Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Breaking news: generalul Mihai Caraman a vorbit în public

Joi, 13 iunie 2019, s-a petrecut un eveniment de breaking news. Cu prilejul lansării la Fundația Titulescu a cărții „Mihai Caraman, un spion român în războiul rece”, și-a făcut apariția în public și chiar a vorbit generalul Mihai Caraman, o legendă vie a spionajului românesc din toate timpurile. Am fost prezent la lansare și am vorbit despre general și despre carte în calitate de autor al Prefeței. Reproduc aici înregistrarea video a evenimentului, așa cum a fost făcută de cei de la Fundație.

https://vimeo.com/342781115

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Breaking news: generalul Mihai Caraman a vorbit în public”

  • „Pe mine m-ar interesa si partea cu Mihai Caraman, omul KGB-ului” – foarte bine, citiţi volumul recent publicat! „trebuie totusi sa avem o rezerva fata de ceea ce ne spune un spion”. Din nou, foarte bine! Dar, oare, Pacepa nu a fost şi el spion? 🙂

    • Punct ochit, punct lovit, domnule Florian Banu! Felicitari pentru carte, o sa o citesc cu siguranta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *