Boema – Cronica unor întâlniri memorabile

Am sabotat colaborarea „Scânteii Tineretului” cu un ziarist cu stagiu în ilegalitate!

Prin 1978 parcă, în preajma unui „număr special” pentru aniversarea zilei de 8 mai – ziua creării PCR- , pe ând mai aflam la CC al UTC cu un articol pe care urma să îl semneze un tovarăș din conducerea organizaţiei, s-a petrecut una dintre nostimadele care au rămas de pomină în istoria orală a gazetei şi, poate, nu numai a ei…

Nici nu intrasem bine în birou, cu texul văzut și aprobat, că mă cheamă la el vechiul meu coleg de studenţie, Emil M. De data aceasta, însă, în calitatea sa oficială, aceea de secretar general de redacţie.

– Şerbane, gluma e glumă şi treaba e treabă. Ai stat toată dimineaţa la UTC. Unde e articolul? L-au aprobat, mai sunt observaţii? Nouă ne crapă buza să fim în grafic cu ziarul şi tu te ţii de farse, la telefon.

Cum, de data asta- spre deosebire de alte dăți- nici nu dădusem telefon în redacţie, dar și pentru că nu au fost observaţii la materialul pe care tot eu îl încropisem, am răspuns fără să clipesc dând toate explicaţiile cuvenite. Numai că, în loc să se însenineze, chipul prietenului Emil se înnegura şi mai tare.

– Tu cunoşti un gazetar, de fapt un ilegalist, Ioan Felea?

– Cum să nu, vechi gazetar comunist, membru de partid cu stagiul în ilegalitate. Publică des în ”Era Socialistă”, fiindcă este prieten cu papa Voicu (Ştefan Voicu, redactorul-şef al revistei ideologice a CC al PCR)

Emil s-a prăbuşit în scaun:

– De data asta, chiar că am încurcat-o! A sunat Felea ăsta în redacţie, eu am crezut că e o garagaţă de-a ta şi l-am luat la trei păzeşte.

După care mi-a istorisit, cu tot năduful aferent, cum s-au petrecut lucrurile. Pe scurt lucrurile s-au petrecut cam așa:

– Sunt Ioan Felea, cred că mă cunoaşteţi.

– Te cunosc foarte bine, cum dracu* să nu te cunosc…

– Am pentru ziarul tineretului nostru comunist câteva amintiri din presa de ilegalitate. Cred că vă interesează, pentru aniversarea Zilei Partidului.

– Mă, tu ai chef de glume? Vino imediat, cu textul, la redacţie!

– Vin, sunt chiar în Casa Scânteii, numai că textul nu este bătut la maşină. Pot să îl bat la voi în redacţie?

– Vino tu încoace, că ţi-l batem noi de îţi sună apa în cap, ca să te laşi odată de chestii de-astea. Hai, numai lungi vorba, pas de marş spre ziar!

Asta a fost, însă, numai prima parte. Ce a fost mai de pomină, abia acum urmează. Așadar, pe când căutam de zor cum să ieșim, în chip onorabil, din toată dandanaua, vedem că intră în birou un bătrânel cu nişte foi de hârtie sub braţ:

– Tovarășul Emil? Sunt Ioan Felea, am vorbit adineauri la telefon cu tine şi am venit să îți aduc articolul.

Emil, care îşi revenise din şoc, l-a luat pe departe, cu metodă subţire:

– Tovarășe Ion Felea, vă rog să nu vă supăraţi pe noi, dar pur şi simplu nu ne-a venit să credem, adineauri, că ne veţi face onoarea să colaboraţi la ziarul nostru cu un asemenea prilej festiv. Pe deasupra, colegul ăsta al nostru se ţine de farse şi am crezut că ar fi tot una de-a lui. De asta v-am vorbit aşa la telefon. Cred că acum v-a mai trecut supărarea.

– Da’ de unde? Ce supărare? Asta mi-a plăcut foarte mult la tine, stilul direct, muncitoresc, revoluţionar. Fără politeţuri mic-burgheze. Aşa eram şi noi, în tinereţe, ordinul partidului se execută nu se discută! Tocmai asta îi spuneam şi lui tov. Voicu, fiindcă de la el din birou te-am sunat: „ Îmi place băiatul ăsta de la ziarul tineretului, spirt nu altceva.” Ba tov. Voicu a fost de părere să nu lăsăm lucrurile aşa şi că nu ar fi rău să aducem la cunoştinţa conducerii superioare de partid discuţia noastră. Cred că tovarăşului secretar general i-a plăcea să afle despre asemenea lucruri!

Asta ne trebuia?! Să se afle „sus” cum se discută, la”Scânteia tineretului”, cu membrii de partid cu stagiu în ilegalitate! Emil a continuat, prin învăluire:

– Aţi adus materialul? Trebuie să îl dăm la cules, textul este la zi, suntem în întârziere.

A fost rândul lui Ioan Felea să facă doi paşi în spate:

– Aici e o poveste, fiindcă atunci când a auzit tov Voicu de material mi l-a oprit pentru ei, pentru ”Era…” Dar nu-i nimic, la următoarea aniversare a partidului, scriu unul special pentru voi, pentru ”Scânteia mică”.

După câte îmi amintesc, articolul promis nu a mai fost dat redacţiei, deşi la fel de drept este să adaug că nici redacţia nu s-a ostenit să îl solicite,

Şi uite aşa a ratat „Scânteia tineretului” colaborarea cu un membru de partid cu stagiu în ilegalitate! Drept pentru care, povestind peste ani întâmplarea pun și eu următoarea întrebare: “Nu-i așa că subsemnatul a comis un gest de sabotare, din interior, a propagandei partidului-unic?”


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Boema – Cronica unor întâlniri memorabile”

  • Scuzati, domnule fost ziarist comunist, chiar daca gluma este buna, conjunctura fiind deplorabila, în loc sa ma distrez, îmi vine sa înjur. Bineînteles însa ca ma abtin.

    • Va rog sa observati ca în propozitia mea din final nu am separat conjunctia “însa” de restul propozitiei, pentru ca exista o regula gramaticala care ne spune ca trebuie sa procedam asa, daca “insa” se afla în interiorul propozitiei. Si mai aveti si alte greseli, dar ma abtin înca o data.

  • Cred că autorul trebuie felicitat pentru ironia fină, in acele vremuri nu era resursa cea mai democratic distribuită in populatie, cum nu e nici acum, probabil.

  • Ca sa fi fost farsa completa, simpaticul autor ar fi trebuit sa il convinga pe prietenul sau din facultate sa asigure corectura eventualului text al respectivului ilegalist!

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: