănet!
Chilipirgii intrau în frisoane şi cumpărau fără să se mai tocmească. După ce marfa era livrată, Fane revenea şi îşi încasa dividendele.
S-a întâmplat, însă, cam prin 1987, ca asociatul să încaseze drepturilecuvenite din samsarlâc, dar „să -l sară” pe Fane. L-a căutat Fane peste tot, dar Takorian-ul intrase în gaura de şarpe!
Furios nevoie mare, Fane a jurat neagră răzbunare. Până când, într-o zi, l-a întâlnit pe ţepuitor tocmai prin Drumul Taberei, la un centru de achiziţionare, proptind un sac plin de sticle goale.
-Te îmbrăţişez . iubitule- i-a strigat, de departe, Fane –vai, în ce hal te găsesc.
După care, urmând vorba către un ins pe care îl însoţea cu studiată amabilitate a continuat, cu vocea în crescendo:
– Vi-l prezint pe domnul Takorian, un mare regizor la televiziune, Dumnezeule uitaţi în ce hal a ajuns un om de cultură român contemporan, vinde sticle goale .. .
Şi, cu o voce tot în crescendo:- Bine dragă, nu spuneai că ai să scrii la”Europa liberă” un protest? L-ai transmis? S-a difuzat? Sub ce semnătură? Și, văzând că insul dă semne de neliniște iar populația de la coadă ciulise urechile, a urmat: Hai dragul meu, nu ai de ce să te temi, nu mi-ai spus chiar tu că ai aranjat, acolo ,,sus de tot’’,că doar eşti de ani de zile informator lala Securitate?
De prisos, poate, să mai spun căatunci când şi-a isprăvit Fane tirada, coada la centrul de colectare a deşeurilor şi sticlelor goale era la locul ei. Inclusiv, sacul lui Takoriia.
Minus…apropritarul său!


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Boema. Cronica unor întâlniri memorabile”

  • Ce mare figură, … hai să fim serioși, … era un bețiv de “terasă populară” !
    Venea în fiecare zi la nea Sandu, patronul unei terase de pe Icoanei ! Cam ăsta era tipul !

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: