Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

„Bucureșteanul e foarte des un animal oriental, un amestec de pătlăgele roșii, de țîri, de smochine și de bostan”

Distrugerea Parcurilor pentru a face pe plac mafiei imobiliare e azi unul dintre pericolele de moarte ale Bucureștiului, oraș care-și pierde pe zi ce trece nota esențială de oraș verde. Împotriva acestui banditism ar trebui să se ridice toți scriitorii și publiciștii, toți intelectualii, toți ziariștii.
Nu se ridică nimeni.
Doar ici colo cîte un ONG a cărui finanțare externă cere un obiectiv de luptă mai face larmă, evident în șoaptă și cît mai repede terminată.
Și totuși, marii noștri scriitori au sărit în ajutorul parcurilor, copacilor, pajiștilor și în general al spațiului verde din București, luat cu asalt de mafia imobiliară.

În preajma Primului Război Mondial, Parcul Oteteleșanu, care se întindea în spatele Palatului Telefoanelor de azi, e vîndut de Academia Română unor investitori care vor să ridice aici un hotel. Splendidul loc verde al capitalei e în pericol. Tudor Arghezi se revoltă în tableta Academia Vandalilor, În memoria Parcului Oteteleșanu, din Facla, 21 iulie 1912.

Textul, atingînd geniul pamfletar, debutează cu imaginea de coșmar a Bucureștiului de dinainte de Primul Război Mondial. Deși au trecut de atunci mai mult de un secol, multe dintre amănuntele denunțate de publicist se întîlnesc și azi :

„Bucureștii orașul tuturor murdăriilor, al tuturor absurdităților de arhitectură, al caselor idioate și meschine, al hotelurilor dezgustătoare, al birturilor împuțite, al prăvăliilor sulemenite pe dinafară uneori; Bucureștii muștelor și al latrinelor primitive; Bucureștii fără apă și cu puține canale; Bucureștii tramvaielor cu gloabe, Bucureștii ulițelor asfaltate în vederea conservării noroaielor eterne – dar Bucureștii monumentelor pompoase și umflate; capitala prostului-gust și a banditismului sau a bizantinismului municipal; metropola ploșnițelor, a șobolanilor, a gîndacilor, a curvelor, a politicăriei, a escrocheriei, a lichelismului, a sifilisului, a Societății Scriitorilor Români, a magazinelor internaționale de modă, a degradării, a moralității, a zdrențelor fastuoase, a mahalagismului, a trăsurilor și a ologilor, a spiritelor betege, a fricoșilor și obraznicilor; Bucureștii orașul lăcomiei, porcul Orientului, cimitirul sentimentelor și al idealelor etc., etc., etc.

Acești București, fala noastră, e de-ajuns să-i străbați și să te uiți la ei de pe deal ca să vezi cît sunt de pitici și de ridiculi.

Alinierile cele mai fantastice, igiena cea mai scîrboasă, planurile cele mai efemere. Privățile Bucureștilor fac politică și ele, ca mulți din bărbații lui de stat. Se respectă un colț de uliță infect, depozit de excremente, cît și un ministru, îndată ce aparține unui partizan, și acesta poate, cînd clădește vreo serie nouă de cotețe pentru chiriași, să-și scoată «casa» cu zece metri peste linie sau s-o înceapă din mijlocul uliței, pentru ca încă o jumătate de veac să împiedice circulația unui număr de trei sute de mii de locuitori. Oare nu-l cheamă pe el domnul Popescu, și nu-i domnul Popescu alegător la colegiul întîi?”

Toate acestea sînt posibile, pentru că bucureșteanul le acceptă, pentru că bucureșteanul e o cîrpă. Portretul bucureșteanului făcut de Arghezi e valabil și pentru portretului românului de azi, de ieri și de alaltăieri:

„Multe din acestea nu revoltă pe nimeni. Bucureșteanul e foarte des un animal oriental, un amestec de pătlăgele roșii, de țîri, de smochine și de bostan; o corcitură de mătură și gunoi, mulțumit cu un țol dacă i s-așterne în loc de un pat; o cîrpă – slugă și sclav.

Bucureșteanul e foarte des tipul servitorului fără demnitate; el suferă totul, primește totul. Dacă proprietarul lui îi urcă într-o zi chiria de la o mie de lei la zece mii, bucureșteanul plătește. Dacă n-are cu ce, el se «învîrtește», altfel zis face o «afacere» care pute a pungășie și scoate chiria.

Pretextul lui moral e simplu: el zice că se scumpește viața. Nu poate să existe o jivină mai slugarnică și mai lașă. Bucureșteanul preferă să fure, numai să nu-și cheltuiască… energia printr-o protestare, într-o luptă. Ar fi prea cinstit lucru, și bucureșteanul nu gustă decît o singură cinste, pe cea nemeritată și uzurpată.”

O dată făcută introducerea, Arghezi trece la subiectul pamfletului.
Parcul Oteteleșanu va fi distrus de mafia imobiliară:

„Dar se găsea în acest București și pentru acești bucureșteni o grădină de arbori seculari, o grădină admirabilă, uitată cine știe cum în cartierul teatrelor: Parcul Oteteleșanu.

Nu cred să se afle în multe orașe, în plin cartier central, o grădină cum este Parcul Oteteleșanu. Duceți-vă scumpii mei bucureșteni să mai vedeți o dată parcul vostru, înainte de a fi răsturnat și nimicit. El a fost vîndut unor capitaliști care, după ce vor distruge copacii și umbra fermecătoare a bolților de frunză, vor clădi un imens hotel, pentru ramoliți și cocote.”

De ce e furios Arghezi pe bucureșteni?
Pentru că nimeni nu protestează, nimeni nu se revoltă, cum s-a fi întîmplat în alte locuri din lume, la vestea că Parcul va fi distrus:

„Lucrul e știut de către toată lumea. Auzit-ați pe cineva să protesteze, să exprime un regret mai violent? Bucureștenii se gîndesc cu totul la altceva, domniile lor «se învîrtesc», pentru că viața s-a scumpit… Într-altă țară s-ar fi ridicat îndată pictorii, artiștii, scriitorii; s-ar fi constituit o societate pentru apărarea drepturilor frumuseții ofensate; s-ar fi manifestat, un rînd întreg de oameni inteligenți și cu respect față de natură s-ar fi opus impertinenței banilor, care n-au și nu trebuie să aibe toate drepturile, oricît ar fi de sfînt Francul, după care gonește leaota mizeră a capitalei! Nu, nimeni nu s-a simțit jignit și desigur că mulți se vor mira, din cîți vor citi aceste rînduri, că Parcul Oteteleșanu poate fi subiect de ciudă și de răcnet.

Dar poate că nepăsarea mulțimii, cu sau fără pretenții intelectuale, s-ar mai înțelege în raport cu nivelul ei cultural. Omul barbar își aruncă brutalitatea în tot ce întîlnește; bate cîinii ce-i ies înainte, pentru plăcerea de-a bate; sparge geamurile; sfărîmă becurile de gaz; urinează pe răsaduri de flori, smulge și frînge ramurile copacilor.

Nu s-a găsit și un procuror care, ca să poată face pe cocoșul și pe spaniolul subt fereastra unei soții oneste, în toată libertatea, i-a prins bărbatul și l-a închis?”

Parcul a fost în proprietatea Academiei, lăsat prin testament de boierul Iancu Oteteleșanu. Despre Iancu Oteteleșanu a rămas prin veacuri printre altele și povestea cu cele două neveste. După 30 de ani de căsnicie cu Safta Câmpineanu, Iancu Oteteleșanu divorțează și se însoară cu juna Elena Filipescu, mult mai tînără decît el. Cu toate acestea Safta rămîne cu el și-l îngrijește. Astfel conu Iancu are parte de o nevastă care-l oblojește la bătrînețe și de una cu care se simte mai tînăr decît e.

Faptul că Academia a vîndut Parcul pentru a fi distrus îl scoate din minți pe Arghezi:

„Ceea ce-i însă hidos și neînchipuit este că Parcul Oteteleșanu a fost vîndut ca să fie distrus, nu de către un oarecare tîmpit de proprietar, dar de către însăși Academia Română, academia bunului-gust, a religiei artelor; paznica lucrărilor frumoase… Acești babalîci și dascăli bolnavi de trînji și zăpăciți la creier, ce sînt academicienii, în majoritate, n-au nici o tresărire cînd despoaie capitala de singurul colț cu adevărat frumos central ce-l avea, un parc cu viața lui, de altfel, cu istoria lui, o moștenire a Bucureștilor, ce trebuia sfințită prin păstrare. Domnul Bianu ne-ar putea răspunde că Cișmigiul în care se adună ungurenii băgați la stăpîn, ne ajunge. Adevărul este că Academia setoasă de niște bani cu care nu prea se știe ce face, o Academie ce nu întreține cel puțin o bibliotecă publică, necum un nivel intelectual și sufletesc, a vîndut parcul ca oricare particular, fără nici o părere de rău, fără un scrupul.

Și pe locul acesta nu se va ridica o școală, o academie de bele-arte, un muzeu, doar o clădire urîtă ca multe altele, un local de petrecere și chefuri, la îndemîna moșierilor care, după vînzarea grînelor și despuirea sătenilor, se refugiază la București unde, departe de controlul familiei, jertfesc pe altarul lubricității burgheze.”

De 30 de ani Bucureștiul e prada de lux a mafiei mobiliare. Care distruge parcuri, înalță clădiri de birouri care strivesc lumina lăsată de Dumnezeu amărîților de pămînteni, fac speculă cu metrul pătrat de beton și var, strică priveliști de o frumusețe rară.”

Ați citit în acești 30 de ani un pamflet de forța celui semnat de tînărul Arghezi împotriva mafiei imobiliare, dar și a nepăsării bucureștenilor față de ceea ce se întîmplă cu orașul lor?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

21 comentarii pentru articolul „„Bucureșteanul e foarte des un animal oriental, un amestec de pătlăgele roșii, de țîri, de smochine și de bostan””

  • & Cum se desparte în si-labe, ?
    Par-curi, blo-curi, ?
    Ai mai „prins” bre și ‘mneata vreo, „găină”, ?

  • Maestre, creca a venit vremea sa punem toate reflectoarele disponibile pe Inteligenta Artificiala, adica pe inteligenta artificiala care se zbenguie in Computer ( deci cuantic ).

  • s-ar putea ca ziua de azi sa ramana in istorie ca fiind ziua in care presa din Ro a dat semne ca…misca!

  • Stimate Maestre, in interviul acordat aseara Adrianei Balint (cine nu-l va vedea inregistrat aici alaturi de articol nici nu stie ce pierde, pentru ca Maestrul isi povesteste intreaga viata), ziceti la un moment dat ca unii va considera mai ticalos decat sunteti in realitate.
    Stimate Maestre, sunt pe de-a-ntregul de parerea Dvs. Eu nu fac parte dintre cei care va considera mai ticalos decat sunteti in realitate. Dimpotriva, va consider un mare pamfletar, in special cand pamfletele Dvs. se indreapta spre Klaus si spre sotia lui, Ravasitoarea. Bineinteles ca unii considera ca numai un ticalos poate sa atace zi de zi si seara de seara la A3 pe seful statului si fara mila pe sotia lui, dar asta face parte din riscul meseriei de pamfletar.

  • Stimate Maestre, ziceti Domnia Voastra, pe buna dreptate, ca in textul de mai sus Arghezi atinge geniul pamfletar. Asa este. Dat dati-mi voie sa spun ca si Domnia Voastra sunteti adeseori atins de aripa geniului pamfletar. Chiar de curand, cand va refereati la posibilitatea de a solicita un interviu unei persoane importante – nu spun cine, dar maritata – ziceati ca respectiva nu ar accepta in ruptul capului, pentru ca se teme ca daca vine la interviu Dvs. o s-o intrebati daca e curva. Aici e geniul Dvs. de pamfletar, pentru ca asta induce ideea ca intr-adevar persoana in cauza e o curva, ca altfel nu s-ar teme de intrebare. Dvs. ati asigurat-o ca nu o sa-i puneti aceasta intrebare, asta intarind si mai mult ideea ca e o curva. Vedeti, Maestre, d-aia va stimez eu atat de mult, pentru ca sunteti un mare pamfletar.

  • Maestre, creca virusul o ia putin razna, asa ca, si doar pentru ca el se hraneste cu stres!, …zi ne glume bune…barim doua saptamani!:)))
    Poti da startul unui…spre ex Campionat Mondial de glume faine?:))
    Hai! Te rooog!:))))
    ( faptul ca acest virus se hraneste cu stresul prezent in organism nu e o gluma:)) )

  • oile sint oi, turma e turma, iar o turma de oi cere cioban. cica cel care cere va primi. io zic ca… hai sa retinem ca asta.

    • inimp ce unora le lipsesc lupi, pentru haita, …altii n-au cioban, pentru oile ce sint.
      asta creca se numeste armonia dintre oi si lupi. insa…yang, incercind sa inunde intregul, afla ca inima ce o poarta…nu i apartine, fiind chiar inima lui yin. asa ca…succes lupilor, ei sint calea pe care paseste ciobanul. :))))

      • Vezi articolele de vineri!

        • mai bine…hai sa ti zic!:)
          …mi am luat…catel nou!:))
          e…de rasa!, dabia astept sa ti povestesc!:))
          …vaaai!, e un dragut!:)))

          • Zi!

          • domnu’ geo, nu vorbeam cu dvs,..dar daca va doriti, pot!:))

          • Spune-mi tot, sunt interesat.

          • Oamenii, cind se nasc, au impresia ca…au Inima. N au! …tocmai daia toata Inima le apartine!
            Asta e faza tare, cu oamenii…

            De a lungul vietilor isi tot cauta Inima.
            Cei care si o gasesc devin Oameni.
            Inima omului e in alt om, inima omului e in ceilalti oameni…:)

            Atunci cind nu mai sintem copii,capatam inima, insa care ne poarta de grija. Astfel, Inima ne paraseste…
            Tanjind dupa Inima ce ne apartinea, …pe vremea cind n aveam inima, purtam griji…
            Atunci cind nu ne mai purtam grija, Inima rasare…:)
            …in Intreg, fiecare parte a Intregului poarta grija celorlalte, insa nu pe a sa, de unde rezulta ca ‘a fi indragostit lulea’ are o definitie mult mai apropiata de definitia Iubirii, decit o are ‘a iubi’.
            Batrana fiind, am ajuns la concluzia ca cea mai necunoscuta definitie e cea a iubirii, …n o fi asa.
            Zambetul…tamp:)), blocat, pina la urechi, pitit in ochi, e doar o reactie naturala aparuta cu ocazia momentului unic, care e cel purtat de intamplarea in stare sa ti descopere propria Inima, pitita intr o alta inima…:)

            In fata propriei Inimi omul se pleaca…natural si implacabil, insa inima lui niciodata nu e n pieptul sau!:),
            …iar unele povesti se povestesc intamplator, tot asa cum si sint intelese, din intamplare…:)
            Calea catre tine insuti e…Muza, adica e Inima ta!
            Iata drumul catre ‘tot’, Muza!

          • Am crezut ca-mi zici despre catel.
            Bine si despre inima, nu-ti fa probleme!

          • …:))) pai ai zis sa ti spun ‘tot’!
            …in cateva cuvinte, aia am si facut!:))
            ..discutia despre xatel…era intrw doua doamne, habar n am ce oi fi inteles tu!, dar…bafta!:)))

          • Si… cine-i a doua doamna?!

          • …doamna geo, cum cine?!:))))

          • Ti-am mai spus, exista doar un domn geo, nu si o doamna geo!

          • …daca tu n o cunosti, asta inseamna ca nu exista?:))
            ..exista:)

          • 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *