Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

Boema – Cronica unor întâlniri memorabile

„Nene” în conflict cu doamna… dicționar

Am mai povestit, aici, despre obiceiul pe care îl aveam noi, cei care cu vreo cincizeci de ani în urmă, studenți fiind, ne încercam norocul în paginile unor prestigioase reviste -„Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Viața Românească”, „Contemporanul” sau „Amfiteatru” – ca ,după ce ne vedeam numele tipărit la gazetă,să ne înființăm la restaurantul Uniunii Scriitorilor. Acolo unde, cu puțin noroc îi puteai vedea (măcar) pe câțiva dintre scriitorii nostri reprezentativi din toate generațile. Și cum pe unii îi cunoașteam din redacții, mai bine spus dădeau ei semene că ne cunosc, din scris sau măcar din vedere, se pate lesne bănui cam cât „de-ai casei” începusem să ne credem!

Așa se face că grupul nostru de căminiști din Complexul Grozăvești – având în nucleul său de bază pe Florentin Popescu, pe Victor Ivanovici (de la Filologie), pe George Țărnea, Morel Zelțer și pe subsemnatul (de la Filosofie) semnam mai des condica de prezență aici decât… la facultate. Fiind primiți cu bucurie în vorbă de către scriitori consacrați, așa după cum cere legea nescrisă a dialogului între generații. Nu ar fi, zic eu, de prisos să adăug că, în nici-un caz, nu ne-ar fi trecut prin cap să sărim calul, adică să încălcăm regulile de bună cuviință și să ne tragem de șireturi (cum zicea o vorbă la modă) cu cei mai mari ca noi, atât ca vârstă cât și ca număr de texte tipărite la revistă.

Cu toate acestea, nu pot să ascund faptul că se mai întâmpla, fie și fără voia noastră, ca lucrurile să ia întorsături neașteptate, așa încât era nevoie ca înțelepciunea și răbdarea mai vârstincilor clienți ai restaurantului Casei Scriitorilor să ne ajute să depășim impasul. Cu toate acestea, repet și întăresc, nu îmi aduc aminte ca grupul nostru să fi făcut ceva care să încalce normele de bună cuviință și de civilizație. Nostimade,însă, avea la active cât cuprinde…

Bunăoară, într-o seară, când ne bine dispusesem serbând nu știu ce eveniment editorial al unuia dintre noi, Nene, prietenul și convivul nostru, student la limbi romanice, a întrebat-o, afișând o mina veselă foc și o privire foarte șugubeață, pe doamna Candrea, legendara ospătară a localului, dacă este rudă cu… Dicționarul Candrea?! De prisos să adaug că din moment ce nici unii dintre noi, studenți fiind, nu știm că întrebarea lui Nene se referea la o lucrare clasică – „Dicționatul enciclopedic ilustrat al limbiii române din trecut și astăzi” scris de I. Aurel Candrea și apărut în anul 1931 – era cu atât mai greu de bănuit că exact doamna Candrea era obligată să știe despre ce este vorba în propoziție. Greu ar fi fost, spuneam, pentru mulți dintre noi, să știm prea multe despre I. Aurel Candrea și scrierile sale, nu însă și pentru prietenul Nene, spirit rafinat, cultivat și profund, care în pofida vârstei era cu adevărat ceea ce se numește un erudit. Ducând, astfel, mai departe luminoasa tradiție a unei nobile familii de cărturari ieșeni.

Brusc și pe loc, doamna Candrea și-au adus aminte că se află în exercițiul funcțiunii și, după ce ne-a spus că „nu ne permite să fim obraznici fiindcă ea l-a servit și pe tovarășul Nicolae Labiș” care niciodată nu a ofensat-o, ne-a somat să achităm consumația și să eliberăm masa. Cum, la acea oră de seară, localul era plin, tevatura de la masa noastră nu putea să nu atragă atenția onor clientelei. Motiv pentru care, de la o masă vecină, unde se afla cu soția și cu Marin Preda, un distins critic literar mi-a făcut semn să stăm de vorbă. (Cer scuze, dar întrucât nu i-am cerut permisiunea de a-i spune numele mă rețin să o fac.) „Ce se întâmplă – m-a luat domnia sa din scurt – aveți probeleme cu banii? Să îmi aducă mie nota și când luați voi colaborările de la reviste, treceți pe la mine, la redacție, ca să rezolvăm”.

Plăcut suprins de acest gest, i-am explicat distinsului domn că, de fapt, nu a fost vorba propriu-zis despre un conflict de natură pecuniară, după care i-am povestit isprava lui Nene. Amuzat, binefăcătorul nostru l-a chemat pe tovarășul Șapira, bag seama șeful locantei, explicându-i nostimada și punând o vorbă bună pentru noi spre a nu fi declarați persona non grata…

Asta era, după câte îmi aduc aminte prin 1967-1968. Peste numai câțiva ani, sunt convis că doamna Candrea ne-ar fi servit și încă în regim de protocol 0! Fiindcă, pentru prieteni, Nene era… Nene, dar, în acte, el se numea Ioan Petru Culianu!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „Boema – Cronica unor întâlniri memorabile”

  • Se pare totusi ca doamna Candrea, ospatara, nu a dat neaparat dovada de incultura, daca nici studentii petrecareti nu aveau habar despre existenta dictionarului lui Candrea.

    Nici nu se compara cu incultura crasa a lui Adrian Severin, care, întrebat fiind ce parere are ca apa de la robinet are doi atomi de hidrogen si doar unul de oxigen, a raspuns : „vom cerceta si daca se confirma, vom lua masuri sa sanctionam vinovatii”. 😆

    • Lăsând la o parte faptul că apreciez la tine, ca gazetar, implicarea în viața de zi cu zi a cetății, așa cum te-am rugat de mai multe ori, vreau să bucuri pe cei care te urmăresc și cu pagini de memorialistică.
      Ai avut privilegiul să fii înconjurat de vârfuri ale elitei culturale și ale boemei timpurilor cu parfum de amintire.
      Ai atâtea amintiri, mai ales despre oameni care nu mai sunt și care au fost de top, încât evocarea ta ar fi bine venită și bine primită. G

  • Frumoase amintiri! Dar cui pasă?
    Doar nouă, cea din generația noastră, stimate invitat.
    Apăi, tineretul, nu știe ce s-a întîmplat mai alaltăieri, darămite în anii de atunci.
    Noi, cei tineri de atunci, eram conștienți de faptul că înaintașii noștri ne-au…bătătorit drumul.
    Generația de astăzi nu ne recuoaște pe noi, cei vîrstnici, ca fiind înaintașii ei, darămite să mai fie conștienți de faptul că…le-am bătătorit drumul. Pe toate liniile.
    Cel mai elocvent exemplu este săptămâna în care Maestrul a vizitat Moldova.
    Nicio reacție POZITIVĂ din partea postacilor de serviciu.
    Dar, reacții NEGATIVE, cu tentă evidentă de schimbare a subiectului, au fost cu duiumul!

    • Batrânete, haine grele!
      Mosule, reciteste-ti postarile de sâmbata! Nu-i asa ca, tu însuti ar trebui sa-ti faci mea culpa pentru „schimbarea subiectului”? 😆

      • Care mos ? E politicos ? Vin laaaàaaaaaaaaaaaaaa tineeeeee!

        • Monsieur Bunescu, iar ai visat urât azi-noapte?!
          Nu vezi ca cel care posteaza îsi zice el singur „Moșul” ?!
          Culca-te la loc et fais de beaux rêves cette fois-ci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *