Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Bonam-Binecuvântare, căutătoarea fericirii

A fost acea zi în care marțea își pune straiele tristei zile de luni. Când, teoretic, după atâta munte, mare, relaxare și ghiftuială ar trebui să fim odihniți. Veseli nu zic, că nu prea avem motive mari de veselie. Mai ales că ziua a început cu Cîțu. Florin Cîțu, premierul, care a dat declarații în fața guvernului de i-a făcut vântul freza, e adevărat, proaspăt vopsită în nuanță ciocolatie, varză. După 10 minute, și el s-a enervat să-și tot dea părul peste cap, căci voia să arate că viața noastră, a milioanelor de români, depinde de hachițele lui, însă imaginea, cu părul lui purtat ca ciulinii Bărăganului încoace și încolo, nu l-a ajutat să fie zmeu. După ce a făcut, off the record, dar cu înregistrare, conversația de încălzire cu reporterițele, care abia așteptau să pârască patroni de localuri de pe litoral care nu au respectat măsurile și s-au tânguit că amenzile sunt prea mici, Cîțu și-a umflat pieptul către punctul roșu de la cameră și a spus: „În primul rând, Hristos a Înviat!”. Nu am auzit nicio reporteriță să-i dea răspunsul cuvenit, posibil ca un cameraman să-i fi făcut semn cu degetul mare ridicat, în semn că aprobă. Trec peste aberațiile premierului, peste șantajul că va scoate obligativitatea purtării măștii pe plajă și în vârful muntelui dacă la 1 iunie are 5 milioane de români vaccinați, că le-ați văzut probabil la știri. Dacă nu, până la 1 iunie și și după aceea tot asta veți auzi.

Voi vorbi puțin despre acest salut. Și, de fapt, această derută. Eu, chiar și în ziua de Paște sunt prudentă. Sunt prudentă pentru că nu știu crezul fiecăruia și eu înțeleg să respect asta. Crezi, bine, nu crezi, iarăși e bine. Nu sunt apostol. De aceea, am fost surprinsă ca, trecând pe lângă o terasă, în zona Universității, să văd o tânără că se apropie de o masă, la care stăteau mai mult de zece inși și inse, și înainte să se așeze spune: „Hristos a Înviat”. Și corul răspunde: „Adevărat, a Înviat”. Nu este un caz singular, am auzit în aceste zile mulți tineri salutând așa. Și când spun tineri îmi fuge mintea la tefeliști, că făceau parte din proletariatul digital. În fine, nu strică.

Pe când îmi făceam planul de mers undeva să scriu despre ceva (m-am gândit la case celebre uitate), în fața mea am observat o pereche de picioare. Piele arămie-strălucitoare în pantofi închiși, fără ciorapi sau șosete. La spate, la ambele picioare, se vedea o rană vindecată de bătutul pantofilor. Până aproape de glezne cobora o fustă cu multe flori. M-a surprins și fascinat mersul, avea ceva de gazelă. Apoi am privit-o până sus. Era o tânără de culoare, cu o geantă mare pe umăr, cu părul creț strâns în vârful capului. Purta un pulovăr de toamnă, gri. Fusese inspirată, pentru că la ora aceea era un frig și un vânt de am crezut că iar se întoarce iarna. O fi vreo studentă, m-am gândit. A trecut pe lângă terasele din Centrul Vechi fără să privească nici în stânga, nici în dreapta. Pe strada care merge spre Carul cu Bere, s-a așezat pe o bancă. Atunci i-am văzut și fața. Era incredibil de frumoasă și luminoasă, chiar dacă i se vedea doar partea de deasupra măștii. Și-a scos picioarele din pantofi și și le vântura de parcă ar fi scăpat de o mare povară. Și-a scos și masca și nasul ei căuta libertatea.

Am intuit că-mi poate ieși o poveste, cu gândul că este o studentă. M-am așezat și eu pe o bancă și i-am zâmbit. A răspuns discret. Am stat și ne-am cercetat reciproc. Îmi tot făceam un plan cum să intru în vorbă cu ea. Nu se uita în telefon, nici măcar nu l-a scos, ci privea oamenii sau în zare. M-am dus spre ea și i-am spus că este o prezență exotică și plăcută. A râs: „Așa suntem noi, cei din Africa, pentru voi”. Vorbea stâlcit românește, cu accent franțuzesc. Am întrebat-o dacă pot să mă așez pe un colț de bancă. M-a privit, m-a studiat cu o oarecare teamă. „Eu sunt Bonam, tu cine ești?”. I-am spus și s-a tras puțin spre capătul băncii, să-mi facă loc. „Lucrezi cu governul?”, m-a întrebat ea cu teamă. „Ferească Sfântul!”, i-am zis. N-a înțeles, mai mult am bulversat-o. Am dat din mâini, că nu sunt cu governul. „Atunci e ok, nu îmi place governul”. „Sunt scriitoare”, i-am spus. Am scris o carte, se pune, nu am mințit. Intuiția mi-a spus că nu-i bine să-i zic că sunt jurnalistă, că dacă are așa aversiune față de govern, nu se știe ce a auzit de presa miluită de el. „A, interesant. De aceea ești atât de curioasă”, s-a liniștit ea. „Eu caut fericire”, a adăugat ea râzând dezvăluind niște dinți incredibil de albi și perfect aliniați. Cum eu am rămas cu masca, și-a pus-o și ea. „Eu sunt o poveste, numele meu este Binecuvântare”. „M-aș bucura să aflu povestea ta”, am încercat eu. A dat din umeri. „E simplu. Am fugit de sărăcie, de foame, de mizerie. Caut fericire”. „Ești refugiată?”. „Nu, nu, nu”, aproape a țipat ea. „Am plecat singură în lume să caut fericire”. „Crezi că dacă ai fi bogată, ai fi fericită?”. A stat puțin pe gânduri, apoi a dat din cap că nu. „Mai bine liberă”, a spus ea în timp ce se apleca să-și încalțe pantofii. S-a ridicat. „Eu plec, poate ne mai vedem”. Și-a luat geanta imensă, mi-a zâmbit și-a pus ochelarii de soare și mi-a făcut un semn amical cu mâna. Am simțit că mai mult nu pot obține de la ea. După ce a făcut câțiva pași, am căutat o carte de vizită mai veche, mi-am dat seama ce scrie pe ea, am rupt o foaie dintr-o agendă, mi-am scris numărul de telefon și am alergat după ea. „Bonam, uite numărul meu de telefon. Chiar sunt interesată de povestea ta. Nimic altceva, nu înțelege greșit, te rog”. Am vrut să-i mai spun că aș fi chiar curioasă să aflu cum de a nimerit tocmai în România să caute fericire. A luat bucata de hârtie și a împăturit-o. Am urmărit-o cu privirea, să văd dacă o aruncă în primul coș. A deschis geanta și a pus-o acolo.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog