Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Nea Fănuș, calupul de brânză și disciplina de partid

Inevitabil, atunci când evocăm dramaticele evenimente din decembrie 1989, gândul ne duce la anii de dinainte. Ani în care în societatea românească se acumulau, treptat și într-un ritm accelerat, mari și apăsătoare frustrări. Cozile interminabile la alimente, raționalizarea (?!) căldurii, programul de câteva ore la televizor, dintre care mai mult de jumătate despre Tovarășul și Tovarășa, precum și alte atâtea și atâtea curbe de sacrificiu în numele austerității fără de care România nu putea să își achite împovărătoarea datorie externă, urmate de crunta deziluzie că, o dată achitată datoria, destinderea mult așteptată nu venise, toate acestea au fost butoiul de pulbere care a explodat acum 30 de ani.

Și totuși, chiar și în acești ani de restricții, s-au petrecut niște isprăvi ai căror eroi principali erau nonconformiste personaje ale vieții noastre literare și artistice. Oameni care – atenție mărită! – erau, fiecare, remarcabile personalități creatoare în domeniul lor și nu zgomotoși veleitari care voiau să suplinească absența operei durabile cu agitația și cu zgomotul. Printre marii creatori și non-conformiști imbatabili Fănuș Neagu – pentru mulți dintre noi Nea Fănuș – având un loc aparte, inconfundabil.

Am mai povestit în acest ospitalier colț de pagină câteva dintre năzdrăvăniile cu care, la fiecare vizită a sa, ne fericea Nea Fănuș atunci când descindea în biroul de la etajul 3, corpul B al Casei Scânteii-acolo unde aveam biroul noi secțiile propagandă și sport ale cotidianului „Scânteia tineretului” – și cu siguranță voi mai povesti și altele cel puțin la fel de spumoase și mai pline de tâlc. De data asta, însă, dați-mi voie să vă povestesc o întâmplare care a fost intens reluată și comentată, mai ales pentru că eroul său principal, de fapt autorul scenariului și cel care a pus-o în act, a fost exact Nea Fănuș.

Se spune, așadar, că prin 1988, Nea Fănuș a descins la bufetul Uniunii Scriitorilor de la sediul din Calea Victoriei. După câteva indicii bine conturate pour les connaisseurs trebuia că venea din alte locații similare, așa încât toată suflarea prezentă la mese și-a ațintit privirea către încăperea din spate. Acolo unde Nea Fănuș, după ce a examinat cu mare atenție și cu mărită exigență galantarul gol a lansat un teribil strigăt de luptă: „Mi-e foame, nu am ce să mănânc, mi-e foame, dați-mi să mănânc!”

De prisos să spun ce tăcere s-a lăsat și cum se făcea onor clientela că nu a văzut și nu a auzit nimic. În schimb, Nea Fănuș nu s-a pierdut cu firea, ci, după ce a mai mormăit ceva în barbă, un anumit ceva care numai a compliment nu aducea, a plecat, semeț și vertical din bufet. Moment solemn după care onor clientela și-a putut scoate nasurile din farfuriile și așa cam goale…

După cum lesne vă puteți închipui, secvența a fost prompt raportată de către persoane de specialitate, acolo unde trebuie, așa că, pe linie ierarhică, s-a trasat organului municipal de partid sarcina să investigheze întâmplarea și să ia măsuri. Drept pentru care, Nea Fănuș a fost convocat la organizația de partid a Uniunii Scriitorilor, dar nu și la Municipiul de partid București. Măsură de bun simț, bine gândită, pe care, după cum se spune, a luat-o secretarul cu propaganda al CMB al PCR, un om cumpătat și cu mult bun simț, apreciat, pe merit, de către oamenii de cultură cu care a colaborat în bune condiții și pe care i-a și ajutat, firește, cât i-a stat în putință. Dar, pentru ca să se respecte cât de cât exigențele muncii de partid, secretarul municipiului PCR a decis să o trimită la discuție pe o tânără tovarășă din subordinea sa. Nu, însă, înainte de a-i atrage atenția cu cine are să poarte discuția tovărășească, recomandându-i să nu facă exces de zel, de principialitate partinică și de exigență revoluționară.

Lasă, însă, că nici prietenii lui Nea Fănuș, mai ales Mihai Ungheanu și Mircea Micu, binecuvântată fie-le amintirea!, nu puteau rata ocazia pentru a-l speria nițeluș și, bineînțeles, pentru a se amuza de ce va ieși. Așa că, a doua zi, cam pe la orele prânzului, Nea Fănuș s-a prezentat la BOB-ul uniunii, în cea mai bună stare. Adică apt combatant pentru o discuție pe linie de partid! Intră, prin urmare, Nea Fănuș în birou, se fac prezentările și tovărășica de la municipiu deschide discuția:

– Maestre Fănuș Neagu, sunteți clasic în viață, știți bine că fiecare declarație a dumneavoastră este așteptată cu mare interes și este comentată de cei care vă iubesc și vă citesc. În același timp, sunteți membru de partid și aveți o mare răspundere morală și politică pentru fiecare declarație pe care o faceți. Vă spun foarte sincer, nu m-aș fi așteptat ca tocmai dumneavoastră să faceți afirmații atât de incorecte cum sunt cele pe care le-ați făcut, ieri, la bufetul Uniunii Scriitorilor.

După asta, constatând că, subiectul discuției, adică Nea Fănuș, ascultă cu interes și respect zicerile sale, tânăra tovărășică prinde curaj și atacă subiectul în mod frontal:

– Din păcate, trebuie să recunoașteți că ieri, la bufetul Uniunii Scriitorilor, ați avut o atitudine confuză și neprincipială. Vreau să vă spun că ați făcut niște declarații care au produs confuzie și îngrijorat la nivelul organizației municipale de partid. De aceea, am fost trimisă aici și am ca sarcină pe linie de partid să discut cu dumneavoastră și să clarificăm toate aspectele, în mod principial, tovărășesc, în spiritul disciplinei de partid.

Nea Fănuș asculta cuminte și mai-mai că nu a cerut hârtie și creion ca să ia notițe. Așa că tovarășa de la municipiu a atacat problema în mod direct, tovărășesc:

– Ieri ați spus că vă e foame și că nu aveți ce mânca.

– Așa am spus, răspunde Nea Fănuș, îmi era foame și nu aveau nimic în galantarul de la bufet.

– Imposibil , răspunde juna activistă, cum puteți să spuneți așa ceva? Uite, eu, ieri am fost la bufetul dumneavoastră și mi-am cumpărat de acolo un calup de brânză de cam două kilograme.

Punct ochit, punct lovit! Cu vorbele asta, mingea intrase definitiv pe terenul lui Nea Fănuș. Care a preluat-o și a marcat:

– Dumneata ești scriitoare?

– Nu, sunt activistă la Comitetul Municipal de partid.

Pe loc, Nea Fănuș a explodat:

– Păi vezi?! De asta nu am avut eu ce mânca. Aia era brânza mea. Să îmi duci, imediat, brânza înapoi, la bufet!

În final, Nea Fănuș s-a ridicat, i-a sărutat ceremonios mâna domniței și a părăsit sala la fel de țanțoș și de demn, așa cum o făcuse cu o zi înainte la bufetul Uniunii Scriitorilor. Adică exact cum suna sloganul-standard din comunicatele oficiale ale vremii: „întâlnirea și convorbirile s-au desfășurat într-o atmosferă cordială, tovărășească”.

Post scriptum: Pentru că acest text a apărut în ediția din 25 decembrie, adică în Sfânta Zi a Nașterii Domnului, doresc să vă transmit, stimați cititori și prieteni virtuali, cele mai frumoase gânduri, urări calde pentru un Crăciun Luminos și un An Nou, 2020, cu sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi!