Despre mama lui Charlotte se spune:
„Îi era frig, chiar în plină vară“.
Domul căpitan e de acord:
„Da, d-le, oamenii slabi asemenea ei, suferă de frig. Şi mie mi-e totdeauna frig“.
Despre Charlotte, autorul notează la un moment dat:
„Charlotte era cuprinsă de remuşcări la gîndul că a făcut prea multe pomeni în detrimentul tatălui şi surorii, Eleonore“.
Cititorul găseşte de cuviinţă să expună un adevăr de viaţă:
„De multe ori, facerile de bine găsesc un loc rău plasat şi drept mulţumire te alegi cu intratitudinea“.
Cele mai multe critici sînt aduse de domnul căpitan tatălui Charlottei; de unde trag concluzia că era mai în vîrstă.
O însemnare de la pagina 35 sună astfel:
„Tatăl Charlottei îmi face impresia că a fost un om slab.
Cel puţin aşa rezultă din cele descrise de autor“.
Un alt panseu ţine tot de experienţa de viaţă a căpitanului.
La pagina 47, vine vorba de Fualdés cel care, ca jurat, va vota, doi ani mai tîrziu, moartea tinerei Corday, după ce se îndrăgostise niţel de ea.
Bombăne domnul căpitan:
„Să fie adevărat?! Nu mă miră, laşitatea oamenilor este mare“.
În fine, cititorul are o părere proastă despre romani.
Atît de proastă că-şi permite să intre în polemică cu autorul cărţii care vorbeşte despre „virtuţile romane“:
„Prea mult se laudă virtuţile romane. Şi cîte cruzimi şi cîtă destrăbălare nu au comis romanii!“
Lectura vieţii lui Charlotte Corday m-a lăsat rece.
Nu mi-a adus nimic nou faţă de ceea ce ştiam despre normanda celebră.
Celelalte două lecturi m-au amuzat copios.
Nu ştiu de ce, dar autorii, deşi depărtaţi în timp şi spaţiu, mi s-au părut fraţi.
Fraţi într-o bombăneală hazlie!
este cumva vorba despre capitan Dumitru Stelian din Ploiesti?