Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

„Eu folosesc termenii de general și particular, fiindcă , în logică, spre deosebire de dumneavoastră, de Securitate, nu există gradul de colonel!”

Am mai spus-o și o voi mai spune-o de câte ori va fi nevoie: una dintre marile șanse ale generației mele, a celor care am trăit anii studenției în acea perioadă de relativ dar real dezgheț politic, ideologic și cultural din perioada 1965-1971, a fost aceea de a fi cunoscut experiența a ceea ce cu o formulă devenită repede clișeu, în toată puterea cuvântului, s-a numit „voioasa, libera cugetare”. Oricât ar părea de ciudat, zicerea îi aparține lui Friederich Engels, cel care, alături de Karl Marx, a fondat materialismul dialectic și istoric, denumit de Lenin „diamat”. Pot depune mărturie, în acest sens, mulți colegi de generație, bineînțeles și cei de la facultățile de filosofie ale universităților din București, Cluj-Napoca și Iași.

Iar atunci când mă gândesc la această „voioasă, liberă cugetare”, am în vedere, deopotrivă, deschiderea către abordările filosofice care nu se încadrau în tiparele procustiene ale materialismului dialectic și istoric, precum și prezența la catedra universitară a unor oameni de înaltă ținută intelectuală, înzestrați, de la mama natură, cu o minte iscoditoare și cu o vorbă curajoasă, de la care noi, studenții lor, am deprins acea lecție unică în felul său a voioasei, liberei cugetări. Printre acești adevărați magiștri, un loc marcant, greu de egalat, ocupă și trebuie să ocupe logicianul Radu Stoichiță. Un eminent exeget al lui Hegel, un dascăl având un admirabil har al zicerilor pe cât de curajoase pe atât de greu de uitat. Greu de uitat, fiindcă greu de contrazis, iertat să fiu!, nu prea cred că este cazul…

Memoria orală a facultății bucureștene de filozofie și, poate, nu numai a ei, păstrează – sau ar trebui să păstreze!- multe și savuroase întâmplări al căror erou principal a fost Radu Stoichiță. „Nenea Radu” pentru colegii săi de la catedra de logică, dar și pentru noi, acei studenți care am avut privilegiul ca Radu Stoichiță să ne accepte printre cei cu care binevoia să adăsta la un pahar de ceva licoare, în diverse ambianțe cum ar fi restaurantul „Opera”, situat foarte aproape atât de clădirea Operei Române, de Podul Elefterie și de biserica cu același nume, dar, din fericire, și de sediul de atunci al facultății de filosofie de pe bulevardul 6 martie (de-acum fostul bulevard!).

Una dintre aceste întâmplări, care mulți ani a făcut vogă în mediul universitar fiind exact cea pe care o voi evoca, astăzi. Întâmplare care la datează cam de prin anii *68-70, când multe cadre ale Ministerului de Interne urmau, la fără frecvență, cursurile facultății de drept a Almei Mater din Capitală. Trebuind, desigur, să susțină și niscai examene. Examene la care, oricât ar părea de surprinzător, temuta calitate de lucrător în aparatul Ministerului de Interne sau, mai ceva, în aparatul Consiliului Securității Statului, nu reprezenta argumentul determinant pentru toți profesorii de la facultatea de Drept pentru a le da respectivilor note de trecere și, cu atât mai puțin, mari! Motiv pentru care, chiar dacă mai și puneau burta pe carte, unii sau alții dintre acești cursanți, apelau la strategii de câștigare a bunăvoinței.

Ei bine, unul dintre profesorii care nu prea se dovedeau dispuși să facă mai concesii acestei categorii de „studenți de la FF” fiind Radu Stoichiță, care, la facultatea de drept, preda cursul de logică formală numită în mod curent logica clasică, pentru a o distinge de, să zicem, logica matematică. Disciplină pe care nouă, studenților de la filosofie, ne-o Radu Stoichiță. Și cum logica formală/clasică era recunoscută ca o disciplină extrem de riguroasă și de complicată, este lesne de înțeles motivul pentru care câțiva studenți mai grijulii s-au gândit la o cale de a–l îmblânzi pe conf. univ. dr. Radu Stoichiță. Cum-necum, uite că i-a venit cuiva ideea de a-l invita pe acesta la Casa de Cultură a Ministerului de Interne, unde să susțină (cică!)o informare politică în fața unui public atent selecționat. În fapt, un public alcătuit, deloc întâmplător, exact din cursanții acestuia și viitorii respondenți la examenul la disciplina logică formală.

Zis și făcut! Invitația fiind lansată, Nenea Radu s-a gândit să nu vină cu mâna goală, așa că a venit la Casa de Cultură de pe Splai dimpreună cu doi oameni de mare încredere. Concret, cu prof univ. dr. Paul Popescu-Neveanu, personalitate marcantă a științei psihologice și cu lector univ. dr. Petre Bieltz, el însuși nume de referință în știința logicii. Prudente, gazdele l-au informat, în prealabil, pe distinsul invitat cum că publicul este alcătuit din tinere cadre a căror fierbinte dorință era numai și numai aceea de a afla , din sursele cele mai autorizate, cele mai informații despre un anume subiect, Aristotel zis și Stagiritul, ca și despre alți colaboratori ai săi. Iar, pentru a fi cât mai convingători, au scris pe un bilețel, cu nume și prenume, cine alcătuia distinsul auditoriu. Desigur, fără a mai specifica și locul de muncă al tinerelor cadre.

Urcă, așadar, Nenea Radu la tribună, soarbe din paharul de pe masă, pahar în care se afla o anumită cantitate de votcă, și își începe prelegerea. Prelegere pe parcursul căreia reveneau foarte des termenii „general și particular”. Revenire care, pe bună dreptate, a stârnit oareșce nedumeriri pentru distinsul auditoriu, motiv pentru care coordonatorul acțiunii- el însuși cadru specializat!- i-a scris invitatului un bilețel în care l-a rugat să precizeze ce se înțelege prin aceste nume de cod. Prompt, Nenea Radu s-a executat:
— Eu folosesc termenii de general și particular, fiindcă , în logică, spre deosebire de dumneavoastră, de Securitate, nu există gradul de colonel!

De prisos să vă mai spun ce mare tăcere s-a lăsat în sală și cât de repede s-a isprăvit manifestarea cultural-educativă. Nu pot, însă, încheia fără a menționa comentariul pe care, în locul acelui clasic cor, care făcea comentariile în momentele culminante din tragediile elene, mi l-a împărtășit chiar profesorul Paul Popescu-Neveanu. Cel de la care am aflat isprava pe care tocmai v-am povestit-o:
— Și cu asta, gata cu informările politice ale lui Radu (Stoichiță) la Casa de Cultură a MAI!