Nicolae Ciucă: O să stabilim liniile de efort pentru perioadă imediat următoare, astfel încât să avem toate demersurile întreprinse pentru ca până la 24 decembrie să putem să avem bugetul finalizat și aprobat, așa cum am discutat

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Secretul Zeiței de la Montreal

Astăzi, 12 noiembrie, Nadia Comăneci, inegalabila Zeiță de la Montreal, împlinește o frumoasă vârstă. Fericit prilej pentru fiecare dintre noi pentru a-i reînnoi sentimentele de admirație și respect față de cele 25 de medalii, dintre care 15 de aur, pe care le-a înscris în impresionantul său palmares. La mulți ani, Nadia Comăneci, dimpreună cu încredințarea că ne ești și ne rămâi una dintre cele mai puternice întruchipări ale geniului creator al acestor atât de încercate și atât de nobile meleaguri!

Scriu aceste rânduri și nu pot să nu îmi amintesc faptul că, în urmă cu cinci decenii, tânăr gazetar fiind, am avut privilegiul să o cunosc și să fac un interviu cu acest adevărat copil minune al Oneștiului și al țării. De fapt, venisem la Onești la sugestia colegului Gheorghe Sprințeroiu, de la „Scânteia tineretului”, care mi-a recomandat să merg acolo pentru a-l cunoaște pe profesorul și artistul plastic Gheorghe Mocanu. Cel care, la școala generală numărul 5 din localitate, a avut inițiativa unui cerc de pictură pentru elevii săi, care vădeau talent și dragoste pentru această nobilă artă. Poate că unora li se va părea ciudat sau pur și simplu de necrezut că un ziarist de la revista „Tânărul leninist”(organ al CC al UTC) se încumeta să facă treaba asta, dar, și tot spre surprinderea unora sau altora, trebuie să spun că, în pofida titlului, această revistă suferise radicale transformări, în sensul că nu mai era doar o tribună propagandistică a partidului – stat, ci își propunea să scrie despre performanțele unor tineri… mai mult sau mai puțin leniniști! Lucru nu tocmai ușor de realizat, dacă ne gândim că eram la doar câteva luni de la lansarea habotnicelor Teze din iulie (1971), care au declanșat mini-revoluția culturală de la noi. Dimpotrivă, noi, redactorii revistei, nu mulți la număr, căutam și, de multe ori reușeam, să găsit subiecte și eroi de reportaj care să iasă cumva din șabloanele și din poncifele oficializate.

De aceea, m-am bucurat atunci când, după cum cerea regula, mergând să mă prezint la Valerian Ghineț, primarul municipiului, acesta mi-a spus, sincer și direct: „Mergeți să vedeți copiii orașului”. Ceea ce am și făcut, ghid fiindu-mi Elena Hollerbach, inimoasa prim secretar al Comitetului Municipal al UTC, care mi-a propus să scriu ceva despre clubul de gimnastică, înființat și antrenat de soții Martha și Bela Karolyi. Subiect despre care, la drept vorbind, nu aveam știință să se fi scris prea multe la acea vreme, cu atât mai mult cu cât, atunci când se vorbea despre performanțe în gimnastică, primul nume era cel al Elenei Leuștean. Distinsă sportivă care, de-acum, depășise pragul adolescenței…

Am mers, așadar, la sala unde se antrenau elevele soților Martha și Bela Karolyi, și după ce am remarcat seriozitatea cu care răspundeau comenzilor antrenorilor, am întrebat cu cine aș putea să realizez interviuri pentru gazetă. Primele nume fiind, după cum țin bine aminte, Teodora Ungureanu și Nadia Comăneci. Teodora având 11 ani, iar Nadia 10. Cât privește interviurile propriu zise, trebuie să spun că Teodora mi s-a părut mai vorbăreață și mai dispusă la dialog. În schimb, colega ei, Nadia Comăneci, mi-a răspuns în puține cuvinte și fără a se pierde în confesiuni sau în păreri care să îl surprindă pe reporter. Țin, însă, minte în mod deosebit faptul că, atunci când am întrebat-o ce îi place mai mult și mai mult să facă, răspunsul acestei fetițe de 10 ani a fost foarte concis și foarte la obiect: Îmi place să muncesc!

După care, și-a luat „la revedere” și a plecat să își continue exercițiile. Îmi pare sincer rău că nu am acum în față numărul de revistă în care a apărut reportajul despre copiii Oneștiului, dar îmi aduc aminte că am consemnat și am comentat cu bucurie răspunsul Nadiei Comăneci. Răspuns care, după cum ne-a demonstrat-o palmaresul său, este, de fapt, un adevărat crez de viață.
Crezul de viață și marele secret al Zeiței de la Montreal, cheia performanțelor sale.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Boema. Cronica unor întâlniri memorabile”

  • Din breasla noastră de atunci au fost și gazetari care au adus în lumină valorile reale ale românilor , dincolo de propaganda de partid și de „chipul luminos al tovarășului”. Vreau să spun că am urmărit cu sufletul la gură exercițiile Nadiei din acea sală la a făcut-o idol pentru toate gimnastele contemporane ei și pentru cele care i-au urmat. Am văzut apărând nota 1.oo și am încremenit. Mi s-a oprit respirația pentru o secundă. Apoi a izbucnit glasul lui Țopescu, Dumnezeu să-ș ierte în stilul caracteristic lui! Și acum o observație pe care nu am comunicat-o nimănui. Privind chipul acelei fetițe, fără expresie, într-o încremenire cum nu am mai văzut, am avut senzația că mă aflu în fața unei ființei supranaturale adunată în trupușorul acela căruia îi lipseau aripile, Dumnezeu să mă ierte. Forța aceea supra naturală nu am mai întâlnit-0 la nimeni până atunci și nici de atunci până acum. De aceea cred că ea este simbolul gimnastului suprem, iar eu fetiței aceleia și-aș face o statuie care să domine Pământul.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog