Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Radu Șerban, premiant la Tokio, spectator la București

Păstrez și acum, într-un anume loc pe rafturile bibliotecii, „Înmiresmatele prăpăstii”, volumul de poeme (din păcate postum) al lui Radu R. Şerban, apărut la Editura PARALELA 45 sub îngrijirea poetei Monica Pillat, însoțit de note biografice întocmite de către Domnica Șerban, soţia celui atât de repede plecat dintre noi. Dedicaţia, de o aleasă simplitate şi căldură sufletească, este un îndemn la neuitare: „în memoria lui Răducu şi a zilelor frumoase petrecute împreună.” Şi, fără să vreau, îmi vin în minte versurile altui poet şi prieten, George Ţărnea, plecat, şi el, mult prea grăbit dintre noi: „Ce suave timpuri prăbuşite-n vis / Unde sunt copii primului abis?” Las criticilor literari să se pronunţe asupra cărţii, îmi rezerv, în schimb, misia, mai modestă – recunosc, de a-l evoca pe Radu R. Şerban, indimenticabilul copil al primelor abisuri, vreau să spun al unor întâmplări de neuitat petrecute cum aproape cinci decenii în urmă.

Oricât m-aş strădui nu pot fixa, în timp şi loc, prima noastră întâlnire, dar, cu siguranţă că l-am întâlnit pe Răducu prin toamna lui 1970. Când, vărul său primar, Mircea Şerban-Cebotenco, pe atunci student la facultatea de limbi germanice, care se alăturase grupului de entuziaşti care făceam revista „Universitas”, l-a adus pe Răducu la sediul redacţiei din Bulevardul Schitu Măgureanu, clădire în care se află acum facultatea de sociologie și asistență socială a universităţii bucureştene. M-au cucerit la Răducu, elev incă la Liceul Lazăr, inteligenţa vie, scotocitoare, umorul subţire, replica rafinată şi percutantă, ironia cordială, dar și neiertătoare atunci când era cazul.

Dacă mă gândesc mai bine, cred că primul test pe care Răducu l-a trecut cu brio a fost o lectură din Mark Twain, mai precis istorisirea de pomină despre mardeiaşul care, după ce merge să arvunească un predicator la înmormântarea unui „confrate”, sfârșește prin a fi pătruns de cele sfinte, ba chiar renunţă la zurbageli şi devine împătimit predicator. Cel mai mult ne plăcea poanta poveştii: deşi pocăit, insul nu renunţase la limbajul său colorat, aşa incât nu era greu de inchipuit cum anume le vorbea învăţăceilor despre Sfânta Fecioară care a născut fără să păcătuiască… Cu timpul, asemenea lecturi „în grup” din odaia ce adăpostea redacţia, s-au inmulţit, tematica obligatorie incluzându-l, fireşte, pe Caragiale, dar (se putea altfel?) şi pe Ilf şi Petrov. Episodul cel mai gustat fiind cel în care fiii locotenentului Smith, plecaţi să hălăduiască şi să prade prin măreaţa Uniune a Sovietelor, se regăsesc, în frunte cu Ostap Bender, în biroul unui amărât de preşedinte al comitetului executiv. Pe lângă un gust sigur, bine cultivat prin lecturi solide, la sursă, mai avea, Răducu, un talent actoricesc aparte, un simţ al accentelor comice şi al nunaţelor semnificative, cum rar mi-a fost dat să întâlnesc.

De aceea, este lesne de înțeles de ce, dacă ar fi să aleg numai o amintire relevantă pentru Răducu mi-ar fi aproape imposibil să o fac. Rămân, totuşi, la o secvenţă mai de suflet, prilejuită de o seară culturală dela Clubul „Universitas”. Era programată, în ordinea desfăşurătorului, o întâlnire cu doi magiştri ai Almei Mater bucureştene: matematicianul şi logicianul Grigore C. Moisil şi cu fizicianul Valeriu Novacu, urmată de întâlnirea cu compozitorul Radu Şerban (tatăl lui Răducu), proaspăt laureat la festivalul de la Tokio cu melodia „Iubire absurdă” interpretată de Margareta Pâslaru.

Ei bine, nenea Radu a venit la întâlnirea cu cei doi eminenţi savanţi şi dascăli, dar mi-a cerut, fără drept de apel, să reprogramez acţiunea care il avea ca invitat. „Muzică bună mai aud tinerii – mi-a explicat el-, dar cu savanţi de asemenea ţinută mai greu se intâlnesc.” Fireşte, dorinţa i-a fost îndeplinit.

Ştiu bine: pot părea desuet povestind, după atâta vreme, această întâmplare, dar mărturisesc că, ori de câte ori o rememorez, mă întreb câţi „muzicişti”, azi în vogă mare şi care nu scapă un prilej să se pună cât mai la vedere- fie şi cu riscul de a deveni de-a dreptul penibili-, dacă s-ar afla intr-o situaţie asemănătoare, ar putea să repete gestul compozitorului şi omului de excepţie Radu Şerban?

După câteva zile, am aflat, de la Răducu, şi cheia istoriei. Mai înainte cu o seară de numita «manifestare», tatăl său l-a întrebat dacă nu ar fi mai nimerit ca el, compozitorul atât de „în vogă”, Radu Şerban, să rămână doar un simplu şi discret spectator la „regalul de inteligenţă” al celor doi eminenţi oameni de ştiinţă?
De prisos să adaug care a fost răspunsul lui Răducu…


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Boema. Cronica unor întâlniri memorabile”

  • Domnule Cionoff, nu este primul text în care faceti greseli gramaticale. Eu v-am zis odata câte ceva despre ploaia de virgule care va inunda textele, fara a fi nevoie de ele… v-am mai zis si despre acel „însa” din interiorul propozitiei care nu trebuie încadrat între virgule… despre alte greseli gramaticale mi-a fost chiar jena sa va mai spun, dar va rog sa ma credeti ca este incredibil ca o persoana ca dv., care s-a ocupat cu scrisul o viata întreaga, poate sa faca si sa repete de nenumarate ori greseli elementare de gramatica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *