Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Ispitele poetei și sfiala lui nea Lică Velea

Pentru tinerele generații, numele lui Nicolae Velea nu mai spune nimic! Așa cum, din păcate, nu le mai spune nimic numele altor mari slujitori ai limbii și ai culturii românești, care păcătuiesc amarnic neavând pagină de Facebook și nici cont pe canalele de socializare mondenă. Cu toate acestea, am avut, în ultima vreme, și multe frumoase ocazii ca, în discuții cu mai tineri interlocutori, aceștia să arate un sincer interes dorind să știe ceva mai mult despre cum arăta lumea literară și jurnalistică a țării în acea perioada de relativă, dar reală, deschidere politică și spirituală în care generația mea și-a petrecut anii studenției. Evocări din care nu putea și nu avea cum să lipsească Nicolae Velea (Nea Lică), personaj foarte pitoresc, dar, în primul rând, scriitor de mare talent care merită recitit cu mult folos și acum.

Am, însă, și un motiv personal foarte dureros pentru a-l evoca pe Nea Lică și anume faptul că, în acea seară de dinainte ca el să moară în troienele de pe drumul care duce la (acum fostul) Hanul Prahova, spre (iarăși fosta) Piața Scânteii, am fost printre ultimii care l-au mai văzut în viață. Mă aflam, așadar, împreună cu colegii și prietenii mei de redacție, Mihai Milca și Corneliu Ostahie (binecuvântată fie-i amintirea lui Cornel!) la Hanul Prahova, atunci când, pe la orele 6 fără 20, după amiază, a intrat în locantă Nea Lică. Pe care, după bunul nostru obicei, am vrut să îl și cinstim cu o votcă mare. Doar că, ora închiderii la han era fix ora 18, iar ultima comandă se primea cu o jumătate de oră înainte, adică la ora 17.30, așa că Fănel, ospătarul nu a mai putut să onoreze comanda. Nea Lică a mai zăbovit câteva minute la masa noastră, după care a ieșit, probabil cu gândul să își încerce norocul în altă parte. A două zi spre prânz ne-am pomenit în redacție cu Fănel, ospătarul, care, cu ochii în lacrimi, ne-a povestit că Nea Lică a fost găsit mort în zăpadă în urma unui șoc hipotermic pe care l-a făcut după ce a încercat, zadarnic, să se ridice de pe ghețuș.

Dar nu numai despre asta aș vrea să povestesc acum despre Nicolae Velea, ci despre alte câteva snoave picante care, la vremea lor, au circulat și au făcut carieră. Una dintre acestea fiindu-mi povestită de către nimeni altul decât de Nea Fănuș Neagu, neîntrecutul maestru al cuvântului potrivit la locul potrivit.

Se spune, așadar, că într-o vară când se aflau în vacanță la vila scriitorilor de la Neptun – asta, desigur, la vremea când Nea Fănuș și Nea Lică erau , vorba poetului „tineri și la trup curați”, unei anume poete i-a căzut cu tronc Nea Lică! Nea Fănuș mi-a spus, firește, numele și prenumele poetei, dar pentru că ea nu se mai află printre noi, socotesc că e mai bine să o numesc doar Poeta și atât! Sau, mă rog, pentru a vă ajuta să ghiciți despre cine este vorba, am să vă mai spun că, odată, cam prin 1967, într-un pamflet, Eugen Barbu se referea la ea în felul următor: „E o poetă, frumoasă ca un cal, care mă înjură, dar nu știu ce i-am făcut. Adică știu ce i-am făcut dar astăzi nu-i mai fac și de asta mă și înjură”.

Dar să revenim. Pune, deci, poeta ochii pe Nea Lică și nu numai că îi pune, dar îl și invită la masa ei, îl tratează cu ceva, după care îl ia pe sus și, vezi bine, îl duce în camera sa. De unde trece ceva vreme, iar Nea Lică nu mai iese. Normal și firesc Nea Fănuș se îngrijorează și, împreună cu Ion Băieșu, comeseanul său, merg să vadă ce s-a întâmplat. Se cocoță Ion (Guță) Băieșu pe umerii lui Nea Fănuș și ajunge cu privire fix la, fereastra camerei în care locuia poeta. Și ce îi văd, lui Guță Băieșu, ochii acolo? Păi îi văd ochii pe poetă care, aflată deja în costumul Evei, îl îmbia în fel și chip pe Nea Lică să facă „fapta aceea ce-o face omul cu femeia’’, așa cum atât de frumos a mai zis Geo Dumitrescu. Dar asta nu e totul, fiindcă îl văd și pe Nea Lică stând, sfios nevoie mare, într-un ungher al camerei și aud bolborosind:
— Tovarășa…, eu nu pot să face ce îmi cereți dumneavoastră. Mie îmi e rușine. Eu v-am învățat la școală!


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Este neliniștitoare credința românilor că cei din Diaspora au adus virusul

Breaking News:
Criza coronavirus

În Italia cifrele COVID-19 se „stabilizează”
Luminile s-au stins pentru „Ora pământului” în ciuda crizei
Să murim de râs, nu de coronavirus