Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Ce se întâmplă atunci când ai uitat acasă carnetul cu prețioasele indicații…

Mare emoție și multă bucurie s-au mai iscat atunci când secția de presă a CC al PCR a informat conducerea ziarului „Scânteia tineretului” că din echipa de reporteri care urmau să îl însoțească pe Nicolae Ceaușescu într-o vizită de lucru într-un județ al țării va face parte și un reprezentant al cotidianului CC al UTC! Firește, existau și niște anumite criterii în funcție de care trebuia selectat respectivul gazetar: să fie membru de partid, să nu aibă probleme la dosar și alte de asemenea fel.

Drept pentru care,au început să apară tot felul de propuneri și de sugestii, mai fiecare secție a ziarului având pretenția că poate și trebuie să fie reprezentantă, cu cinste și cu pricepere, în această înaltă misiune. Noi, cei de la propagandă aveam argumentul că fiind o vizită de lucru a conducătorului partidului și statului, obiectivul ei era înfăptuirea neabătută a hotărârilor istorice ale congresului (al nu știu câtelea ) al partidului, așa că trebuia să meargă unul dintre noi, cei trei din echipaj. La rândul lor, cei de la secția viață de organizație, revendicau să meargă unul dintre ei dat fiind faptul că, și cu acest prilej, „Tovarășul” urma să aibă un dialog cu acest important detașament al clasei noastre muncitoare,dialog din care urmau să decurgă noi o direcții de acțiune pentru organizațiile UTC, ceea ce ținea direct de domeniul lor de activitate. Dar pentru că așa cum se întâmplă întotdeauna atunci când operează principiul „când doi se ceartă, al treilea câștigă”, și de data asta tot la fel s-u petrecut lucrurile! Așa că au avut câștig de cauză colegii din secția economică a ziarului!

Asta era, însă, doar o etapă din ciclul mult mai încâlcit care ducea de la stabilirea reprezentantului ziarului nostru la această vizită de lucru până notificarea că respectivul a fost acceptat de către decidenți. Adică de către secția de presă a CC al PCR și, desigur, nu numai de acolo. În ceea ce privește alegerea norocosul reprezentant al gazetei, aici lucrurile au mers ca unse! În virtutea algori „ăla că eu, ăla că tu”, până la urmă a dat norocul peste. Somoza. Nu, nu vă îngrijorați, nu era vorba despre temutul Anastasio Somoza, dictatorul militar care a condus Paraguay-ul între anii 1967—1972,respectiv 1974-1999, ci despre colegul nostru Alexandru Stroe!Băiat serios, muncitor și disciplinat,dar care, pentru că avea mereu o figură sobră și îngândurată,asta m-a făcut să îi zic „Somoza” și așa i-a rămas numele.

Îl cheamă, deci, redactorul șef, Emil Marinache, om de treabă și bun coleg, pe șeful secției economice, Virgil Simion, îi comunică decizia, care urmează ca Virgil să își instruiască temeinic subalternul. Ceea ce , sibian disciplinat fin fire și conștiincios fiind, Virgil îl convoacă pe Somoza al nostru și îi dictează, punct cu punct, principalele teme pe care să le reflecte fidel în reportaj. Adică vreo 12 pagini de „prețioase indicații” privind reflectarea justă a prețioaselor învățăminte de înaltă valoare teoretică și practică rezultate din nouă vizită de lucru a Tovarășului.

Până aici, toate bune și la locul lor. Doar că, înarmat fiind cu notițele alea pe 12 pagini și cu delegația semnată și parafată, Somoza al nostru contată că îi mai lipsea ceva. Ceva despre care l-a și informat pe șeful de secție:
— Vorba e, cu ce bani plec eu pe teren? Acum este ora 15, 40 și la casieria Editurii Scânteia s-a închis?

Întrebare la care Virgil nu a avut ce face și a scos din portofel câteva bancnote care aveau imprimat pe ele chipul marelui nostru patriot și revoluționar Nicolae Bălcescu. Precaut și atent, și de data aceasta, la fiecare amănunt din fire, Sandu-Somoza a ridicat întrebare:
— Dar, oare, or să îmi ajungă numai banii ăștia?

După un oftat greu, Virgil nu a mai avut ce face. Și-a strâns lucrurile, adică și-a încheiat ziua de muncă în redacție, după care l-a luat cu el pe Sandu-Somoza și au mers ață până la prima agenție CEC. De unde Virgil a scos ceva bănișori pentru a asigura siguranța financiară a deplasării reporterului nostru special.

În acest fel putem spune că nu mai existau motive de îngrijorare privind succesul deplin al misiunii lui Sandu-Somoza, prima de acest fel pentru „Scânteia tineretului”. Fiind ,prin urmare, așteptat cu mult interes telefonul pe care trimisul nostru special avea să îl dea pentru a le dicta colegelor de la secția dactilo-rețea locală creația sa jurnalistică. (Pentru buna informare a mai tinerilor cititori menționez că pe atunci articolele realizate în teren de redactorii ziarului erau dictate la telefon inimoaselor noastre colege dactilografe, fiindcă în redacție nu exista fax și cu atât mai puțin internet!)

Vă puteți lesne închipui cu câtă emoție și cu câtă bucurie a primit Virgil al nostru vestea că , din teren, îl sună Sandu Somoza, personal! Pe care l-a și luat la întrebări:
— Salut Sandule. Gata reportajul? A ieșit cum trebuie? Totul a fost bine?
Bine cumpătat și mereu stăpân pe situație și de data asta, Sandu-Somoza nu s-a dezmințit:
— Da, de ieșit , a ieșit bine și vizita și documentarea mea. Dar eu am uitat acasă carnețelul cu notițele pe care mi le-ai dictat ieri. Așa că te rog să mi le mai spui o dată, ca să știu despre ce să scriu.

Mai este nevoie să vă spun și de ce în ediția de a doua zi a ziarului „Scânteia tineretului” a fost publicat doar reportajul Agerpres despre „noua și deosebit de importanta vizită de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu”?