Boema – Cronica unor întâlniri memorabile

Lecţia lui N. Carandino

Era moda, cu cincizeci de ani în urmă, ca, imediat ce îţi încasai primele drepturi de autor pentru niscai două-trei notiţe iscălite la reviste cu renume şi ştaif – la „Contemporanul”, la „Viaţa Românească”, la „Luceafărul”, la „Amfiteatru” sau la „Gazeta literară” – să te îmbraci la țol festiv şi să te înfiinţezi seara, după orele 7 fix trecute, „la Scriitori”. Adică la restaurantul Casei Scriitorilor, din Calea Victoriei, acolo unde puteau fi văzuţi mai marii literelor româneşti. Fireşte, nu chiar toţi, dar, orişicât, un Eugen Jebeleanu, un Geo Bogza , un Marin Preda ori un Geo Dumitrescu, nu erau de ici de acolo. Să te apropii de masa unuia dintre ei, nici vorbă de aşa ceva! Nu ne rămânea, nouă, novicilor, altceva de făcut decât să privim cu jind şi cu nesaţ la autorii pe care, cu doar un an-doi în urmă, îi tocisem cu zor, după slova şi buchia manualelor de liceu şi pentru care luasem note, mai mari sau mai mici, la examenul de maturitate – după cum se numea, pe atunci, examenul de bacalaureat.

Se mai numărau printre clienţii serviţi cu maximă curtoazie de către Doamna Candrea şi ajutoarele sale, câteva personaje de o cu totul altă factură. Erau, ne şopteau mai bine ştiutorii, cei din categoria „foştilor”, adică a scriitorilor şi gazetarilor care cu puţină vreme în urmă ieşiseră de sub embragou sau, mulţi dintre ei, din temniţele regimului de sorginte bolşevică.

Dintre aceștia, ne-a atras atenția, în mod deosebit, atenţia un domn mai degrabă scund, cu o privire vioaie, deschisă, răspunzând, fără ifose şi preţiozităţi , la fiecare salut. De cele mai multe ori, venea însoţit de un domn înalt şi slăbuţ, o prezenţă foarte discretă, dar, poate tocmai de aceea, imposibil să treacă neobservată. De la Victor Ivanovici , de felul său din Tulcea, aveam să aflăm că cel dintâi se numeşte „D-l Nicu Carandino” şi că este un mare gazetar „de dreapta”, în vreme ce tovarăşul său nedespărţit, Silvan Ionescu, este un caricaturist de rasă rară. De fapt, cele două nume nu erau necunoscute, pentru noi, cititori împătimiţi ai „Gazetei literare”, unde N. Carandino ţinea, săptămânal, cronica dramatică , pe care i-o ilustra Silvan Ionescu. Dacă nu mă înşel, tot lui Victor Ivanovici i-a aparţinut ideea de a-l aborda pe d-l Carandino, acesta, la rându-i, neavând nici cea mai mică obiecţie la tentativa noastră (reușită de altfel) de a ne auto-invita la masa domniei sale. Iar când d-l Silvan a aflat că subsemnatul este de baştină din Caracal, lucrurile s-au legat şi mai bine. Şi asta pentru că, d-l Silvan, de loc fiind din Dobrunu, la o azvârlitură de loc de «oraşul meu natal, cu flori în gară, / cu chioşc în parc şi festival urmat de bal » (după cum sună textul unei melodii dedicate Caracalului de compozitorul Radu Şerban – el însuşi caracalean), nu ne-a fost prea greu să dăm discuțiilor o notă apartde cordialitate mai presus de bariera vârstei.

Treptat, popasurile noastre la masa d-lui Carandino şi ale d-lui Silvan se înmulţeau, prelungindu-se, uneori, până spre ora închiderii locantei. Între timp, profitând de permisul de acces la Biblioteca Academiei, am prins a citi gazetele din mult-hulitul ,,regim burghezo-moşieresc”, de la „Adevărul” la „Curentul” şi de la „Dimineaţa” la „Universul”. Mă pasionau, mai ales, polemicile înverşunate, replicile tăioase pe care le schimbau între ei marii gazetari ai timpului. Şi, aflat fiind sub apăsarea clişeelor prolectultiste, îmi era aproape de neconceput, căldura şi simpatia cu care un gazetar de dreapta, cum fusese N. Carandino, îi evoca, deseori, pe cei cu care ar fi fost de bănuit că îi erau duşmani de clasă juraţi. Să îl vorbească de bine pe Zaharia Stancu – mai treacă-meargă că doar era ditai preşedinte al Uniunii Scriitorilor din R S România!… Dar de unde atâta simpatie şi căldură în vocea domnului Carandino atunci când ne vorbea despre. Al. Sahia, Teodorescu-Branişte, Petre Pandrea sau chiar F. Brunea-Fox?

Într-o zi, mi-am călcat pe suflet şi l-am întrebat, fără ocolişuri, care să fie pricina acestei neobişnuite atitudini? Câtuși de puțin mirat întrebarea mea, de „Domnul Nicu” mi-a răspuns calm, cu acelaşi zâmbet subţire cu care îşi însoţea mai totdeauna spusele:

— Domnul meu, noi, cu cei din presa de stânga, din Sărindar (actuala stradă C. Mille, unde se aflau redacţiile celor mai puternice gazete de stânga: „Adevărul” şi „Dimineaţa” n.n.) dimineaţa, în gazete, ne înjuram de mama focului, dar seara, la „Capşa”, ne întâlneam şi schimbam idei.

Ştiu şi eu ce să mai spun? Ce-i drept, la acea vreme despre care povestea N.Carandino, în limbajul gazetăresc nu circulau sintagme precum „pluralism ideologic” sau „toleranţă”. Dar, în viaţa de fiecare zi a marilor gazetari ai timpului, aceste idei, cu adevărat democratice, se practicau, fără să mai fie nevoie de tirade pompoase despre transparență, toleranți, multiculturalism și societate deschisă…

Au trecut de la această întâmplare cinci decenii, dar îmi amintesc de ea ca azi. Am evocat-o deseori, și o voi evoca de fiecare dată, ori de câte ori pontifi ai auto-proclamatei societăţi civile agită halebardele intoleranţei politico-ideologice sub stindardul „anticomunismului cu faţă bolşevică.” Adică, după cum bine spunea Ion Cristoiu, al promotorilor unui ,,bolșevism întors pe dos’’, la fel de intolerant și de cinic precum predecesorii lor și care, încă, mai văd în oricine nu este de acord cu noua ideologie unică ,,un nostalgic comunist’’ și ca atare trebuie, numaidecât, demascat și trimis la lada de gunoi a istoriei!


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Boema – Cronica unor întâlniri memorabile”

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: