Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Un comunicat de presă a la Corneliu Mănescu

Este lesne de imaginat ce ecou a avut, atunci, prin ianuarie sau februarie 1969, printre noi, studenții Universității bucureștene, vestea că ministrul de externe, Corneliu Mănescu, va veni în aula facultății de drept la o discuție deschisă. Discuție numită, vream sau nu vream, o informare politică, dar care, datorită harului și șarmului aparte ce îl caracterizau pe distinsul nostru invitat, a lăsat la o parte tot ceea ce ținea de tipicul obtuz al termenului.

Iar, pentru a înțelege mai bine în ce condiții am avut noi, studenții, onoarea și plăcerea de a-l avea ca invitat pe șeful diplomației române, atunci, în ianuarie sau februarie 1969, mă grăbesc să adaug că ne aflam la doar scurtă vreme de când Corneliu Mănescu își încheiase, la 23 septembrie 1968, mandatul de Președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunări Generale ONU. Ministrul român de externe fiind primul reprezentant al țărilor din „sistemul mondial socialist” (alt clișeu din vocabularul vremii) ales în această funcție. În plus, din relatările presei, aflasem că, la încheierea mandatului, început la 19 septembrie 1967, Corneliu Mănescu primise din partea președintelui Statelor Unite ale Americii, Lyndon B.Johnson, aceste cuvinte de înaltă apreciere: „Prin felul în care ați condus lucrările acestei sesiuni,ați câștigat noi onoruri pentru țara dumneavoastră și pentru Dumneavoastră”.

Cam acestea erau cele câteva dintre informațiile pe care le aveam noi, studenții, la jumătatea anului universitar 1968-1969, despre Corneliu Mănescu și despre performanțele diplomației românești. Desigur, peste timp, cei doritori să aprofundeze subiectul pot consulta cu mult folos volumul de documente apărut în seria „România- Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii Războiului Rece”, apărut în anul 2018, sub îngrijirea ambasadorilor Nicolae Ecobescu și Paraschiva Bădescu, volum în exclusivitate consacrat acestui eveniment.

Nu îmi mai amintesc acum cui anume i-a venit această idee, dar știu cu certitudine că invitația i-a fost remisă lui Corneliu Mănescu de către inimoasa noastră colegă din anul III al facultății de matematică, Zoia Elena Ceaușescu.

Și iată că a venit și ziua întâlnirii ministrului de externe cu studenții, iar aula universității era , practic, neîncăpătoare. Asta și datorită faptului că, spre deosebire de alte acțiuni la care accesul era permis numai pe bază de liste și de tabele, de data asta accesul a fost liber și neîngrădit. Degajat, deschis și cordial, distinsul nostru invitat a urcat la tribună și a ținut un discurs care ne-a captivat atât prin noutatea și substanța informaților, cât și prin inteligența și franchețea cu care invitatul nostru se referea la evenimente sau la personalități de marcă ale lumii politice europene și trans-oceanice. Ba chiar, la un moment dat, Corneliu Mănescu a spus un banc extrem de gustat de asistență, care, pe bună dreptate, a făcut , rapid, carieră publică. Fapt datorat, în egală măsură, ironiei acide a anecdotei, cât și împrejurării că aceasta se referea la un subiect extrem de sensibil, conflictul sovieto-chinez. Conflict față de care România a avut o abordare curajoasă și echidistantă, dar presa trebuia să păstreze o marjă de prudență și de echivoc în formulări.

Nu contest, poate că, spus azi, după mai bine de cincizeci de ani, și mai ales citit de către un public care, în majoritate, nu a cunoscut cum funcționa acea limbă de lemn, adică limbajul standardizat al comunicării oficiale, bancul nu va avea o prea mare priză. Cu toate acestea, îl repet fiindcă sunt convins că, și acum, el își păstrează savoarea și farmecul.

Așadar, zicea Corneliu Mănescu, undeva, într-o localitate situată la granița chino-sovietică, a avut loc un conflict armat. Cum va fi el relatat de agențiile de presă din URSS, din China și din România? Păi, zicea tot Corneliu Mănescu, el va fi relatat cam așa:

1. Comunicat de presă, Agenția China Nouă: O nouă crimă a „tigrilor de hârtie” de la Kremlin. Ieri, două tractoare chineze, care arau în mod pașnic într-o comună de la granița chino-sovietică, au fost atacate în mod bestial de două avioane pirat sovietice. În legitimă apărare, cele două tractoare chineze au deschis focul și au doborât cele două avioane-bandit ale imperialiștilor sovietici.
2. Comunicat de presă, Agenția TASS: O nouă și bestială provocare a imperialismului chinez. Ieri, două avioane sovietice care au venit, în mod tovărășesc, să împrăștie în mod pașnic îngrășăminte chimice, dorind să îi ajute pe țăranii chinezi dintr-o localitate aflate la granița chino-sovietică, au fost atacate de două tancuri ale regimului criminal de la Pekin și care erau deghizate în tractoare. În legitimă apărare, avioanele sovietice au deschis focul și au zdrobit cele două tancuri-unealtă ale imperialismului chinez, dând o lovitură necruțătoare trădătorilor cauzei forței de nezdruncinat și unității indestructibile a sistemului mondial socialist
3. Comunicat de presă, Agenția Agerpres: Ieri, la granița chino-sovietică, a avut loc un schimb de experiență pe probleme de agricultură. Schimbul de experiență s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, tovărășească.

Acesta este bancul! Iar pentru a-l citi într-o cheie adecvată, fac mențiunea că în limbajul oficial, în mod deosebit în limbajul presei timpului, existau câteva sintagme-cheie care defineau nivelul relațiilor pe linie de partid și de stat. Nivelul cel mai de jos, pentru relațiile conflictuale, dacă nu chiar acute, era exprimat prin formula „întâlnirile și convorbirile s-au desfășurat într-o atmosferă tovărășească”. Pentru nivelul mediu al relațiilor – pe care tot Corneliu Mănescu l-a definit prin formula „el vorbește – tu te uiți pe geam, după care vorbești tu și el se uită pe geam” – se folosea sintagma „atmosferă cordială”. În fine, pentru nivelul superlativ al relațiilor politice și sau diplomatice, mai ales dacă era vorba direct despre „tovarășul Nicolae Ceaușescu”, iar mai târziu ceva, și pentru „tovarășa Elena Ceaușescu”, se recurgea la zicerea „atmosferă de caldă prietenie, caracteristică relațiilor între țările, partidele și popoarele noastre”.

Înțelegeți, cred, ce s-a întâmplat, de fapt, la granița chino-sovietică!