Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Britain Got Talent. Coronavirusul e descris aproape ca un fel de Mesia

„Tati, mai spune-mi o dată povestea cu virusul. Pentru ultima dată.” Demult, sora mea mai mică mă ruga la fel de frumos, și seara înainte de culcare, și ziua când mă prindea fără vreo treabă, să-i mai spun o dată basmul Harap Alb.

Așa a început spectacolul trupei Diversity pe Britain Got Talent, echivalentul emisiunii Românii au Talent. Un tată își pregătea fiul de culcare citindu-i o poveste din cartea cea mare și albă a Vieții. Copilașul purta o cămășuță de noapte albă, ca de îngeraș. Îmi displace să descriu oamenii-personaje făcând referințe la culoarea pielii și la rasa lor, dar spectacolul a fost un mesaj BLM exprimat prin dans, muzică și rapp poetic. Culoarea pielii și status-rolurile atribuite diverșilor purtători de piele care au interpretat dansul, sunt elementele cheie ale acelui spectacol. Coronavirusul e descris aproape ca un fel de Mesia. Până la venirea lui, lumea se prăbușea sub povara injustiției sociale, a sărăciei, a capitalului aflat aproape tot în mâinile câtorva purtători de piele albă, corporatiști-manageri răsfățați de soartă. Echilibrul muncă-existență era dat peste cap. Orice se putea cumpără din eter virtual cu un click. Online. Până ce veni virusul ucigaș și guvernul i-a închis pe toți în case. Povestea pare a spune că opresiunea lockdown-ului veni tot de la albii care dețin puterea și semnificațiile drapelului britanic. Personajul țeapăn, rece și care nu mișcă în spatele pupitrului, e prim-ministrul. Între acest personaj și Boris Johnson nu există nicio asemănare, nici măcar temperamentală. Dar trupa Diversity a decis să-i dea primului ministru un aer comun cu cel al polițistului alb care l-a încătușat pe George Floyd. O putere de rocă rece, arogantă, în nemișcare. Trecerea de la imaginea primului ministru înghițit de steag, la imaginea polițistului american, te lovește în față, vizibil. Cel puțin mie, nu mi-a scăpat. Apoi începe urgia. Covidul a descoperit, scoțând din străfundurile ființei umane, o boală mult mai ucigătoare: rasismul. A surclasat în ferocitate Covidul, făcându-l aproape inofensiv. Rasismul stă ghemuit în gene și crește în tine din fragedă pruncie. E o memorie ancestrală, impregnând neuronii rasei albe care a furat puterea. De aceea, tatăl îi spune acum fiului Adevărul și pune temeliile unui patrimoniu anti-memorie Albă. Urgia se dezlănțuie într-un dans de luptă ce pare că ar vrea să rupă lanțurile. O femeie-dansatoare este ridicată pe brațe, a Victorie. Spectatorii din sală se cutremură într-un țipăt empatic luând pulsul dansului. Mișcările, gesturile, sunt adevărate manifestări ale puterii, intimidează în ritmuri de All Blacks Haka. Se repetă hipnotic: Push on! Push on!(împinge, insistă, oprimă) și Black Lives Matter. Grație Covidului! Apar și polițiștii cu scuturi din neant. Chiar înainte de apariția lor, pe scenă începe să se prelingă o Imagine ca de fum. Se dezlănțuie lupta cu polițiștii, care sunt puși ușor pe fugă. E clar cine va învinge în bătălia cu autoritățile. Atmosfera se îndulcește când vine vorba de NHS, căruia i se aduc laude, mulțumiri. Pe un ecran, un fel de reprezentare a cerului senin, apar imagini ale fericirii: copii, adulți cu pielea albă alături de cei cu pielea neagră. Copilul cu cămășuță de noapte albă coboară și intră în poveste, cu spatele la spectatori, încă în lumea trecutului retrograd, și i se adresează tatălui: „Virusul a adus oamenii laolaltă, i-a unit.” Tatăl e de acord cu această revelație făcută de cel mic, curat la inimă. Povestea se încheie ca orice basm: binele învinge în confruntarea cu forțele răului. Fericirea este posibilă doar când nu va mai exista rasism.

Peste lumea reală și retrogradă au săgetat douăzeci și patru de mii de plângeri la Ofcom, echivalentul britanic al CNA-ului. Plângeri împotriva dansului care ar avea un mesaj rasist la adresa albilor și ar fi nepotrivit pentru o vizualizare în sânul familiei, ar fi mult prea critic față de polițiștii albi și ar face propagandă unei mișcări politice. Ofcom a răspuns printr-un raport de opt pagini, demontând toate plângerile și afirmând că mesajul central al dansului este o chemare la coeziune și unitate socială.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii