Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Ion Voicu, un gest care spune mai mult decât o mie de cuvinte

Știu și eu, ca tot omul, că unul dintre cele mai mari delicii ale așa-zisei lumi a starletelor este și va rămâne scandalul în public, adică mahalagescul obicei de se bălăcări pe sticlă sau în tabloide unii cu alții. Foști iubeți sau rivale la portofelul unui flăcău gigea de Dorobanți, nu contează, scandal să fie! Asta ținând, nu-i așa?, loc de emulați și de competiție pe scara valorilor. Nimic nou sub soare, și pe vremea tinereții mele erau asemenea capcane întinse amatorilor de bârfe, numai că cenzura era vigilentă și punea repede surdină peste ele. În schimb, gura lumii slobodă vântura în fel și chip asemenea reale și, mai ales, presupuse invidii și antipatii de care nu scăpau nici oamenii de artă de înaltă ținută.

Așa s-a dus buhul și despre o rivalitate cruntă care ar fi existat între Ion Voicu și Ștefan Ruha, acești doi clasici ai viorii românești. Sincer să fiu, nici până azi nu știu cât adevăr și câtă scorneală este în această legendă orală, fapt este că mulți au crezut-o și au luat-o de bună. Eu, însă, am avut privilegiul să fiu martorul unei întâmplări care mi-a dat o emoționantă, minunată lecție despre ceea ce înseamnă ideea de respect și de prețuire reciprocă, atunci când este vorba despre doi corifei ai creației și ai interpretării.

Mă aflam, pe la începutul anilor ‘80, ca gazetar la „Scânteia tineretului, la Botoșani și, după cum recomandau uzanțele, am mers și la secretarul cu propaganda al județenei de partid. În cazul de față, profesorul Lazăr Băciucu, un om cultivat și un iubitor de cultură. I-am povestit , pe scurt, ce vânt mă aduce pe aceste meleaguri și nu mică mi-a fost mirarea când gazda m-a invitat să mai rămân în birou fiindcă s-ar putea să am un subiect de articol foarte interesant.

Ceea ce am și făcut, iar peste nu multă vreme a intrat în birou Ion Voicu, împreună cu fiul său Mădălin și cu violonistul Ștefan Ruha. Vă puteți lesne închipui ce emoționat eram aflându-mă în prejma neîntrecutului interpret al „Baladei” lui Ciprian Porumbescu și, desigur, nu numai al ei,despre care circulau frumoase povești, cele mai multe dintre ele fiind cele despre vioara sa Stradivarius, o adevărată comoară. Despre Ștefan Ruha, însă, nu prea știam istorisiri, ci numai că între acești doi mari artiști exista o anumită rivalitate în ideea lui care este primul în materie…

Prezența celor doi magicieni ai arcușului la Botoșani era prilejuită de un recital pe care urmau să îl susțină, acompaniați de orchestra Filarmonicii din localitate, interpretând celebrul Concert în re minor pentru două viori și orchestră de Bach. O dată terminată partea oficială a discuției, Ștefan Ruha s-a scuzat și a plecat la hotel sub cuvânt că mai avea ceva chestiuni personale de pus la punct. A rămas, însă, bătut în cuie să se revadă cu Ion Voicu și cu Mădălin la orele 13 pe terasa hotelului „Rapsodia”, unde erau invitații lui Lazăr Băciucu. Văzând că dau semne de plecare, gazda m-a invitat să rămân și să mergem împreună la masă.

Când am ajuns pe terasă, Lazăr Băciucu a cerut voie să facă o surpriză, adică să ne ofere un meniu specific botoșănean. Doar că, atunci când au sosit platourile, de la masă lipsea unul dintre marii invitați și anume Ștefan Ruha. Situație în care, și Lazăr Băciucu și subsemnatul, am așteptat să vedem ce va face Ion Voicu. Ei bine, acesta a stat cu tacâmul în față și nu s-a atins de mâncare. După cam cinci minute, i-a spus fiului său:-Urcă te rog la Ștefan în cameră și invită-l să coboare.

Ceea ce s-a și întâmplat, iar domnul Ion Voicu nu s-a atins de bucate decât atunci când la masă s-a așezat și domnul Ștefan Ruha. Mai este nevoie și de alte argumente pentru a vă convinge că acest simplu gest spune mai mult decât o mie de cuvinte despre ceea ce însemnă respectul și prețuirea reciprocă dintre doi mari oameni de artă? Eu sunt sigur că nu!

Aceasta a fost întâmplarea și îmi aduc foarte des aminte de ea ori de câte ori îmi este dat să văd grotescul și, până la urmă, jalnicul spectacol al orgoliilor inflamate la care se pretează niște vedete de plexiglas care își etalează neam-prostismul pe post de emulație artistică.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *