La Breaza, omul are cele mai neașteptate întâmplări în drumul său plin de comori spre cunoaștere și înțelepțire.
După șocul teribil al sculpturilor făcute la București și la Breaza, după dușul teribil care a fost lectura cății „Zuleiha deschide ochii” de Guzel Yakhina pe care mi-a oferit-o pentru lectură, mă așteptam din partea domanei Elena Surdu Stănescu să socoată o nouă „bombă”. Ea a venit rapid și este India!
Mi-a oferit un superb „Jurnal de India”, rod bogat al călătoriei sale în acest stat cât un continent.
„Au trecut doi ani. Timpul, ca apa, netezește, estompează, decantează. Acest univers, India, tărâm în care se vorbesc 15 limbi și 844 de dialecte, în care conviețuiesc armonios etnii de religii diferite (hinduși, musulmani, creștini, sicsi, budiști, janseniști, mozaici), mă uimește și mă urmărește încă; de fapt, nu mă urmărește, e mereu prezent în minte cu aceeași dorință de a-l cunoaște, dorință la care se adaugă dorul, eternul dor al românului călător”. Sunt cuvintele scrise de doamna Elena Surdu Stănescu pe coperta a patra a elegantei tipărituri.
Dar, dincolo de redescoperirea Indiei lui Mircea Eliade, este o revelație și mai mare.
În afară de un sculptor strălucit, Elena Surdu Stănescu este și un scriitor de forță. Mai mult chiar, cred că artista face parte din rara specie de oameni care indiferent de ce se apucă, o face cu farmec și seducție.
Am fost acasă la doamna Stănescu, aici în Breaza. Se fac intense pregătiri pentru expoziția sa personală de sculptură ce se va deschide pe 1 septembrie, anul de grație 2020, la București. Dacă ne gândim că pe 15 septembrie este și aniversarea sa… o să fie o sărbătoare din mai multe puncte de vedere.
Sperăm să vă dăm vești bune, care nu vor fi bruiate de pandemie.
Lasă un răspuns