București nu este deloc România

Henrietta Allen Holmes, Sub Farmecul României (The Spell of Romania) din National Geographic Magazine, Aprilie 1934

Deși Parisul poate fi Franța, Bucureștiul nu este deloc România. Această capitală nu are aproape nimic în comun cu țara, fiind un oraș cosmopolit, plin de veselie, energie si miscare, adesea, dacă nu în mod corect, numit Micul Paris al Balcanilor. Străzile sale sunt pline de femei îmbrăcate elegant, ofițeri strălucind în uniformele lor colorate și cu torsade de aur, bărbați și femei din coloniile străine care contrastează izbitor cu țăranii in costumele lor native și cu țigani imbracati în țesături zdrentuite si ponosite.  Restaurantele și cafenelele sale, întotdeauna celebre pentru mâncarea bună, sunt pline de zvonuri politice și bârfe de ultimă oră.

Toamna, deschiderea, Parlamentului de către Rege este un eveniment strălucitor. Timp de mai multe ore si pe mai multe strazi, Garda Palatului, în uniformele lor albastre strălucitoare, cu cizme înalte din piele lustruită, cu căști strălucitoare din piele cu păr alb de cal și un aranjament de pene lungi, stă cu demnitate în poziție de drepti până când membrii Parlamentului, Corpul Diplomatic, generalii armatei și Regele au trecut. Momentele culminante sint sosirea si plecarea Regelui, intr-o caleasca deschisa, frumos impodobita. Infanteristi în pantaloni de satin, cu haine lungi de brocart și pălării cu trei colțuri și un călăreț feroce care pocnește din bici armăsarii albi ca laptele  sau negri ca cărbunele, pe spatele cărora călăresc scutieri în costume de vânătoare roșu aprinș, toate se adaugă la crearea unui  tabloul medieval izbitor.

O alee largă care duce spre Arcul de Triumf, trecând pe lângă un mic hipodrom și terenurile de golf ale Country Club-ului, este o miniatură a Champs Elysee din capitala Franței. Multe palate si case impunătoare mărginesc străzile sale.

România s-a modernizat prin noile sale case și apartamente.

Există multă muzică în afara cafenelelor. Bucureștiul se laudă cu o operă destul de bună în timpul iernii, iar o orchestra simfonica realmente fină interpretează frecvent muzica modernă. Anul trecut, am ascultat un dans fascinant de țigani, compus de un muzician român, rivalizând in ritm cu ”bolero”-ul lui Ravel. Enescu, compozitorul și violonistul român, este așteptat cu nerăbdare în multe orașe din Europa și America, dar, el este atât de plin de dragoste pentru patria sa, încât încântă Bucureștiul cu muzica sa o mare parte a anului.

Teatrul Național este bine frecventat și acolo se joacă piese de autori români și străini. Frumos ornamentată in trecut, clădirea este acum deteriorate din cauza timpului,  deși un aer de eleganță încă persistă în jurul ei.

Clădirile Parlamentului și Biserica Ortodoxă Română se află pe vârful singurei coline din București. Bucureștiul este un oraș al bisericilor, din toate părțile se pot vedea ridicându-se domurile rotunjite ale Bisericilor Ortodoxe. Oamenii sunt religioși, dar practici, în privința acesteia. Religia este pur și simplu o parte a vieții de zi cu zi, iar Biserica este ca un tată protector la care răspund cu o credință simplă.

Pe malurile Dimboviței, se află marea piață, unde florile, fructele, alimentele, bunurile de uz casnic și lucrările de artizanat românesc sunt vândute în standurile deschise ale țăranilor și micilor comercianți.