Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

A murit George!!!…

De data asta, toamna lui 1968 ne găsea la reuniunea din septembrie – citiți vă rog: sesiunea de restanțe – într-o formulă cumva… incomplectă. Adică din echipa noastră reprezentativă, anul II bis filozofie, lipsea George Țărnea, o piesă de bază și, mai ales, de neînlocuit. Așa că nici nu era de mirare dacă, văzându-ne la masa de lucru din cafeneaua „Tosca”, lumea bună ne întreba cu insistență: Unde e George? De ce nu a venit George?

Unde era George și, mai ales, de ce nu era prezent și George alături de noi? – iată întrebări la care nici nu era prea greu de răspuns. Pentru că George, aflat, în stagiunea 1967-1968 în anul II tris, renunțase să mai studieze filozofia – știința celor mai generale legi ale naturii, societății și gândirii – pentru a se dedica studierii și aprofundării științelor dreptului. Fiind admis în anul I al facultății de drept a Almei Mater bucureștene. După care, plecase pe litoral, la Costinești dacă nu mă înșel, unde, aveam să aflăm mai târziu, stabilise o performanță greu de egalat! Adică, așa după cum i-a scos vorba hâtrul nostru coleg și prieten Morel Zelțer, a reușit să fie „singurul barman din istoria litoralului care a dat faliment!” Dar nu de unul singur, ci în echipă. Drept este,însă, să vă spun că, pentru a reuși să obțină această performanță, George a beneficiat de ajutorul unui desant specializat în ale artei degustării licorilor fine, din care, după cum îmi aduc aminte, au făcut parte cadre specializate precum Dan Boiță, Dan Cilibiu, Octavian (Tavi) Stoica, Gabi Iuga et comp.

Azi așa, mâine așa, până când Sandu Monciu, încă nu și Al. Monciu Sudinschi!, exasperat de insistența întrebărilor, a scăpat paharul de coniac și a slobozit un strigăt care a făcut să încremenească onor clientela și personalul cafenelei:
— Să le spuneeeem??? George a murit! George s-a spânzurat de supărare fiindcă nu a vrut Majurul să îl treacă la examen.

Sincer să fiu, nu îmi face nici-o plăcere să pomenesc numele celui poreclit astfel, adică al lui Haralambie Niculescu, funest personaj devenit din aparatcic conferențiar universitar de economie socialistă, dar aste este situația! Iar, în ceea ce privește scorneala asta, Sandu avea ceva dreptate, fiindcă, acum câtăva vreme, v-am povestit, tot aici, în acest colț ospitalier de pagină, cum l-a dus cu preșul George promițând-i că face un referat și nu l-a făcut în vecii vecilor…

Nici nu terminase bine Sandu să dea pe gură vestea că la masa noastră s-a strâns buluc de lume, care mai de care dorind să afle cum și de ce s-a sinucis George.
— Nu știuuuu, răcnea Sandu din toți boșogii, fiindcă noi l-am întrebat pe George, dar el dormea între flori și nu a vrut să ne răspundă.

Acestea fiind zise, ne-am ridicat și am părăsit cafeneaua copleșiți de tragedie. După care, subsemnatul a tras o fugă până sus, la Piața Puișor, pe strada Cedrilor, unde locuia Tanti Teodora, minunata mea mătușă, de la care am luat niște bentițe negre, de doliu, pe care, după amiază, Sandu, eu și ceilalți membri ai echipajului, ni le-am prins la reverul hainei, în semn de ultim și nestins omagiu adus lui George. Firește, am continuat să povestim co-mesenilor și cunoștințelor de pahar cum dormea George între flori și nu vroia să ne spună de ce și-a luat viața.

Au trecut restanțele, am luat, cum-necum, examenele și uite că am ajuns și în seara lui 30 septembrie, adică în ajunul deschiderii noului an universitar. Seară în care, aici, la „Tosca”, subiectul cel mai intens dezbătut a fost, se înțelege, moartea lui George!

Ei bine, tocmai când povesteam noi mai cu patos tragedia, iar de la o masă sau de alta ni se trimiteau, mie, lui Sandu și lui Morel, cei trei prieteni crunt încercați, cafele sau câte o sută de coniac întru pomenirea marelui dispărut, cine credeți că intră pe ușă? Intră George!!!

Prima care l-a văzut a fost doamna Rica, ospătărița, care a scăpat tava supra-încărcată și strigat:
— Doamneee, ce îmi văd ochii! Ăsta e George sau e strigoiul?

Brusc, mai toată lumea s-a ridicat de la masă și care mai de care îl invitau pe George – cel viu nu pe strigoi – să le povestească prin ce miracol a înviat și cum se face că acum este printre noi. Ajungându-se, până la urmă, la sursa primară a informației, adică la Sandu și la mine, bașca Morel și alții care colportaseră vestea. Cutremurat de cele auzite, George a venit la masa noastră și ne-a trânti un „hai sictir mă, nenorociților!” Apoi, semeț și hotărât a ieșit din cafenea cu gând să treacă strada la căminul 6 martie, unde, bineînțeles, îl așteptau cu drag și dor câteva romantice studentine.

Numai că, ceasul rău pisica neagră, vrând el să traverseze printr-un un loc nepermis, l-a acroșat un troleibuz care tocmai se apropia de stația 6 martie. Fatalitate! fix lângă cafeneaua „Tosca”. Impact de pe urma căruia George s-a trezit aruncat pe trotuar, dar, din fericire, fără să fi pățit alte dandanale. Iar, după ce s-a văzut teafăr și bine-merci, George a venit ață la masa noastră și ne-a zis: – Haideți mă nenorociților să îmi faceți parastasul la „Berlin” (celebra terasă din vecinătatea Căii Victoriei)!
Și uite așa s-au dus și ultimii bănișori pe care George reușise să îi pună deoparte din încasările sale de barman la Costinești!…


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „Boema. Cronica unor întâlniri memorabile”

  • Măi Zmaule, m-asteptam să-mi răspunzi in versuri, dar … nu-i nimic, merge și așa!
    Dacă cumva (???) mai „corespondezi” in „privat”, cu Ada, poate o rogi sa intre pe „pagina invitaților”, că tare mi-e dor de ea ????

    • Salut, George. Postez foarte rar, sunt suparata pe maestrul Cristoiu pentru manevra cu evz. Si eu am cautat într-o zi postari de-ale tale si de-ale lui Nikola, dar nu am gasit. Pacat ca s-a spart „gasca”.

      P.S. Nu „corespondez” cu Zmaul. S-a întâmplat sa-i scriu o singura data în privat, când am vrut sa l ajut într-unul dintre meciurile pe care le-a avut cu Cernat.
      Si, pe domnul Cionoff nu-l citesc, nu-l comentez pentru ca perioada comunista a facut mult rau familiei mele si… mi-e lehamite de asemenea scrieri. 😳 :mrgreen:

      • Vezi, tocmai îti raspunsesem dincolo, ca nu stiu daca o sa mai postez, pentru ca povestea cu evz. ma deranjeaza foarte mult si… în secunda urmatoare nu am mai putut deschide editorialul lui I.C. decât pe evz. Urasc asta si detest evz. :mrgreen:
        Asa ca, înca o data, îti urez sa fii fericit, George, eu cred ca o sa postez din nou foarte rar! 🙂

  • Dacă tot reapăruși
    Mai rău ca un spiriduș ?
    Zmaule te-aș întreba
    Pe unde fusăși, mata?
    Te rog nu te supăra,?
    Căci te-am întrebat „așa”,
    Nu că m-ar interesa!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *