Una din urmările situației medicale actuale este dezvoltarea sistemului de achiziții prin curier, direct la domiciliu. Vin pachete cu alimente, băuturi sau ce mai dorește sufletul tău.
Curierul sună iar la telefon:
— Sunteți acasă? Venim cu un pachet.
— Suntem.
— Vine un colet mare de la București, cu mai multe volume.
Surpriză colosală. Familia Truică a trimis volumul „Valul grecesc” unde apar chiar ca autor.
Este vorba de un album cu tablourile inspirate de tabere de creație efectuate de pictori din mai multe state în Grecia.
Urmează textul meu de prezentare intitulat: Tezaurul pictorilor
MOTTO: „…mergi pe lac și aruncă undița. Ia primul pește pe care-l prinzi; deschide-i gura și vei găsi o monedă de patru drahme” (Matei 17.27 )
Una din lucrările expoziției „Valul grecesc” este un mozaic semnat de Coman Eduard și intitulat „Peștele lui Sf. Petru”. Este vorba de ilustrarea unei minuni a Mântuitorului Iisus Hristos, înfăptuită la Capernaum. El l-a îndemnat pe Petru să deschidă gura unui pește pentru a găsi o monedă de aur. Episodul este relatat în Evanghelia după Matei, în capitolul 17.
Acum, trebuie să vă spun, cu bucurie, faptul că nu numai în lucrarea lui Coman Eduard este un ban de aur, ci în majoritatea pieselor care alcătuiesc expoziția Valul grecesc. De aici rezultă un impresionant tezaur, pe care am privilegiul de să îl prezint acum.
Pe de altă parte, pictura în sine este o minune, care poate mișca și transforma sufletele oamenilor. Sunt mulți cei care, după ce au privit un tablou reușit, au mărturisit că nu l-au mai putut uita și i-a urmărit o lungă perioadă de timp.
Sunt peste 40 de creatori inspirați, cu o largă gamă tematică, în care sunt folosite mai multe tehnici, de la pictură în ulei, până la mozaic, tehnică mixtă, ori pictură manuală pe in și cânepă, folosind coloranți micodis, lavabili, speciali pentru textile. Autorii sunt plasticieni consacraţi atât pe plan naţional cât şi internaţional, din România, Grecia, Italia, Bulgaria, Ungaria şi Spania.
Creatorii reuniți aici au participat la taberele de creaţie şi documentare TRUICART Events Brand din Asprovalta, Corfu, Olimpic Beach şi Zakynthos, ori au fost numai impresionați de peisajele Greciei.
Pentru a rămâne în spațiul dominat de dimensiunea sacralității, este locul să subliniez că și alte piese din salon sunt incluse aici: Irimus Diana Mara, „Sacru”, ori Liviu Pădurean, cu cele trei cruci.
După câteva rânduri introductive la fenomen, să trecem la obiectul pe care îl țineți în mâini acum.
Recunoașteți, vă rog, că avem o copertă inspirată. Culoarea nu este întâmplător albastru. Asta deoarece, albastrul cu nuanțele sale din mări și oceane reprezintă chiar culoarea anului de grație 2020.
Culoarea fiecărui an în parte este stabilită, prin tradiție, de o comisie de specialiști în cromatologie de la Institulul Pantone din Statele Unite ale Americii. Iată ce culori au fost dominante în trecut:
Apoi semnul grafic din centru. De la Homer și Vergilius știm că ne aflăm în fața unei himere, reprezentată în mitologia greacă de o făptură tricefală având un cap de leu, unul de capră și unul de șarpe sau de balaur.
Pe copertă sunt consemnate cele patru cuvinte – Curator Dan Tudor Truică – ce reprezintă garanția unui demers artistic de valoare, promisiunea unui regal estetic. „Prietenii știu de ce”.
Să trecem la substanța în sine a salonului „Valul grecesc” ediția 2020. Avem în față o recreație a universului, de data asta un fabulos spectacol de istorie, nuanțe, iubire și speranță.
Primul pas este apariția vieții din apa mărilor și oceanelor, etapă reprezentată de Mariuca Oteteleșanu, cu tabloul său „La malul mării”. Pentru mine este un posibil început al acestei superbe expoziții. Este chiar prima fotografie de prezentare a expoziției pe pagina de Facebook Valul grecesc. Trei scoici au adunat toate cântecele adâncurilor, iar amfora răsturnată este semnul unei civilizații antice care strălucit și a dat consistență spiritualității moderne.
Pasul doi.
Începe viața cu tabloul lui Dragoș Nicolae Lupu, „Germination”. O impresionantă jerbă de culori lansează toate combinațiile cromatice pentru viitoarele tablouri.
Pasul trei – Grecia în sine. Intenția declarată a organizatorilor a fost o expoziție tematică dedicată spectaculosului univers elen. Mai mult sau mai puțin, tablourile se apropie de tema dată. Rememorăm aici lucrările semnate de Mihaela Radian, „Amintiri de la Marea Egee”, Luminița Cornelia Nicolau, „Santorini”, Simona Derecichei, „Santorini Blue” / „Santorini Gold I”, Teaca Alexandra, „Santorini”, ori Constantin Raducan, „Peisaj cu marmura la Thassos”.
Pasul patru: Lângă lucrări cu o viziune realistă, sunt și câteva piese ce se revendică din lumea abstractă: Ioana-Andra Panduru, „Apa”, Ruxandra Sibil Mermeze, „Interferențe”, Gabriela Naftanaila Leventu cu tabloul său „Călătoria”.
Gheorghe Țuțuianu este autorul celei mai clare trimiteri la spațiul elen, prin stindardul Greciei de mari dimensiuni, dar care în fond, la o privire mai atentă, are multe conotații culturale. Chiar așa se numește – „Elada, impresii culturale”. Aici sunt mai multe simboluri elene, nume de filozofi antici, etc.
Pentru domnul Țuțuianu, toată această expoziție este un fapt emoționant pe mai multe planuri.
În primul rând, este marea sa pasiune pentru vechea civilizație elenă ce s-a manifestat încă din clasele primare.
În al doilea rând, este ilustrarea pasiunii sale de o viață – Pictura, cu P mare. Deși este absolvent strălucit al Institutului de Petrol, Gaze și Geologie din București, atenție, șef de promoție la Facultatea de Foraj, cercetătorul științific Gheorghe Țuțuianu, la 72 de ani (!), a dat examen la Facultatea de Arte Plastice a Universității Naționale de Arte din București, pe care a absolvit-o cu brio.
În al treilea rând, salonul este găzduit de orașul Slobozia, acolo unde domnul Țuțuianu s-a născut la 22 aprilie 1943.
Scriu aceste rânduri la 7 iunie, adică exact la data la care se năștea în anul 1848 Paul Gauguin. El schimbă mediul din Franța cu Tahiti pentru noi etape în pictura sa picturile sale. Păstrând proporțiile și rigorile epocii, artiștii prezenți la salonul Valul grecesc, aleg și ei să părăsească propriile țări, în fapt, ori în gând, pentru a picta din toate unghiurile posibile spațiul grecesc.
Carmen Bazilescu este o prezență aparte în salonul nostru. Are expusă o lucrare de mari dimensiuni în care legătura cu universul marin din Grecia este făcut prin intermediul cochiliilor de melci. Tehnica folosită este una specială: pictură manuală pe in și cânepă, folosind coloranți micodis, lavabili, speciali pentru lucrările de textile. „Îmi doresc mult ca oamenii să fie sănătoși, să mai avem multe valuri grecești, dar nu vreau un val al doilea de pandemie”, mi-a mărturisit artista.
La rândul său, Călinescu Aurelia ne aduce din atelier „Mirabila sămânță”, o emoționantă poveste de dragoste, la care asistă, mai multe figuri.
Se cuvine un cuvânt de mulțumire Centrului Cultural UNESCO “Ionel Perlea”, doamnei director Clementina Tudor, cât şi întregului colectiv al acestei instituții, pentru dăruirea şi profesionalismul de care dau dovadă.
În concluzie, suntem în fața unei expoziții de mare vigoare, organizatorii făcând un adevărat tur de forță pentru finalizarea sa. Marele lor merit este omogenizarea unor personalități puternice și alcătuirea unei comunități sufletești la care vă invităm să fiți și dumneavoastră, privitorii, parte activă.
Tuturor artiștilor prezenți în catalog le adresez calde felicitări și o îmbrățișare virtuală deocamdată, așteptând să transpun gestul în realitate, atunci cânt distanța socială nu va mai fi obligatorie.
Dincolo de efectul wow care cuprinde vizitatorii la primii pași în expoziție, se instalează treptat convingerea că suntem în fața unei reușite comune a tuturor oamenilor implicați în demersul „Valul grecesc”, dar și individuale, prin fiecare lucrare în parte.
Înainte de final, vă invit, dragi iubitori ai artei, să ne gândim cum ar arăta o expoziție Valul românesc în viziunea pictorilor eleni ….Voi saluta pe creatorii greci cu aceste cuvinte: „Lego me Aristotelis”, adică „Mă numesc Aristotel”, în limba elinilor.
Dacă am început acest cuvânt de prezentare a salonului nostru cu lumea divină, vă invit să finalizăm tot în această notă.
Am ajuns la data de 8 iunie scriind, când în calendar este trecută sărbătoarea Sfintei treimi. Fie ca Dumnezeu, Iisus și Duhul Sfânt să vă însoțească mereu în viață.
Semnez cu un nume care, nu întâmplător, se încadrează în atmosfera elenă.
Lasă un răspuns