Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Boris Johnson: „Prenez un grip and donnes-moi une break”

La Bruxelles, reacțiile continuă să curgă asupra așa-numitului parteneriat de securitate AUKUS dintre SUA, Marea Britanie și Australia. Anunțul săptămânii trecute din partea celor trei țări despre un acord de furnizare a unui număr de submarine cu propulsie nucleară forțelor navale australiene a orbit complet liderii europeni, în special pe francezi, care au văzut propriul său contract de 40 de miliarde de dolari cu Australia (nu se știe exact numărul de miliarde negociat) pentru submarinele diesel produse de Naval Group, prăbușit. Episodul este văzut în Europa Occidentală ca o trădare uimitoare datorată celor două capitale Washington și Canberra – și ca un ”business as usual” (afaceri ca de obicei) din partea Londrei.

A urmat o convorbire telefonică pe ruta Washington Paris. În declarația comună, în sine un semn al ameliorării tensiunilor, Biden și Macron au spus că au vorbit pe 22 septembrie la telefon și au fost de acord să se întâlnească personal la sfârșitul lunii octombrie. Ambii participă atunci la un summit al Grupului celor 20 la Roma. Macron l-a chemat pentru consultări pe ambasadorul francez de la Washington, Philippe Etienne, săptămâna trecută, după un anunț că Statele Unite au format o alianță cu Australia și Regatul Unit care permite Canberrei să achiziționeze tehnologia submarinelor nucleare de atac americane. Acordul respectiv a anulat efectiv un acord negociat cu Parisul prin care Australia dorea să achiziționeze submarine franceze de atac, mai puțin performante (cu motoare diesel-electric) și a determinat totodată indignarea publică a oficialilor francezi.

Dezastrul paneuropean(?!)

Ceea ce a fost văzut inițial ca o problemă franceză s-a transformat la începutul acestei săptămâni într-unul ”dezastru” paneuropean, cu miniștrii de externe ai UE sprijinind Parisul în disputa cu Washingtonul și Camberra și care alături de alți politicienii din întreaga Uniune au caracterizat abrogatul acord cu Franța ca „trădare” de către SUA și Australia. Pentru restul politicienilor europeni, punctul de dispută nu este neapărat faptul că contractul francez a fost anulat – adică, la urma urmei, este o problemă strict franceză care nu are un impact economic direct asupra restului uniunii, problema pentru liderii UE este că administrația Biden s-a furișat în spatele lor pentru a aranja afacerea, în timp ce liniștea Franța că nu ar avea pentru ce să se îngrijoreze conform spuselor lui Biden la summit-ul G-7 din anul curent. Condamnările din partea liderilor UE au început să se desfășoare la jumătatea lui septembrie. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pentru CNN că Australia și SUA au întrebări serioase la care trebuie să răspundă și că, până când aceste probleme nu vor fi soluționate, nu vor mai putea reveni la o relație de afaceri normală cu Bruxellesul. „Unul dintre statele noastre membre a fost tratat într-un mod care nu este acceptabil”, a spus ea, adăugând că prietenii și aliații ar trebui să vorbească între ei, în special cu privire la „o problemă de interes comun”, cum ar fi combaterea agresiunii chineze în Pacific .

Charles Michel: S-a întors America?

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că europenii se îndoiesc acum de afirmația lui Biden conform căreia „America s-a întors”, deoarece nu văd prea multe schimbări în comportamentul politicii externe în comparație cu predecesorul său, dincolo de diferențele stilistice de ton. „Observăm o lipsă clară de transparență și loialitate (care sunt) principiile elementare pentru o alianță„, a spus Michel în timp ce participa săptămâna aceasta la Adunarea Generală a ONU de la New York. ”Cel puțin Trump nu a pretins că respectă UE”, a adăugat el. Problema s-a strecurat, de asemenea, în campania electorală germană înainte de votul de duminică 26 septembrie 2021, unde întrebările legate de excesul de încredere al Europei în garanțiile de securitate ale SUA au fost deja ridicate de Armin Laschet, candidatul CDU la funcția de cancelar, atunci când se discuta despre subiectul retragerii din Afganistan. Ministrul afacerilor europene al Germaniei, Michael Roth, a numit disputa submarinului drept o „trezire” pentru UE. „Nu ne putem baza exclusiv pe alții, ci trebuie să cooperăm și trebuie să ne depășim diferențele (în cadrul UE) și să vorbim cu o singură voce„, a declarat el reporterilor luni la Bruxelles. Dar nu este clar cât de departe sunt dispuse celelalte țări membre ale UE să sprijine Franța.

Consiliul pentru comerț și tehnologie (TTC) motiv de dispută

Când Parisul și-a rechemat ambasadorii de la Canberra și de la Washington, niciun alt stat membru al UE nu a urmat exemplul. S-a vorbit despre anularea sau cel puțin amânarea primei întâlniri a UE-SUA. Este vorba despre Consiliul pentru comerț și tehnologie, care a fost format pentru a rezolva disputele comerciale izbucnite în timpul administrației Trump. O încercare de a construi un cadru transatlantic pentru cooperarea în domeniul comerțului și tehnologiei pare blestemată înainte de a începe. Chiar și înainte de ”explozia contractului privind submarinele franceze”, care pare probabil să întârzie prima sesiune a Consiliului pentru comerț și tehnică planificată pentru 29 septembrie, Washingtonul și Bruxellesul au avut viziuni divergente asupra a ceea ce doreau rezolve din această nouă inițiativă diplomatică. Cheia era China un factor de diviziune imens între cel două. În timp ce Washingtonul a văzut formatul ca o oportunitate primordială de a uni cele două maluri ale Atlanticului într-o luptă împotriva Chinei, pentru a elabora standarde comune de tehnologie și comerț, tabăra europeană a încercat să elimine un joc care avea ca țintă Beijingul. UE a fost, de asemenea, frustrată de modul în care Washingtonul a încercat să folosească noul forum pentru a avansa cu propriile sale agende tehnologice. În ceea ce privește săptămâna viitoare, aceste diferențe se pot dovedi academice, deoarece Comisia Europeană este ambiguă dacă discuțiile vor avea loc. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că Bruxelles încă „analizează consecințele impactului AUKUS în ceea ce privește posibila alegere a datei” pentru reuniunea comercială și tehnică. Între timp, comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a lăsat să se înțeleagă că: „Probabil că este timpul să întrerupem dialogul și să resetăm relația noastră UE-SUA”. Pentru cei care sunt în favoarea unei cooperări mai strânse, deraierea la summitul de la Pittsburg pare a fi o pierdere. Țările cu mai multă libertate de comerț se gândesc deja la felul în care francezii încearcă să își lege dosarele de securitate cu agenda comercială a UE, precum acordul comercial UE-Australia aflat în pericol din cauza supărării franceze. „Acest lucru este prea mare pentru a eșua”, a spus un diplomat comercial al UE. „Să sperăm că va avea succes, nu ar trebui să existe nicio îndoială asupra acestui fapt.” Îndoielile bruște ale Europei față de Consiliul pentru comerț și tehnologie (TTC) sunt marcate de faptul ca reuniunea TTC a fost propusă iniția de UE în decembrie 2020. Însă diplomații europeni au văzut victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din SUA de anul trecut ca un remediu pentru relația transatlantică dezmembrată după președinția lui Donald Trump. A trebuit ceva timp până când Washingtonul a răspuns la solicitarea europeană. Când Biden a fost de acord cu Alianța la summitul din iunie, Bruxelles a văzut-o ca pe o victorie. Dar de la început, Bruxelles și Washington au avut așteptări diferite.

China este de fapt cheia relație SUA-UE

În cele din urmă, pentru SUA, este vorba de China. Aceasta este problema fundamentală. UE nu dorește intrarea în acest joc ca un cal troian pentru ca blocul să adere la strategia SUA privind China. Europa are o istorie în care nu dorește să se confrunte cu China și nici să înfrunte SUA în acest proces. Când China a dorit să revendice statutul de economie de piață la Organizația Mondială a Comerțului, Washington a respins noțiunea și a fost iritat de răspunsul neclar al UE. Mai recent, Bruxelles la sfârșitul anului trecut s-a grăbit să încheie un acord de investiții cu China chiar înainte ca Biden să intre în funcție, ridicând îndoieli la Washington cu privire la faptul dacă Casa Albă va putea vreodată să discute față în față cu Bruxellesul, adică, de fapt, cu Berlinul, despre rolul Chinei.

Furia franceză!

La New York, miniștrii europeni de externe din țări precum Irlanda, Lituania, Suedia și Olanda și-au exprimat rezervele cu privire la potențialul escaladării litigiului submarinelor. Prim-ministrul danez, Mette Frederiksen, a spus că „nu poate înțelege” furia franceză, adăugând: „Îl văd pe Biden ca fiind foarte loial alianței transatlantice”. Dar în privat, chiar și diplomații din statele nordice și din blocul Europei de Est, din punct de vedere istoric cei mai loiali față de Washington, și-au exprimat îngrijorările și îndoielile cu privire la angajamentul SUA pentru o alianță robustă. Deși acceptă sinceritatea celor declarate de administrației Biden referitor la soliditatea alianței transatlantice, există frustrare că SUA nu iau preocupările europene cu seriozitatea și respectul pe care îl așteptau.

Pașii greșiți ai administrație Biden în viziunea europeană

De fapt, este probabil cel de-al patrulea pas major pe care l-a făcut Biden, care i-a înfuriat pe liderii europeni de când a preluat funcția în urmă cu doar opt luni. Cel mai recent și mai sever a fost eșecul său de a se consulta cu partenerii europeni înainte de plecarea haotică din Afganistan, care a determinat de atunci conversații reînnoite despre funcția NATO și necesitatea unei capacități europene de apărare autonome. Înainte de acesta, interdicția de export a SUA pentru vaccinurile produse pe teritoriul SUA, o politică pe care Biden a moștenit-o de la Trump și nu a anulat-o, i-a enervat pe europeni. Regula însemna că la începutul acestui an, jumătate din toate dozele produse în UE trebuiau exportate – inclusiv în țări cum ar fi Canada și Mexic care, în mod logic, ar fi trebuit ca să primească aceste doze din facilitățile din SUA, – mai degrabă decât din UE, ceea ce a încetinit campania de vaccinare a europenilor. Același lucru a fost adevărat și cu privire la refuzul administrației Biden de a ridica interdicția de intrare a călătorilor europeni în SUA datorită COVID-19 din epoca Trump, chiar dacă UE a ridicat propria sa restricție asupra cetățenilor americani în iunie. Administrația Biden a ridicat în cele din urmă această interdicție într-un anunț surpriză, în timp ce comisarul UE Thierry Breton – care se întâmplă să fie francez – se afla în vizită la Casa Albă. Momentul anunțului, precum și optica comunicării deciziei unui comisar UE din Franța, pare să facă parte dintr-un efort continuu al administrației Biden de a înăbuși daunele diplomatice pe care le-a provocat acordul cu submarinele. Casa Albă pare cu adevărat surprinsă de reacția furioasă, ducând la impresia că echipa Biden, care trebuia să aibă experiență și competență în domeniul politicii externe, poate nu este la fel de bună pe cât cred ei.

Anglia reintră în jocul geopolitic cu ajutorul Casei Albe

Decizia de a include Marea Britanie – care nu pare să aducă multe capabilități militare la masă – în pactul de securitate contrazice și obiectivul declarat al administrației Biden de a ține SUA în afara tensiunilor post-Brexit Marea Britanie-UE. Nu ajută faptul că, după ce a suportat inițial în tăcere torentul de critici venite din Paris, prim-ministrul Boris Johnson pare acum să încerce în mod deliberat să exacerbeze tensiunile diplomatice, făcând o remarcă la adresa francezilor într-o limbă stâlcită franco-engleză “prenez un grip and donnes-moi une break”. Bucuria politicienilor britanici și a presei britanice nu a făcut decât să adauge sentimentul de trădare și alimentează o percepție mai largă a Anglo-sfera abandonează UE ca aliat și merge înainte singură. Politicienii europeni precum Michael Roth spun că nu se așteptau la o astfel de poziție a Australia și a SUA și că ea ar trebui să servească ca un apel de trezire pentru europeni. Cât privește Marea Britanie aceasta încercă să revendice AUKUS ca pe o victorie post-Brexit și o înfrângere pentru UE pentru a distrage atenția de la eșecul lui Johnson de a asigura pentru Regatul Unit un acord de liber schimb pe care vocile pro-Brexit l-au promis de multă vreme publicului britanic, acord care va înlocui o mare parte din comerțul pierdut cu Uniunea. Prim-ministrul s-a confruntat ”batjocura politică” din partea Partidului Laburist, din opoziție, în Parlament după ce a fost obligat să admită că există acum puține perspective pentru un astfel de acord. Refuzul Regatului Unit de a respecta termenii și condițiile la care s-a angajat în acordul de divorț numit Brexit, privind Irlanda de Nord, nu face decât să agraveze problema. Se pare că Londra se gândește acum la alte modalități de a stimula comerțul Marii Britanii, incluzând, în mod ciudat, aderarea Regatului Unit la Acordul Statele Unite-Mexic-Canada sau USMCA, acordul comercial NAFTA negociat de Trump.

Primul submarin al Australiei se va numi Xi Jinping (!?)

În 2011 Robert Kaplan scria cartea ”Musonul: Oceanul Indian și viitorul puterii americane” o carte de căpătâi a politicii americane de după 2012. Așadar, în timp ce Occidentul tinde să vadă Orientul Mijlociu și Asia de Est ca regiuni distincte, scriitorul de politică Robert Kaplan subliniază necesitatea de a le considera ca parte a unei Eurasii fluide și conectate. Trecerea SUA către Asia-Pacific nu este o „strategie”, a explicat Kaplan, ci mai degrabă un „concept”. Kaplan a afirmat că singura strategie cu adevărat viabilă pentru viitorul Asia-Pacific este un concert al puterilor navale care cooperează în domeniul securității regionale. Vedeți de unde pleacă ideea înființării AUKUS? Deși niciunul dintre lideri AUKUS nu a menționat în mod explicit China sau nu a precizat la ce „amenințări” răspund acest acord, China era în mod clar elefantul din cameră. Inițiativa AUKUS începe cu o perioadă de consultare de 18 luni pentru a determina detaliile programului de construcție a submarinelor și pentru a aborda alte obstacole de reglementare, tehnice și de securitate. Până în 2040, flota australiană va avea cel puțin opt submarine cu propulsie nucleară care ar putea patrula Marea Chinei de Sud, unde China și-a asumat pretenția de a avea o zonă vastă în cadrul controversatei „linii cu nouă puncte”, o demarcare unilaterală și nerecunoscută, a ceea ce Beijing descrie ca pretențiile sale istorice față de ape litorale ale Marii Chinei de Sud, demarcație făcută de Mao pe o hartă a zonei cu creionul roșu în 1947. Atât Morrison, premierul australian, cât și Biden au subliniat că, inițial, submarinele nu vor fi înarmate cu arme nucleare, doar alimentate cu reactoare nucleare. Dar submarinele cu propulsie nucleară singure sunt platforme puternice cu capacități ofensive și defensive puternice, mai ales că sunt extrem de dificil de detectat. Cu doar șase țări din lume care le posedă, acestea reprezintă o completare semnificativă a arsenalului militar al Australiei dar și al coaliției anglofone. Achiziția este în fapt un răspuns energic la comportamentul asertiv al Chinei și la capacitățile militare în creștere din ultimii ani. În aprilie 2018, președintele Xi Jinping și-a pus o uniformă militară și s-a îmbarcat pe un distrugător cu care a navigat pe Marea Chinei de Sud. În fața lui se afla cea mai mare flotilă asamblată vreodată de China comunistă: 48 de nave de război, zeci de avioane de vânătoare și peste 10.000 de militari. La sfârșitul lui 2020, Marina chineză adunase 360 de nave, cu 60 mai multe decât numărul total al navelor din marina americană. După alți patru ani, Marina Armatei de Eliberare a Poporului va avea 400 de nave de război. Împreună alianța AUKUS va putea depăși numărul de nave chinezești. Franța are șansa să se raliez noii Armade. O va face?

Episodul gaullist acoperă Europa

Episodul AUKUS a atins sentimentul gaullist al Franței, o tradiție politică care privește un stat francez puternic pentru a rezista subordonării față de alte națiuni. În 1966, președintele Charles de Gaulle a retras Franța din structura militară a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) pentru a recâștiga „exercitarea deplină a suveranității sale”. Și zgomotul vine pe seama retragerii dezordonate a NATO din Afganistan, care a determinat mulți membri ai alianței să se plângă de consultarea insuficientă dintre Washington și partenerii săi. Deși este puțin probabil să pună vreo provocare operațională pentru NATO, consecințele acordului AUKUS alimentează deja cereri mai puternice pentru ca UE să treacă către ceea ce Franța numește „autonomie strategică” – o Europă care este un actor geopolitic capabil și, prin urmare, mai puțin dependent de Statele Unite pentru securitatea sa. Apelul autonomiei strategice a crescut în timpul președinției lui Donald Trump, a cărei abordare America First asupra politicii externe a SUA i-a determinat pe mulți europeni să pună la îndoială fiabilitatea Washingtonului și angajamentul său față de securitatea europeană. Sosirea președintelui Joe Biden în biroul oval a dus la o reparație rapidă a legăturii transatlantice, dar ieșirea accidentată din Afganistan și consecințele acordului AUKUS readuc în discuție dezbaterile despre aspirațiile de apărare ale UE. Deocamdată dezbaterea este mai mult teoretică decât practică. Europa trebuie să dobândească o capacitate militară mai mare și o politică de securitate comună mai fermă înainte de a putea realiza o autonomie strategică. De asemenea, majoritatea membrilor europeni ai NATO preferă o legătură transatlantică puternică în locul unei UE mai independente. Gândirea generală în Europa ar putea fi caracterizată ca: un parteneriat transatlantic de securitate puternic, dacă este posibil, autonomie strategică pentru Europa, dacă este necesar. Deocamdată, Europa ar fi înțeleaptă să continue munca grea de a dobândi mai multă capacitate militară. Acest lucru va consolida probabil legăturile transatlantice, permițând Europei să devină un partener mai capabil al SUA. Acordul AUKUS face parte dintr-un efort mai larg al Washingtonului de a echilibra situația geopolitică în zona Indo-Pacific împotriva creșterii puterii și ambiției chineze. Încheierea unui acord care implică Regatul Unit, dar nu și Franța sau orice alt membru al UE, are o optică tulburătoare. Este logic din partea SUA să încurajeze Londra să-și îndeplinească promisiunile privind o „Britanie globală” post-Brexit dar ar fi putut exista o modalitate de a construi un pachet care să implice nu doar Marea Britanie, ci și Franța și alți membri ai UE. Elementele militare și diplomatice ale strategiei SUA față de China ar trebui să fie complet integrate. Comunicarea cu Franța nu a fost ceea ce ar fi trebuit să fie. Washingtonul ar trebui să caute să repare relațiile cu Parisul, căutând modalități de a aduce Franța și Europa în strategia sa Indo-Pacifică. Aceasta ar putea implica participarea Franței, a altor membri ai UE și a UE în mod colectiv la inițiativele militare, diplomatice și comerciale referitoare la zonă. Este posibil ca Statele Unite și aliații săi europeni să nu vadă la fel toate aspectele politicii față de China. Dar există o mare similitudine în obiectivele celor două, iar Washingtonul ar trebui să se aplece pentru a susține integritatea legăturii transatlantice și pentru a forja un front unit al democrațiilor pentru a face față ascensiunii Chinei.

În condiții de mai sus ar trebui să botezăm primul submarin al forțelor navale australiene, din această nouă categorie nucleară, „Xi Jinping „, pentru că nicio persoană nu este mai responsabilă de faptul că Australia a ales să meargă pe această cale, decât actualul lider al Partidului Comunist Chinez.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Boris Johnson: „Prenez un grip and donnes-moi une break””

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog