Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Petrarca, logodnica lui Dante…

Terminând eu liceul în anul 1964 firește că s-a discutat în consiliul de familie la ce facultate să dau admiterea. Dacă ar fi fost după mine, m-aș fi dus ață la Conservator, fiind pasionat de jazz și luând, după cum v-am mai povestit, lecții de pian, la Caracal, urbea mea natală, cu doamna Sofia Dinu, care îl avusese elev și pe Radu Șerban, eminentul compositor și autor, printre atâtea altele, al șlagărului „Prieten drag”. Mama, însă, nu vroia să audă în ruptul capului, iar tata, deși mi-a ținut partea cât mi-a ținut-o, până la urmă a cedat. Și așa am ajuns să dau admiterea la filologie… unde am picat cu brio!

De aici marea drama în familie, acum adică să vin eu, la Caracal, cu coada între picioare?! Norocul a venit, însă, de la nașul de cununie al părinților mei și nașul meu de la botez, Petrică Niculescu, binecuvântată fie-i amintirea, fost secretar general al Universității, acum pensionar, dar cu multe relații în mediul universitar. Și, pentru că eram în anul 1964, an al faimoasei Declarații din Aprilie, prin care România și-a confirmat statutul de „aliat rebel” în CAER și în Tratatul de la Varșovia, iar la facultatea de limbă rusă nu se prea mai înghesiuiau clienții, s-a găsit și soluția. Am fost înscris fără concurs în anul I. Veste care l-a îngrozit atât de tare pe fostul meu profesor de limba rusă din liceu, Iurii Ivanenco, încât a spus în gura mare că nu a crezut vreodată ca Dumnezeu să tolereze așa o nedreptate. Adică să trăiască ziua în care eu, Șerban Cionoff, să devin student la limba rusă. Cu atât mai abitir cu cât noi, promoția 1964, am fost ultima care la examenul de bacalaureat – pardon: de maturitate – am avut limba rusă ca probă obligatorie la oral.

Odată intrat în anul I la facultatea de limbi slave, care își avea sediul pe strada Pitar Moș, ce alta aveam de făcut decât să tac ca prostul la câte cunoștiințe de limba lui Gogol și a lui Plehanov acumulasem eu? Tăcere pe care, având în vedere numele de familie cu rezonanțe slave, cei mai mulți au luat-o ca o dovadă de superioritate, de aroganță și de țănțoșenie. Un profit am avut, totuși, fiindcă, uite așa, de ambiție, am început să învăț limba rusă, recuperând ceea ce nu făcusem din clasa a IV-a înainte. Ceea ce, recunosc, mi-a fost de mare folos mai ales dacă mă gândesc la faptul că rușii, oricât de dogmatici și de închistați din punct de vedere politic și ideologic, aveau acea Editură Progres care publica, integral, texte de larg ecou din literature politică a vremii. De ajuns să spun că așa am putut avea în mâini, pentru prima oară, „Fenomenul uman”, capodopera lui Pierre Teilhard de Chardin – „iezuitul prohibit” cum era numit în epocă marele filosof și paleontolog, precursorul dialogului lumii religioase cu lumea de-sacralizată. Lectură care, mărturisesc, a fost una dintre marile revelații ale tinereții mele.

Dar adevăratul , inegalabilul câștig al acelui prim și singur an al meu de studeție la Limba rusă a fost acela că la cursul de literatură universal al avut-o professor pe Doamna Zoe Dumitrescu Bușulenga. Și nu că aș vrea să mă dau semeț, dar trebuie să spun că de mare folos mi-a mai fost acum bruma aceea de lecții de pian din vremea liceului. Și asta pentru că în Amfiteatrul Ostrovsui, din clădirea unde se afla facultatea de limbi slave, precum și cea de limbi germanice, era un pian, la care, spre delectarea doamnei profesor, ca și a colegelor mele de an, eram invitat să cânt câte ceva repertoriul lui Yves Montand, al lui Gilbert Becaud sau al lui Charles Aznavour, foarte la modă pe atunci. Secvențe pitorești cu gust de bohemă pe care doamna Zoe le savura cot la cot cu noi, ba chiar se așeza domnia sa la pian și ne delecta.

Toate bune și frumoase, dar până la urmă trebuia să dăm și examen, iar rigoarea și exigența doamnei profesor erau proverbiale. Mai ales atunci când era vorba despre acele reprezentative ale sexului frumos care își etalau ostentativ fizicul poate tocmai pentru că nu puteau miza prea mult pe alte calități, să le zicem intelectuale. Categorie de populație pe care, acum, le numim fițoase.

Se povestește că, la un examen, o diafană studentă a tras biletul și, pentru că mai avea și întâlnire cu un june venit la București dintr-un stat african în curs de dezvoltare, a ținut musai să răspundă peste rând. Și nu doar că a ținut, dar și-a susținut revendicarea cu fițele de rigoare. Doleanță la care doamna Zoe Dumitrescu Bușulenga și asistenții săi, Matei Călinescu și Gelu Ionescu, nu puteau rămâne insensibili. Drept pentru care, având ca prin subiect să facă o comparație între Petrarca și Dante, ardenta fițoasă a început așa:
— Petrarca, logodnica lui Dante…

Instantaneu și dintr-o dată toți cei aflați în sala unde se dădea examenul au amuțit. În frunte,bineînțeles, cu cei doi asistenți care tocmai îi decorticau o portocală doamnei Zoe. Care, auzind rostirea, a erupt:

— Vezi Matei. Vezi Gelu! V-am spus eu de când a intrat în sală că, la cât e de frumoasă și la câte aere își dă, nu poate să fie decât proastă?

După care și-a continuat vorba către nimfă:
— Uite dragă, ai 9 la examen, dar acum să taci! Gata, m-am lămurit ce e cu tine…
Și apoi către asistenți:
— Gelu, Matei, dați-i dragă o portocală ca să tacă și să plece mai repede.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Boema. Cronica unor întâlniri memorabile”

  • Frumoase povestioarele. Reînvie un București cultural care azi nu prea mai există

  • Bravo Serbane!

  • Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
    Ce-am sfărâmat aseară cu despărțirea noastră
    https://youtu.be/aiyeE-jmgMU
    Spontan ,cum fac mereu cand comentez,mi-au venit in minte aceste versuri asezate dureros pe o linie melodica ce tanguie …pravalindu-se peste sufletul nostru.
    Ne-am despartit demult …chiar nu stiu cand …de dorinta de a ingemana frumusetea cu inteligenta.
    Posesorii de frumusete,fie barbati sau femei , isi condamna viata in carapacea inculturii ,incurajati de succesul instant pe care-l au in fata unora. Doar a unora….caci ce dezastru ,ce prapastie se deschide cand ei deschid gura !
    Dar niciodata acesti frumosi nu sufera cand primesc nota noua si o portocala pentru sublima lor prostie.Pana-ntr-acolo sfarteca prostia spiritul unui om incat nici macar nu realizeaza usturatoarea ironie ce le este servita.
    Ne-ar trebui o mie de ani sa recladim OMUL INTEGRU ,armonios si frumos….si mereu nemultumit de sine in propria-i evolutie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *