Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Boema. Cronica unor întâlniri memorabile
Ion Ceaușescu, ultimul membru al dinastiei comuniste sau părintele horticulturii moderne din România?
A fost Ion Ceaușescu doar ultimul supraviețuitor din „dinastia comunistă”, așa cum citim pe site-ul unei publicații care anunță că fratele cel mai mic al lui Nicolae Ceaușescu, în vârstă de 88 de ani, a decedat duminică dimineață? Sau, așa cum scrie senatorul Marius Marinescu, a fost, în primul rând, un specialist de ținută în domeniul horticulturii și care a avut multe merite în acest domeniu?
Înclin să cred că da și pot aduce în sprijinul acestei afirmații volumul „În slujba modernizării horticulturii românești” (1957-1990), pe care colegii i l-au consacrat lui Ion Ceaușescu atunci când a împlinit 70 de ani. Carte apărută nu în cei aproape 25 de ani când fratele mai mare al celui sărbătorit a fost liderul suprem al partidului și al statului, ci în anul 2002, adică la mai bine de 12 ani de la căderea sistemului politic al partidului unic. Carte despre care am și scris, prin 2007, la sugestia lui Marius Tucă, o recenzia care a apărut în „Jurnalul Național”. Carte din care voi cita doar acest pasaj, cred eu, edificator: „Mai presus de orice, prof. Ion Ceaușescu a fost și este un constructor, un om cu un suflet deosebit, pornit să înțeleagă pe orice om care are probleme de orice natură” (dr. ing. Constantin Iordăchescu). La rândul său, prof. univ. dr. Călin Hera, membru al Academiei Române, menționa câștigul de excepție pe care le-a dobândit agricultura românească, datorită eforturilor lui Ion Ceaușescu, și care constau în primul rând, în modernizarea plantațiilor pomicole și viticole, prin obținerea unor substanțiale investiții pentru marile complexe de vinificație sau solarii de cercetare.
Există, așadar, multe și temeinice dovezi că Ion Ceaușescu merită pe deplin calitatea de „părinte al horticulturii moderne din România” și câteva dintre ele sunt menționate de către senatorul Marius Marinescu în succintul text pe care i-l consacră pe pagina DCNews. Cel mai semnificativ argument fiind acela că, în anul 1961, inginerul Ion Ceaușescu a fost primul specialist român care a adus în țară o seră de lalele din Olanda. Și tot el a fost cel care i-a sprijinit pe specialiștii români să dezvolte un asemenea proiect, așa încât , peste numai un an și ceva, în țară, aveam în jur de 1000 de sere în care creșteau lalele. Nu am să mai întreb acum care este soarta lor astăzi, așa cum nu am să mai întreb nici care este soarta sistemului de irigații din agricultură, la dezvoltarea căruia, alături de alți specialiști și oameni cu dragoste de țară, un aport deosebit de important a avut Ion Ceaușescu. Deși, am motive să cred că ceste întrebări pot și trebuie să rămână deschise…âNu contest, este posibil ca, pentru realizarea unora dintre proiectele sale și ale colaboratorilor săi, Ion Ceaușescu să fi avut nevoie de sprijinul și de autoritatea fratelui său mai mare. Numai că există câteva secvențe din biografia sa care dovedesc cum că, din păcate, această calitate de membru al „dinastiei comuniste” (pe care i-o atribuie cu o neavenită malițiozitate anumiți comentatori) i-a fost mai degrabă un obstacol, ba chiar a ajuns să îl facă pasibil de sancțiuni. Mă refer, în primul rând, la faptul că demersurile sale din poziția de ministru adjunct la agricultură nu veneau întotdeauna în acord cu viziunea conducătorului suprem, precum și cu cea a savantei de largă recunoaștere internațională.Ca urmare, lui Ion Ceaușescu i s-a aplicat principiul rotației cadrelor și, brusc, s-a trezit trimis la Comitetul de Stat al Planificării! Tot pe o funcție de conducere, dar ,evident, departe de polul de decizie în gestionarea prolemelor din domeniul agriculturii. „Eu nu am plecat de la Ministerul Agriculturii – va mărturisi Ion Ceaușescu –, eu am fost dat afară”. Idee reluată și întărită în termeni clari, cu adresă precisă: „Pe mine m-au dat afară tovarășa și tovarășul Bobu”.âAdevăr dureros despre Ion Ceaușescu însuși mi-a povestit atunci când ne-am întâlnit și am discutat, după ce mi-a telefonat ca să îmi mulțumească pentru articolul din „Jurnalul Național”. Prilej cu care am aflat că, în preajma Congresului al XIV-lea al partidului, de fapt ultimul congres cu puțin înainte de evenimentele din decembrie 1980, Ion Ceaușescu a mers la fratele său mai mare, cu gândul să îl convingă că multe dintre obiectivele preconizate pentru domeniul agriculturii nu sunt bine gândite și nu pot fi realizate. Se vede treaba că argumentele și logica demonstrației l-au interesat pe Nicolae Ceaușescu, așa că a început să își noteze. Semn, pentru apropiații săi, că înclina să mai dea, din când în când, dreptate și specialiștilor. Numai că, brusc, în toiul discuției, în biroul „Tovarășului” a intrat „Tovarășa”! Care a început să urle pur și simplu la Ion Ceaușescu, acuzându-l că „dezinformează grav și vrea să îi ajute pe cei care se opun înfăptuirii cu succes a obiectivelor noii revoluții agrare”. După care, a ieșit trântind ușa, iar conducătorul partidului și statului, a început să îl certe pe mezinul său folosind exact cuvintele tovarășei sale. Acesta fapt mi le-a relatat răposatul Ion Ceaușescu (fie-i odihna ușoară!) și nu numai că le cred dar și le pun alături de o altă întâmplare, despre care mi-a povestit un alt fost demnitar al „Epocii de Aur”, recent mutat de la noi. Om care, și el, a trecut printr-un asemenea examen draconic și inept al titularei Cabinetului II și despre care mă gândesc să scriu ceva într-o viitoare postare.
Comentarii
Despre cuvantul „biet, biata!
Am intarziat cu un raspuns domnului Bozgan (pe care, nestiind nimic despre domnia sa, l-as putea numi „postac” – daca nu este numai un postac, il rog sa primeasca scuzele mele – am si eu lipsuri, ca si domnia sa), pentru ca am scris intr-un Word pe o pagina in afara blogului, deoarece aici, in ziua in care am vrut sa-i raspund, mi-au fugit doua drafturi incepute (desigur, pe rand). Adica, nu pastreaza draftul daca gresesti. Asadar, voi adauga un raspuns mai complex pentru acest domn ‘suparat” de vede, pe noi, cei care – am fost sau nu contemporan domniei sale, dar am fost contemporani lui Nicolae Ceausescu. Stimate domn, daca am intrat aici, am intrat sa spun ca erau si oameni buni printre ei, ca si printre noi. Dv. considerti ca erati unul bun atunci, iar ceilalti – toti, rai. Si tot „bietul” de dv, pentru ca inteleg ca ceilalti erau niste nenorociti iar noi eram „bietii” de noi!
Dar, va voi surprinde: „biata” de mine n-am fost angajata pe pile, nicaieri! Trimisa de ‘toashu’ , ca nepoata lu’ – pentru angajare!
Eu sunt o persoana pregatita pentru functia de secretara: am absolvit liceul la zi, apoi – pentru ca tata murise la 30 de ani ai sai si la 12 ai mei, mama mi-a spus sa nu doresc sa urmez o facultate, pentru ca nu va avea bani de gazda si imbracaminte 5 ani, sa fac 3 ani, la ‘Sorbonica’. Am refuzat-o pe mama, fiindca la Institutul Pedagogic primeai repartitie la scoli din provincie, aveam verisoare absolvente trimise la Botosani sau la Calmatui, de Ialomita. Asadar, am dat examen la Scoala Tehnica de Stenodactilografie si Secretariat, cu pregatire de 2 ani, in Limba Romana si Limbi Straine, la care am intrat cu bursa, cu media 9.40.
La absolvire, am fost repartizata de Ministerul Invatamantului, in subordinea caruia era aceasta scoala, in comert exterior , la I.S.C.E. ‘TEHNOIMPORT-EXPORT’, pe str. Doamnei, colt cu Academiei, in Bucureti, unde am primit un post in Serviciul Aviatie, pentru ca atunci, pe vremea ‘Cizmarului’ de care sunteti nemultumit (bag seama), aveam import de avioane Antonov AN-225, un mare cargo. Specializarea mea era / este – Lb. rusa, principal / Lb. Germana – secundar. Si pentru cuvantul ‘biata” (cu care NU m-ati ofensat daca ati avut aceasta intentie – zambesc incercand ce va imaginati despre o secretara cu scoala de specialitate, sefa de cabinet, la oricare dintre demnitarii acestei tari! Dar, nu! Imaginatia dv. poate zburda, eu va mai fac o precizare: am invatat bine si foarte bine, rusa, franceza, latina – (lb rusa – 9 ani !).
Astfel, fara sa continui a va povesti toata biografia mea, nu era deloc umilitor sa lucrezi cu oameni pregatiti – erau mai pregatiti decat multi dintre cei de astazi pe care ii aplaudati – si, va spun in cunostinta de cauza, pentru ca nu s-a oprit activitatea mea in 1989, aveam doar 40 de ani, asadar am avut ocazia sa apreciez pregatirea superioara sau nu a unora in scoli si facultati dupa 1989.
Am lucrat in institute de cercetare (tot pentru limbi straine si stenografie la consiliile de conducere – post obtinut prin concurs, gasit in anunturi la Romania Libera! in comert exterior, din nou, 17 ani – de unde am plecat in afara pe post la Tripoli GOFSCO (GEOMIN OIL FOREIGN STATE COMPANY), la o multinationala – (tot prin concurs, prin aplicatie, post gasit pe Linkedin) – societate civila de avocatura cu sediul la Viena – pentru cunostintele mele de Limba Germana, timp de 4 ani – (mama era bolnava la pat – la mine), de unde m-am pensionat pentru ca aveam stagii complete de varsta si cotizatii a ma pensiona. Dar acum, societatea al carui admirator sunteti nu-mi plateste o pensie corespunzatoare, trebuie sa ma lupt pentru pensia mea si activitatea depusa timp de 44 ani si 11 luni, sa-mi obtin drepturile)! N-ati putea sa-mi reprosati ca am lucrat numai la stat! 17 ani la Geomin – era o societate pe actiuni, nu de stat, apoi alti ani la S.C. „X” , cu capital privat si sediul social in Austria… cam jumatate. Daca scadem din 44-21!
Cat am lucrat la C.C. U.T.C., la C.E. al Consiliului UASCR, la Centrul de Cercetari pentru Problemele Tineretului – am muncit si duminica, si dupa program – daca ne chemau la plenare, congrese. Ne-au platit ore suplimentare, conform LEGII 12, in baza careia toata lumea era platita (chiar si noi – ca cei din intreprinderi, de pe santiere), desi, nu si sefii nostri, platiti dupa o HOTARARE – probabil un HCM)!
Am primit doua locuinte (pe rand, in functie de numarul de persoane din familie) – cu contract de inchiriere, anexa la contractul meu de munca!
Asadar, eram apreciata, raspundeam insa la orice solicitare, am fost recompensata, asemenea celorlalti, la fel de seriosi.
Si, pentru ca sunt bine pregatita, iar biata mama s-a prapadit intre timp si n-a mai avut nevoie de ingrijrile mele, am sustinut inca un concurs pentru un post de stenograf in 2016, pe care l-am castigat – citind Legislatia muncii si Legislatia institutiei foarte importanta in Romania. Astfel, cu pregatirea mea, cu reportofon si transcrierea inregistrarilor in mijloace media pe calculator, am avut bucuria de a fi utila si apreciata – putand sa spun ca au cazut toate examinarile (de C.V., scrise si interviu) in fata unor domnite si domni absolventi de facultati de 3 ani, din zilele noastre, cu sau fara masterat, total pe dinafara de bibliografia ceruta in concurs!
Stimate domn, nu se poate compara societatea de atunci, asezata cu degringolada acestei societati! Nu intru in alte comentarii, orice ati scrie, nu ma voi lasa provocata. N-am intrat aici – initial – pentru a vorbi despre mine, ori sa va dau dv. satisfactii, pentru ca – acum, tot nu le aveti! Nu e nevoie sa-i laudati pe cei din sistemul socialist/comunist – daca nu i-ati cunoscut, dar nici nu injurati fara sa aveti de ce! Daca ati avut rude care au suferit, va inteleg /apriori si posteriori/, nu doresc sa-mi raspundeti, nu ma intereseaza. Eu traiesc bine cu mine insami si incerc sa inteleg ce ni se intampla in aceste timpuri, considerand ca-mi e destul. Dac pot sa spun ceva despre cineva, atunci o fac, pentru ca nu multi au ce povesti sau, nu multi indraznesc sa vorbeasca ori sa scrie.
Va doresc toate cele bune! Iaca, pe aici se perinda si astfel de lume!
Bietul de dumneavoastra!