Bre, Sting, I’m a Romanian Alien in the UK

Sunt momente în viață când te trezești în câte un loc și te întrebi ce cauți tu acolo. Nu e nici vis, nici deja vu, e un fel de realitate care râde la tine cu gura până la urechi și ție ți-e frică că ți-ai pierdut măseaua de minte, zisă și conștiința lui Pinocchio.

Mă aflai vinerea trecută la o întâlnire a emigranților Uniunii Europene din Marea Britanie cu oficiali europeni. Bineînțeles că erau prezente în mare parte mai mult ONG-uri, dar, din greșeală, s-a nimerit și-o moldoveancă de dincoace de Prut și aceea nu a fost doamna Pippidi, deși, ca apariție, ar fi putut-o concura.

Când speculantul definițiilor lui Marx, adică domnul Soros, și-a dat seama ce plastilină era Europa, nu a mai avut nevoie să scoată din nas. Ca și la Parlamentul European, discuțiile despre nimic, dar frumos și armonios pronunțate, sunt la ordinea zilei. Mi-au adus aminte de mezelarii din toate timpurile care atunci când cârnatul prinde lipici, adică e pe ducă, îl spală, îl tăvălesc prin condimente și-l pun la uscat sau la tocat, să salveze măcar banii dați pe mațe.

Senilizarea condiției umane a dat iama în programele artistice și sportive. La toate conferințele la care am participat s-a găsit câte cineva care să ridice audiența în picioare pentru exerciții de dezmorțire, dansuri la comandă sau jocuri de școală primară. Curând conotațiile sexuale le transformă în, încă, metaforice jocuri pentru adulți. Audiențele create de bursele Soros și de ideologiile predate agresiv prin universități ar fi putut rămâne la stadiul de chit pentru geamuri, doar că, între timp, au apărut pe piață termopanele, iar unele minți s-au cauciucat.

Din discuțiile-discurs dintre gazde și ambasadori a câștigat doar înlocuitorul de zahăr. Până s-au confruntat, zâmbind cu dinții strânși, Lordul Kirkhope de Harrogate, de la Camera Lorzilor și Pedro Serrano, ambasadorul UE în UK. Se pare că Brexit a fost o consecință a corupției din UE, iar miș-maș-urile Marii Britanii nu sunt nici acum încurajatoare. Premierul Starmer tot vorbește de împăcare, dar colții s-au mai ascuțit în loc să se tocească. Cel puțin grimasele au fost adevărate, nu cumpărate de pe Amazon. UK a rămas, chiar și ca brexitară, mult mai relevantă în lume decât adunătura UE: partitura UK la două tromboane vinde mai multe bilete decât Filarmonica bucuriei de la Bruxelles.

Au urmat atelierele de schimb de idei. Primul la care am participat menționa ceva despre construcția de poduri, arc peste neînțelegeri, oarecum aducându-mi aminte de archanghela Merkel și o să înțelegeți curând de ce. Se vorbea despre poduri, când doamna Leana Linnus, șefa Biroului de Cooperare al Uniunii Europene, cu care apucasem să glumesc pe culoar, a început brusc să vorbească despre tuneluri. Am pus și eu o întrebare, ce-i drept cu două tăișuri, doamnei Linnus, tot nemțoaică:

• De ce tuneluri? Europenii preferă podurile, care sunt la vedere. Am menționat toate contractele semnate în secret cu statele membre, contractul cu Pfizer și toate negocierele care alterează viața țărilor membre, și nu în bine. Strângându-și și mai mult buzele, mi-a răspuns că se referea la canale diplomatice cu date confidențiale. Nu mi-a răspuns la întrebare.
• Sunt pregătiți oficialii UE și parlamentarii să-și voteze tăierea salariilor, a cheltuielilor extravagante, a diurnelor, a pensiilor nesimțite pentru a da un exemplu pozitiv locuitorilor unui continent aflat în declin economic? Am menționat apartenența mea la România, deși locuiesc de mai bine de douăzeci de ani în UK și aceeași doamnă Pippidi nu m-ar mai vrea votând. Pentru că nu am mâncat salam de soia cu dumneaei. Din câte știu doamna Pippidi a mâncat și wurst opărit, eu mai mult fish and chips. Doamna Linnus nici nu s-a atins de această întrebare.

Irene Oldfather, șefa Safe Scotland, a încercat să menajeze nervii doamnei. Multe gratuități din Scoția, neexistente în Anglia sau foarte mici, sunt sponsorizate de englezi. Scoția s-a împotrivit Brexit-ului pentru că mai lua și de pe la UE câte ceva. Trăind ca-n Scoția, nu ca-n UE, partea de est. Dacă UE ar fi un proiect reușit, de ce credeți că românii, polonii, ungurii, bulgarii încă mai emigrează în vest? Câți ani am plătit cu resurse naturale și forță de muncă ideologii cu mult mai ieftine și nici măcar cu adevărat benefice?

Al doilea atelier de lucru la care am participat  ar fi trebuit să fie despre europenii de culoare, de origine africană, și despre romi. În prima parte am auzit cât de greu le este imigranților germani. Simona Lazăr, o poveste Romani de succes, a apucat să spună câteva cuvinte.

A treia prelegere a fost despre atragerea de fonduri. Lăsând deoparte faptul că mulți participanți se îmbracă, când merg la conferințe, dar și la teatru, ca la plajă, discursul Ilanei Jackman a fost bun, ancorat în realitate. Cei cărora le plac imitațiile și alintăturile au părăsit sala. Clasându-mă între cei rămași, am răspuns la întrebarea ‘de ce?’. Pentru că prezentarea a fost tăioasă ca un bisturiu, pe alocuri sarcastică, la peste 30 de grade Celsius, într-o sală fără aer condiționat.

Discursurile de încheiere au fost scurte, mincinoase, fără a lăsa prea mult loc de întrebări. Doamna Katarina Barley, nemțoaică, social-democrată, vice-președintă a Parlamentului European și euro-parlamentar a dat vina, pentru valurile recente din Parlamentul European, pe opoziție și pe emigrație. Valurile din Parlamentul European au fost cauzate de corupția instituționalizată, nu de emigrație, dar șefii UE se adaptează la audiență. Vinovați au fost găsiți extremiștii de dreapta și conservatorii, pentru că doamnei social-democrate i-ar plăcea un partid unic. Europeni sunt și cei aliniați și cei obraznici. Când predai matematica, o predai amândurora și trebuie să-i faci pe toți să priceapă de ce. Dar șefii UE nu știu matematică. Am citit, nici nu mai știu pe unde căci perlele abundă, că o doamnă Kallas din țările nordice, poate rudă cu doamna Kallas – vicepreședinta Comisiei Europene, a fost întrebată cât face de 4 ori 8 și a răspuns, senină, că nu știe.

28 de țări europene sunt membre ale UE, dar delegate au fost doar nemțoaice, după chipul și asemănarea de atitudine a doamnei von der Leyen. Nemții s-au crezut speciali, americanii și evreii încă se mai cred, cerând să fie judecați pentru crime internaționale doar în țările lor, eu cred că mai special a fost Mourinho când nu l-a primit pe briliantul românesc la echipă pentru că se ținea de băutură și de droguri.

UK a ieșit din UE și pentru că banii fermierilor se duceau, prioritar, la cei francezi.

Eu nu fac parte din Uniunea Europeană, și nu pentru că locuiesc în UK, ci pentru că Uniunea Europeană e doar un abțibild căruia i s-a uscat lipiciul, și nu sunt nici partener strategic cu America, pentru că America e un balon cu heliu, ai înțepat și cade. Elitroanele care locuiesc în America nici măcar nu au fost interesate să scape de balast.

Tuturor celor care continuă să spună că România nu contează le spun că la următoarele alegeri, anticipate, vor trebui să aleagă între salvarea sufletelor, SOS, și taurul de AUR al sistemului care a înrobit, între Adevărul guraliv, necizelat și minciunile rujate pe la colțuri. Masoneriile și serviciile secrete au jucat la două capete, uitând că au inventat un nume pentru al treilea jucător. Voturile românilor vor influența mersul planetei, că nu degeaba toate puterile politice s-au amestecat în ce ar fi trebuit să fie doar a României. Chiar dacă vor încerca să fure, rezultatul real va fi cel care va decide.

Toți au început să vorbească despre surprize, dar puțini înțeleg de ce.

P.S. Cetățenii UE originari din Bangladesh s-au plâns de marginalizare.

Consulul României la Manchester a stat pe lângă emigranții români și nu pe scenă.