Premierul Boris Johnson a declarat de curând că protestele Black Lives Matter au fost „deturnate de extremiști spre violență”. Johnson exprima astfel temerea multor britanici cu privire la faptul că protestele inițial pașnice BLM au degenerat în vandalizarea unor statui și simboluri naționale, respectiv în rănirea unor polițiști, afectând ordinea publică. Referitor la atacarea statuilor din Regat, premierul britanic declara că „Acum nu putem încerca să edităm sau să ne cenzurăm trecutul”.
…arată că suporterii partidului Conservator de guvernământ cer Guvernului Johnson fermitate în această situație „tulbure”- de proteste organizate ad-hoc în plină pandemie Corona și care generează un sentiment public de insecuritate, respectiv care sfidează prestigiul statului britanic- prin nerespectarea regulilor publice de către mase mari de oameni. Ceea ce este șocant este, însă, procentul uriaș (96%) de subiecți care au pus în discuție imparțialitatea presei britanice, susținând că mainstream media a fost „părtinitoare” protestelor BLM care au dărâmat statui: altfel spus, ei se simt dezinformați de unele instituții de presă. Reamintim că votanții au oferit Conservatorilor în alegerile din decembrie 2019, o majoritate uriașă, de 80 de locuri în Parlament.
… agendei globaliste (cazul ziarului Guardian) l-a acuzat pe premier de „declarații divizive”, dar este evident că- după două week-end-uri tensionate, care au pus față în față membri Antifa- BLM și grupuri de dreapta sau veterani sosiți să apere statuile, și după dezordini de stradă consumate într-o țară care încearcă să revină la starea de normalitate- eliminând orice risc de răspândire a virusului Corona, este important că Guvernul Johnson nu a pierdut controlul situației și nici nu are de gând să tolereze nerespectarea legii. Black Lives Matter (BLM) este o mișcare care a fost înființată în SUA pentru a protesta non-violent împotriva brutalităților Poliției contra afro-americanilor.
… de poziții recente ale unor activiști BLM din SUA (un membru fondator numit Opal Tometi, este fan afișat al dictatorului socialist venezuelean Nicolás Maduro, iar un alt activist numit Shaun King, a chemat incredibil la „dărâmarea” statuilor lui Isus Hristos) au născut suspiciuni legitime referitoare la poziționarea BLM în spectrul social-politic, cel puțin față de grupuri extremiste precum Antifa. Aceasta după ce, în SUA, administrația Trump a anunțat că grupul de extrema stângă Antifa (conectat la cluburi globaliste neo-marxiste) este la originea amplificării protestelor din SUA: numai că BLM a participat alături de celulele Antifa la demolarea unor statui din SUA sau la instaurarea primului „falanster socialist” din SUA (la Seattle, unde a „confiscat” un perimetru din oraș). ”Cauza (pentru care a fost înființată BLM-n.n.) este nobilă, însă se vede că ideea a fost confiscată pe parcurs, de interese care doar se folosesc de ea în scop propagandistic și sloganistic, fără a face nimic concret din care să rezulte că, într-adevăr, acestor propagandiști le pasă de viețile afro-americanilor”, a declarat exclusiv pentru publicația cristoiublog.ro, euro-parlamentarul Cristian Terheș, care este și cetățean nord-american.
… negocierile Brexit continuă intens, o stare de dezordini sociale în Marea Britanie nu ar fi deloc favorabilă pentru starea de spirit de pe Tamisa. Cu atât mai mult cu cât Regatul Unit a anunțat de mai multe ori că susține o „variantă rapidă” de Brexit – adică fără prelungirea negocierilor Brexit și a perioadei de tranziție dincolo de 31 decembrie 2020.
BLM,o adunătură de marxiști.Ei nu-și pot depăși condiția și nu pot fi mai mult decît ce sînt acu.Execută ordine
Sa l ia naiba si pe populistu asta,nu am incredere in el.
Adica aia din BLM erau niste baieti buni si civilizati si ,ghinion,au venit extremistii sa le strice protestele.Blondul ,ca si alti conducatori politici ai Europei scarpina in coarne pe cei care vor sa dea jos statuile lui Iisus.Pentru cine lucreaza astia,ca pentru popoarele lor in nici un caz.