Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Mire pentru o zi

„Dans le cafe voisins
Nous etions quelques-uns
Qui attentiondions la gloire”

(Charle Aznavour – „La boheme”)

A fost, prin toamna lui 1967, în mare vogă printre noi, „senatorii de drept” ai cafenelei „Tosca”, poema lui George Ţărnea „Elegia jocurilor”. (O versiune, uşor modificată faţă de cea originală, a fost tipărită într-un volum al inefabilului baladist multe prea repede plecat dintre noi.) Fireşte, ea poate fi citită şi azi pentru frumuseţea ei, dar cred că recitirea acestei „Elegii a jocurilor” ar avea de câştigat atunci când cititorul va afla câte ceva despre identitatea personajelor, ca şi despre imprejurările care se află la originea ei. Toate având un numitor comun şi un reper esenţial: cafeneaua „Tosca”. Pentru că, înainte de a fi o cafenea, sau, mă rog, „o locaţie” (brrr!!!) pe fostul bulevard 6 martie, „Tosca” a fost un reper esenţial al boemei studenţeşti a Bucureştiului din anii 65-70.
Cum și de ce ,,a fost și nu mai este’’ asta am să vă povestesc, poate, cu altă ocazie. Până atunci vă mai spun că noi, clienții fideli ai cafenelei, eram exact ca și cei din „Boema” lui Charles Aznavour: „nous recitons de vers/grupes autour de poele / en oubliant l*hiver” Adică discutam cu mare artă şi cu aprindere, de toate pentru toţi: filozofie, poezie, politichie şi câte şi mai câte altele…

La o cafea ( 2 lei şi 40), la o citronadă ( 2,10 lei), ba, dacă aveam ceva şansă, chiar la un coniac (8 lei suta de grame) aici, la „Tosca”, s-au înfiripat şi s-au destrămat idile, ba chiar s-au născut și familii de studenți-boemi, aici au suspinat, fără speranţă, pe umeri vajnici de consolatori, nişte” ei” şi nişte” ele”.

În viermuiala multicoloră a „Toscăi”, una dintre figurile bizare, inconfundabile era cea Xeniei. Căreia i se lipea ca marca de scrisoare zicala:”Vrednicuţul maichii, vrednicuţ, că tu deschideai bufetul şi, tot tu, il inchideai!” Era, această Xenia, o fată cam la 18- 20 de ani, imbrăcată băieţeşte, cu voce groasă şi mereu răstită, fumând mahorcă şi bând coniac la cot cu suflarea performantă a locantei. Prea multe nu se ştiau despre ea, fiindcă stătea, de regulă, retrasă, la o masă din clar-obscurul cafenelei. Cu partea bărbătească rezolva repede situaţia, printr-un „hai sictir!” Injura birjereşte, ţintele sale fiind fiicele Evei, dezmierdate cu vorbe de alint, dintre care cea mai suavă era „proastele dracului”.
Dacă o priveai mai atent, puteai desluşi pe chipul ei urmele unei frumuseţi repede irosite, ceea ce nu făcea decât să ii sporească misterul şi să ne aţâţe curiozitatea. Cel care şi-a luat inima in dinţi şi a abordat-o, fără menajamente, a fost Sandu Monciu ( la acea vreme, incă, nu şi Sudinschi!). S -a aşezat la masa Xeniei fără să ceară voie, i-a oferit un coniac şi ţigări şi… acolo a rămas.

După câteva ceasuri, când Xenia s-a ridicat să plece, Sandu a condus-o , galant, până la uşă, i-a sărutat mâna şi chiar a pupat-o, tandru, pe obraz. Venit la masa noastră, a celor care asistasem uluiţi la tărăşenie, ne-a povestit din ce reuşise să afle despre ciudata făptură. Xenia rămăsese, de mică, orfană. După cele 8 clase obligatorii, se angajase pe un şantier. Aici era conducător de atelaj, muncea cot la cot cu bărbaţii şi chiar ii intrecea. Şi, tot aici, l-a cunoscut şi pe primul bărbat din viaţa ei. Care, din motive pe care nu vroia să le mai desluşească, a fost şi ultimul. Tot ce puteam inţelege era că acel bărbat i-a inşelat foarte urât speranţele şi, de aceea, Xenia a jurat să se răzbune crunt. In felul ei. Adică să se bărbăţească, să fie, ea insăşi, mai a dracului decât s-ar fi putut inchipui că este in firea rea a speţei masculine. Asta tocmai spre a-şi injosi semenele. Misoginismul Xeniei era, aşadar, semnul că o altă femeie fusese pricina cruntei sale dezamăgiri.

Azi aşa, mâine aşa, Sandu nu mai stătea la masă cu noi, ci numai la cea a Xeniei. Cu timpul, Xenia ne-a acceptat şi pe câţiva dintre noi, dar cu o condiţie răspicată: fără piţipoance! Şi fără cafea! Doar cu ceai şi coniac.
Tocmai când lucrurile decurgeau cât mai normal cu putinţă,inr-o dimineaţă, ne-am trezit, la cafenea, cu Xenia imbrăcată in rochie. Şi nu in orice fel de rochie, ci in rochie de mireasă! Cu voal, cu lămâiţă. Ba chiar şi cu un buchet de flori albe. La mirarea noastră tâmpă, ne-a dumirit:
– Nu ştiţi? Mă mărit cu Niuk (acesta fiind numele de alint al lui Sandu n.n.). La ora 10 vine să mergem la sfat. Numai noi doi!
Aşa a stat, Xenia, ceasuri intregi, la masa ei dela „Tosca”, fără ca mirele, Sandu, să apară. Nici nu prea avea cum, de vreme ce era cu totul prins in mrejele superbei Mihaela, „de la engleză”. Aproape de ora inchiderii, a nimerit şi Sandu in cafenea. Când l-a văzut, Xenia i-a azvârlit in faţă paharul de coniac şi buchetul de flori. După care ieşit val vârtej şi dusă a fost! După această intâmplare, nimeni nu a mai văzut-o. Nici prin „Tosca”, nici prin alte locante ale boemei noastre.

Aceasta a fost povestea Xeniei şi, pentru că ni s-a părut că ea aduce cu povestea „prea turburatei Pena Corcoduşa”, strania eroină a „Crailor de Curtea Veche”, repede i-am găsit corespondentul liric in balada despre „Domnişoara Hus” a lui Ion Barbu, pe care, la acea vreme de dezgheţ politic şi cultural o descopeream. De unde, moto-ul poemei lui George De aici şi până la „Elegia jocurilor” nu a mai fost decât un pas.

ELEGIA JOCURILOR
de George Ţărnea

Moto: „Surorii noastre mai mari,
Roabe aceleiaşi zodii,
Preauturburatei Xenia”

Toată vara Xenia l-a iubit pe Niuk,
El pierduse trenul şi umbla năuc.
Blestemate poduri, orficul podar,
Cere tragedia paşilor in dar.

Disperată, Xenia fierbe colarez,
Niuk se stabileşte la un cei englez
Şi divide ceaiul in mai multe părţi
Fostul inefabil jucător de cărţi.

A murit podarul, podurile mor,
A rămas prinţesa plină de amor,
Vara-şi devorează cuiburi d furnici
Sugerez prinţesei genialul nici.

Cu lavandă, morţii sunt convingători,
Curge Mihaela printre jucători,
Sus plus potul, cartea, jos – un fel de pod
Niuk juca , probabil, in acelaşi mod

Noi, ajunşi departe, ne prefacem puri,
Fac acelaşi lucru, mâţele-n călduri
Şi cu ce libaţii bem din ceaiul vechi
Invăţând engleza cărţilor perechi.

Draga mea, iubito, trebuie să-ţi spun,
Rufele se spală cu mai mult nebun.
Dar de-mi ceri dilema jocului in cinci,
Pierd la cărţi neantul, dintr-un singur clinci.

Merg de acea singur, la doi paşi egali,
Viaţa-n cacealmale, plus trei papagali.

P.S. Aceasta este varianta inițială a ,,Elegiei’’. Dar, cum regretatul meu frățâne de bohemă studențească, George Țărnea, avea obiceiul dea relua, în mai multe variante, unele dintre poeziile sale, este foarte posibil să existe și alte transcrieri. Ceea ce,firește, nu scade cu nimic valoarea lirică și emoțională a variantei de față.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Boema. Cronica unor întâlniri memorabile”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Marius Tucă Show. Ion Cristoiu: Când au venit democrații la putere ne-au arătat ei ce e aceea dictatură

Invitat în cadrul emisiunii Marius Tucă Show, joi, 7 noiembrie 2019, transmisă pe Mediafax

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi